Nemurirea marilor artiştiN-aş fi vrut să-mi amintesc vreodată despre această performanţă în materie de ştire-trăsnet. Venisem la sfîrşitul verii lui 1992 la agenţia „Moldpres” şi devenisem dintr-odată un ştirist sadea. Mi se repartizase domeniul celor trei ramuri ale puterii – Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul. Deprinsesem degrabă meseria şi nu-mi era deloc greu să adun volumul necesar de ştiri, ba chiar îl şi depăşeam cu uşurinţă. Atunci însă cînd nu erau şedinţe şi nici întîlniri oficiale, culegeam informaţiile… din aer sau de la telefon.
Într-o vineri, mai uşoară ca de obicei, la şedinţa de planificare nu mi se repartizase nici un eveniment, astfel că trebuia să fiu „jucător” liber. Şi, întreţinîndu-mă la o cafeluţă cu o colegă de la bibliotecă, aceasta îmi spuse că dimineaţa o întîlnise pe dna Eugenia Marin înlăcrămată, cică Doina şi Ion Aldea-Teodorovici nimeriseră noaptea într-un accident rutier şi se grăbea în România. Nimeni încă nu ştia nimic. De la interne am luat un număr de telefon de la poliţia rutieră din Bucureşti. Acolo era înregistrat accidentul cu o victimă. Am cerut poliţia judeţeană, apoi spitalul, am vorbit cu diferiţi medici.
Făceam numeroase însemnări, confirmări, controlam faptele. Victima era Ion, apoi un medic, suspinînd, îmi comunică despre sfîrşitul Doinei. Telefonul meu era ocupat mereu. La radio se auzise ceva, dar nu transmiteau nimic aşteptînd informaţia oficială a agenţiei. Pe la amiază ştirea de jumătate de pagină era scrisă şi o dictam operatoarei. I-o dictam plîngînd. În spatele meu se adunaseră vreo cîţiva colaboratori şi ascultau în tăcere ce dictam eu. Cînd am pus punct plîngeau cu toţii. Am predat ştirea şi am părăsit agenţia, iar ţara avea să afle într-o jumătate de oră vestea zguduitoare, al cărui autor, din păcate, eram chiar eu.
Funeraliile naţionale pot fi comparate doar cu cele ale lui Grigore Vieru.Iar după asta au venit vremurile fără ei. În nemurire viaţa marilor artişti nu întotdeauna decurge în culori roze, deseori e plină de neprevăzut. Şi, totuşi, în mare parte ea depinde de urmaşi.Primii ani părinţii Doinei Eugenia şi Gheorghe Marin trebuiau să-şi cicatrizeze rănile sufleteşti şi să aibă grijă de Cristi, care îşi pierduse ambii părinţi la doar zece ani, astfel că primele ediţii ale Festivalului „Maluri de Prut”, consacrat memoriei marilor dispăruţi au fost organizate de poetul Traianus. Familia n-a avut nimic împotrivă, atît doar că dna Eugenia Marin a pus o condiţie: ca atunci cînd Cristi o să ajungă la majorat să fie desemnat preşedinte al Festivalului şi să se implice în organizarea acestuia.
Dar aşa s-a întîmplat că au apărut nişte discordanţe de incompatibilitate şi deja în 2003, cînd Cristi împlinise 20 de ani, bunica şi nepotul au organizat prima ediţie a Festivalului internaţional „Două inimi gemene”. Această acţiune culturală a fost înalt apreciată şi şi-a luat nu numai o altă denumire, ci a fost aprobat şi un nou statut ce prevedea nu numai cinstirea marilor rapsozi, ci şi valorificarea moştenirii ce au lăsat-o în urma lor.
