Legenda Chișinăului

La poalele răsăritului, unde razele de lună, împletite cu cele de soare, renasc din celest, spre a săruta pământul, pământul unde se mai zbate apa şi copacii îşi afundă ramurile în imensitate, spre a uimi Universul prin măreţie, stelele coboară mai aproape, lăsându-şi braţele în jos spre a cuprinde lumea inundată de viaţă.
Căprioare aleargă libere, luându-şi avânt spre culmi de deal, adulmecând fericirea ce ia naştere, pe acest pământ. Şi, dacă cineva nu înţelege fericirea, să o caute în inima acelor căprioare, viaţa plămădită din doruri, culori şi iubire, lăsată pe culmi, de stânci ca o pictură rupestră, istoria.
Istoria acestor meleaguri ia naştere în inimile stejarilor seculari, ce-şi au rădăcinile în acest pământ sărutat de Dumnezeu şi binecuvântat să nască oameni spre a griji de el şi a-l mări.
La răscruce de drumuri, ca şi la o trecere de raze dintre noapte şi zi, în punctul de întretăiere a mai multor lumini, ia naştere un loc de popas al Mioriţei, un loc pe mal de râu cu stânci pe care mai e întipărită soarta fiecărui trecător.
Sculptată în piatră şi îmbibată în sânge mult este viaţa celor ce şi-au lăsat urmele pe acest pământ, doldora de amintiri ascunse la rădăcinile stejarilor ca o filă de istorie în inima unui cronicar.
Cândva pe aceste meleaguri cu copaci înalţi, cu izvoare vii şi boltă albastră locuia o familie de tătari creştini rămaşi pe aceste locuri după destrămarea Hoardei de Aur. Uimiţi fiind de frumuseţea şi liniştea de aici, au ridicat o biserică transformată mai târziu în mănăstire. De la această mănăstire provine şi cuvântul Chişinău: cuvântul tătar Kesene înseamnă capelă pe mormânt, sau Kesen – schit, mănăstire. Această mănăstire pe parcurs şi-a extins teritoriile, devenind o localitate rurală bogată, cu un număr mare de locuitori, în a doua jumătate a secolului XVIII Chişinăul era deja un târg destul de mare, cu hală de piatră pentru negustori, cu vreo trei sute de case bune,-cu câteva biserici, cu mai multe-prăvălii şi cu beciuri pentru mărfuri. După 1812, prin pacea de la Bucureşti, ruşii se retrag din Ţa rile Româneşti, anexând partea răsăriteană a Moldovei. Noua provincie. Basarabia, încadrată într-o altă viaţă politică şi culturală, a trebuit să-şi creeze un centru. Astfel, Chişinăul a fost ales prin vrerea Mitropolitului Gavriil Bănu-lescu-Bodoni, drept capitală a Basarabiei. Deci, oraşul Chişinău a fost ales capitală de către un creştin care, cu siguranţă, a luat această decizie datorită dezvoltării accelerate prin care se impunea, oamenilor cu credinţă care locuiau aici. Evoluţia oraşului a fost legată tot de credinţă. în centrul Chişinăului se află Catedrala ortodoxă, remarcabilă prin unicitatea sa, şi tot în centru se află o mănăstire de maici, la fel de frumoasă. În oraş sunt şi se mai construiesc o mulţime de biserici ce stau de strajă ortodoxiei, dăruind creştinilor şansa de a se mântui.
Chişinăul, pe cât este de tumultuos, pe atât este şi de liniştitor. Poţi fi trezit de larma maşinilor, dar şi de clopote de biserică sau de ciripitul păsărilor. Chişinăul este unul dintre puţinele oraşe ce nu şi-au schimbat numele pe parcursul veacurilor pentru că, deşi a evoluat, a rămas ceea ce a fost în esenţă – un pământ al credinţei unde se mai descalţă şi azi ploaia ca să se închine acestui meleag.
Ana TRACI