Oraşul meu alb, esti ca o floare din piatra : din istoria capitalei

Exista câteva legede despre origina Chişinăului şi numelui lui. Potrivit unei din ele, capitala a fost intemeiată lîngă izvoul numit Chişinău într-un loc pitoresc în Codrii Moldovei, pe malul Bicului. Cea mai timpurie menţiune despre Chişinău se datează cu anul 1466. Anume în acest an domnitorul Stefan cel Mare, printr-un titlu de conferire, a acordat unchiului sau, boierului Vlaicu, dreptul de administrare a localităţii pe locul cărei actual este plasat Chişinăul.
În perioada asupririi otomane Chişinăul de nenumărate ori a fost prădat şi distrus. Acest fapt a influenţat dezvoltarea economică a oraşului, care decurgea lent pînă la începutul sec.XIX.
Chişinăul a fost instituit într-o formă modernă de la inceputul sec.XIX. În anul 1834 a fost aprobat primul plan general al oraşului. Oraşul vechi, situat pe malul Bîcului, a rămas intact. La periferiile oraşului se situau bisericile, iar în centru se afla o piaţa imensă unde ţăranii din satele vecine duceau un comerţ intensiv. Unele construcţii s-au păstrat – de exemplu, Biserica de la Rîşcani (1777) şi Biserica de Blagovestire (1807, precum si o construcţie mai veche – clădirea Bisericii Mazarichieveana (1752).
Lucrări de construcţie s-au început in 1818. In 1834 Guvernul a aprobat planul general de dezvoltare a Chişinăului. In anii 1829-1834 au fost puse in ordine fântânile, care asigurau cu apa potabila majoritatea populaţiei. Din contul Dumei orasanesti in preajma Bisericii Mazarichievene a fost amenajata o fântâna, care aproviziona intregul oras cu apa potabila.
La calitatea inalta a construcţiilor si înzestrarea Chişinăului a contribuit marele arhitect A. Bernardazzi, care in decurs de 30 de ani a ocupat post de arhitect pincipal al oraşului. El a proiectat si a construit edificiile cele mai importante, care si acum constituie mândria oraşului. Bernardazzi a fost unul din primii arhitecţi care au apreciat calităţile decorative ale pietrei albe naturale, extrase in imprejurimile Chişinăului. înainte de aceasta construcţiile au fost tencuite. Numai la sfirsitul sec. XIX constructori au, inceput sa utilizeze piatra pura cu includeri din cărămida.
Aceasta metoda de decorare a faţadelor a devenit o trăsătura caracteristica locala. Totodată, inzestrarea oraşului era foarte lenta. Pietuirea străzilor s-a inceput numai în 1862.
În 1870 a fost construita gara feroviara, si in 1871 a fost deschisa circulaţia in sectorul Tiraspol-Chisinau a caii ferate. Organizarea apeductului orasanesc s-a inceput in 1892, cand au fost construite primele 2 castele de apa.
Planul nou al oraşului a oferit locuitorilor străzi mai largi, scuaruri spaţioase si parcuri de excepţie. Lărgimea străzilor permitea sădirea copacilor de-a lungul lor (este de menţionat ca Chişinăul este cea mai verde capitala din Europa). Lingă scuarul central a fost plasat parcul renumit prin faptul ca aici plimba des Alexandru Puskin. In acele timpuri parcul a fost plantat cu copaci de salcâm si agud. In 1885 in cinstea poetului a fost inaugurat un monument înconjurat de salcimi, doi dintre care s-au păstrat pina in ziua de astăzi. Actualmente, acest monument este cel mai vechi din monumentele renumite din Chişinău.
Concomitent cu plasarea organizata a parcurilor si scuarurilor înverzirea oraşului se datora si eforturilor individuale ale locuitorilor. Un obicei bun era sădirea copacilor in apropierea casei. Prezintă interes faptul ca in sec.XIX, in Basarabia (teritoriul Moldovei dintre Prut si Nistru), erau aduşi brazi si pini din Rusia si Crimeea, insa sădirea lor se permitea doar in gospodăriile nobililor.
Cu parcurgerea anilor Chişinăul se dezvolta si se extindea, incluzind in sine comunele vecine. În anul 1918 Chişinăul ocupa suprafaţa egală sectorului Centru de astăzi iar strada de periferie era str. Sadovaia. Clădirile din oras erau preferential cu un nivel. Doar bisericile si clădirea Mitropoliei se înalţă deasupra lor. Primele clădiri mari au fost construite pe actualele străzi Puskin si Gogol. Apoi, pe strada Sadovaia s-au construit şcoli.