Prima condiţie de participare a fost şi va rămîne probabil pentru totdeauna interpretarea unei piese a lui Ion în limba noastră. Să nu credeţi că totul s-a desfăşurat fără probleme. Au apărut propuneri, oricît ar părea de straniu din partea fraţilor întru latinitate, a italienilor, de a traduce şi a cînta şlagărele lui Aldea-Teodorovici într-o limbă de circulaţie mai largă. Dar directoarea Eugenia Marin nu s-a lăsat înduplecată – să se cînte în limba originală. Astfel respectarea acestei condiţii ne-a adus şi momente de adevărată r
elevaţie.Îmi amintesc cu emoţie, cum la una din ediţii, un cîntăreţ aproape anonim din Rusia, Ilia Trofimov, a interpretat piesa „Pentru ea” în română şi atunci cînd pe scena Palatului Naţional acesta intona că „Dumnezeu prima oară cînd a plîns printre astre, el a plîns peste ţară cu lacrima limbii noastre”. Sala s-a ridicat în picioare şi ochii tuturor străluceau înrouraţi. Asemenea fapte nu se uită şi după ce lui Trofimov i se decernă premiul I, a fost invitat să cînte şi la ultima serată jubiliară a lui Grigore Vieru, devenind recunoscut şi în marea Rusie.
Cu plăcere participă la Festival bulgarii, care deja au obţinut două premii mari prin vocile extraordinare ale lui Plamen Pitov şi Kremena Kreakulova.
Pentru dna Eugenia Marin funcţia de director a Festivalului „Două inimi gemene” n-a fost deloc uşoară. Trebuia nu numai să respecte memoria celor două suflete scumpe dispărute atît de timpuriu, dar să dea dovadă de aptitudini de impresar, o meserie atît de rară şi de căutată la noi. Au ajutat-o nu numai profesia de pedagog şi postul de director adjunct al liceului „Gheorghe Asachi”, dar şi încurajările tandre ale nepotului Cristi:
– O să reuşim, buniţă, cu cît mai greu o să ne fie, cu atît mai mult o să ne bucurăm de reuşite.Cea mai dificilă, în opinia dnei Eugenia, a fost prima ediţie din 2003. Totul era nou, tărîmuri necunoscute, întîlniri cu viitoare vedete, chestiuni organizatorice, lipsă de finanţe, preţuri de închiriere a sălilor, costul luminilor şi a artificiilor, editarea programelor şi multe, multe altele. Dar omul ce nu face pentru dragostea care pînă la urmă învinge?
Cele şase ediţii ale „Inimilor” sînt şase ani de zbucium, greutăţi, căutări, dar şi izbînzi. În felul
acesta continuă viaţa de după moarte a celor doi mari artişti. Ea se manifestă prin noi interpretări ale cîntecelor ce le-au aparţinut, prin promovarea noilor talente, editarea de cărţi despre viaţa şi activitatea lor. Cei care participă la Festival revin după aceea, îşi aduc încoace discipolii.Concursul are două secţiuni – copii şi maturi. Şi organizatorii, care în prezent sînt Cristi, pe rol de preşedinte şi dna Eugenia în funcţie de director, nu pot limita numărul de participanţi atît din străinătate, cît şi de la noi. Dar există şi un filtru exigent al imprimărilor primite, de care se ocupă juriul.Anul trecut, de exemplu, au fost admişi reprezentanţi din 11 ţări. Printre ei a fost şi un băieţandru de 14 ani din districtul Hantî-Mansiisk al Rusiei. Se numea Veaceslav Basiu, un strănepot al deportaţilor din Moldova, care a ţinut neapărat să vadă baştina străbunilor, iar interpretarea piesei „Don Juan” i-a adus locul III şi un premiu special.
Pregătirea unei ediţii le ia organizatorilor un an de zile. După concertul de gală, începe activitatea minuţioasă pentru următoarea, ce se desfăşoară în zilele de 13-14-15 noiembrie, culminînd astfel de ziua memoriei Doinei. Ediţia curentă va decurge sub semnul vîrstei de 55 ani de nemurire a celui care a fost şi va rămîne Ion Aldea-Teodorovici.
Victor DUMBRĂVEANU
Revista Moldova, nr. 7, septembrie 2009 http://www.revista.md/?&ziar_id=9&page=archive&article_id=35
Revista Moldova, nr. 7, septembrie 2009 http://www.revista.md/?&ziar_id=9&page=archive&article_id=35
Chișinău, orașul meu 