În sectorul industrial al municipiului activează peste 1800 de întreprinderi, dintre care peste 400 de unităţi reprezintă industria alimentară şi de băuturi, 180 de unităţi – industria uşoară, 380 de unităţi – industria constructoare de maşini şi prelucrarea metalelor, 126 de unităţi industria chimică, ş.a.
Sectorul industrial al municipiului deţine peste 65% din volumul total al industrie prelucrătoare pe ţară, în industria alimentară şi a băuturilor -33,7%, inclusiv, în industria de prelucrare a cărnii – 69,2%, fabricarea produselor de tutun – 88,1%, fabricarea produselor textile – 62,7%, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 50,8%, tăbăcirea şi prepararea pieilor, fabricarea încălţămintei -94,6%, producerea lemnului şi a articolelor din lemn – 67,1%, fabricarea hârtiei, cartonului şi produselor din ele – 93,5%, industria chimică – 91,6%, fabricarea de mobilier – 98%, industria constructoare de maşini şi echipamente – 84,6, fabricarea produselor din minerale nemetalifere — 74,2%.
Industria alimentară din municipiu are o orientare preponderentă spre piaţa internă a ţării, având in scăzut potenţial de export. Numai industria băuturilor şi a tutunului asigură exporturi masive al acestui sector industrial.
Complexul industrial al oraşului actualmente este format din 19 formaţiuni industriale, în care sunt amplasate peste o mie de întreprinderi din diferite domenii de activitate economică (sfera de producere, transport, energetică şi comunală).
Suprafaţa totală ocupată de formaţiunile industriale constituie aproximativ 2800,7 ha, inclusiv: suprafaţa ocupată de întreprinderi – 1790,3 ha; suprafaţa teritoriilor în rezervă – 528,5 ha. Cea mai mare parte din potenţialul economico-industrial este concentrat în zona nord-estică a mun. Chişinău, în care sunt amplasate 11 formaţiuni industriale.
Pe teritoriul municipiului activează peste 1.300 unităţi comerciale cu o suprafaţă comercială de 121 mii m.p. Sectorul alimentaţiei publice este reprezentat de 705 unităţi comerciale cu 47,1 mii de locuri. în acest sector au fost antrenate 18,3 mii persoane ( 8.3% din total angajaţilor pe municipiu).
Pe parcursul ultimilor ani s-a modernizat reţeaua de pieţe agricole din municipiu. Dacă în anul 1995 activa o singură piaţă I.M. «Piaţa Centrală», în prezent sunt autorizate şi activează 38 pieţe, cu suprafaţa totală de 70,1 ha şi 13416 locuri de comerţ.
În municipiu sunt înregistrate 19 bănci comerciale, inclusiv 16 autohtone şi 3 filiale a băncilor străine, dintre care efectiv funcţionau numai 16 bănci. A crescut considerabil numărul întreprinderilor cu capital străin. Astfel în prezent activează peste 2200 de întreprinderi, faţă de 1429 unităţi din anul 1998. Depunerile efectuate în capitalul statutar (de la momentul înregistrării) al întreprinderilor din municipiu au constituit 558,6 mln. USD. La întreprinderile străine sunt angajaţi 23,4 mii persoanesau 10,6% din numărul total de salariaţi.
În Moldova avem certificate 17 hoteluri din 60 existente, toate fiind situate în municipiul Chişinău. Câteva dintre cele mai mari hotele din municipiul Chişinău (cum ar fi „Dacia”, „Jolly Alon”, „Codru”, „Cosmos”, „Naţional” ş.a.) au fost supuse sau se află şi în prezent în proces de reparaţie şi renovare. în prezent în municipiul Chişinău în cadrul firmelor turistice sînt angajaţi circa 900 lucrători.
Publicat la: 02 Martie 2005
http://vAvw.moldova.org/print/rom/5/143/