Iustin Ştefan Frăţiman (1870-1927) – istoric român
El a reprezentat tipul românului dintr-o provincie înstrăinată, pus în condiţii nefavorabile şi neegale de luptă şi, prin aceasta, osândit a-şi acumula în interior întreaga amărăciune a visurilor neîmplinite. Vasile Ciubotaru Am văzut ceva neaşteptat: un am milos care mulţumea cerşetorului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primeşte. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul … Continue reading Iustin Ştefan Frăţiman (1870-1927) – istoric român
Gheorghe Bezviconi, istoric și genealogist
…Gheorghe Bezviconi, merită nu numai laude dar şi admiraţie. Îndrăgostit de trecutul Moldovei, acest basarabean, aparţinând unei familii distinse şi cu trecut în viaţa provinciei de peste Prut, scoate o excelentă revistă în Chişinăul atât de înstrăinat… Nicolae Iorga Singurătatea m-a făcut totdeauna contemporan morţilor Barres Printre istoricii noştri Gheorghe Bezviconi deţine un loc aparte. Deşi n-a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit nici studiile … Continue reading Gheorghe Bezviconi, istoric și genealogist
Eugenia Cruşevan
Avocata Eugenia Cruşevan a fost un om cinstit şi de o rară cultură… Irina Moşneanu Nimeni nu-şi iubeşte patria pentru că e mare sau frumoasă, ci pentru că este a sa. Seneca În Literatura şi arta din 3 septembrie 1992, Irina Moşneanu din Bucureşti a publicat o tabletă biografică la rubrica Reconstituiri, dedicând-o primei femei basarabene care, pe 17 octombrie 1919, la Curtea de Apel … Continue reading Eugenia Cruşevan
Andrei Murafa
Preotul Andrei Murafa-pilduind la noi o înfăţişare din lumea apuseană mai mult decât din lumea noastră – a căutat să unească laolaltă înălţimea convingerilor creştine cu furtunile luptătorului ziarist… Gala Galaction Un lucru însă trebuie să apărăm cu cea din urmă stăruinţă: este existenţa neamului nostru, aşa cum este el frânt în bucăţi şi risipit în state vecine. Avem cea mai sfântă datorie a nu … Continue reading Andrei Murafa
Alexie Nour
“Nour Alexe… Peste un an s-a întors mânguind la perfecţie limba română. Ne întrecuse fără seamăn : pe cînd el ne vorbea româneşte, noi încă grăiam moldoveneşte”. Teodor Şnculeţ Conştiinţa este singura oglindă care nu ne măguleşte nici nu ne înşală. Cristine, regina Suediei Avem în istoria basarabeană suficiente cazuri de sclipiri meteorice, când personalităţi de calibru în epocă au fost trecute pe nedrept la … Continue reading Alexie Nour
Primarii Chişinăului
Dumitru Bogos, primar, deputat şi ofiţer de informaţii În numerele trecute ale revistei, am vorbit despre Dionisie Bădărău şi Centrul de Informaţii „H” – structură românească de informaţii şi contrainformaţii pe frontul de est – pe care îl conducea. Atunci am spus că, în bună parte, acest Centru era încadrat cu basarabani, bucovinei şi transnistreni, deoarece în campania împotriva Armatei roşii, erau necesari specialişti cunoscători … Continue reading Primarii Chişinăului
Emil Loteanu
Cultura română şi Bizanţul. Paradoxal… dar rareori la autorii români a apărut imaginea Bizanţului. Un Bizanţ despre care Dan Horia Mazilu spunea că e Antichitatea noastră. În zelul de a se alinia la valorile europene, intelectualii de după 1840, în cea mai mare parte, s-au raportat destul de neglijent la ceea din ce tragem, la ceea ce ne reprezintă, la ceea ce tronează ca un … Continue reading Emil Loteanu
Aria: film în memoria incomparabilei Maria Cebotari
Aria Anul – 2004Scenariu – Dumitru OlărescuRegie – Vlad Druc „Ea a creat cînd totul în jur se distrugea A ridicat vremurile căzute în ruină” Puţini sunt acei care ştiu că Basarabia a dat naştere uneia dintre cele mai mari cîntăreţe de operă din întrega lume a secolului XX, dar şi mai puţini ştiu, că undeva, în arhivele statului mucegăieşte şi se învecheşte unul dintre … Continue reading Aria: film în memoria incomparabilei Maria Cebotari
Al. Terziman – poet (1894-1943)
Al. Terziman …om cu frumoasă ştiinţă de carte românească, bun cunoscător al literaturii române şi cu bogata experienţă în domeniul revnisticii. Sava Pînzaru Cui i s-a dat mult, mult se va cere de la el; şi cui i s-a încredinţat mult, încă şi mai mult i se va pretinde. Lucas În toamna anului 1996, când lucram la pregătirea enciclopediei Chişinăului, ne-am ciocnit de două momente … Continue reading Al. Terziman – poet (1894-1943)
Străzile Chişinăului
Бульвар имени Штефана чел МареКинотеатр «Патрия» Бульвар имени Штефана чел Маре (молд. Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt) — главная улица Кишинёва, столицы Молдавии, расположенная в секторе Центр. Протяжённость — около 4 км. До 1877 года — улица Московская, до 1940 года — улица Александровская, до 1952 года — улица Ленина, до начала 1990-х — проспект Ленина. ИсторияТеатр оперы и балетаИзначально это была дорога вдоль … Continue reading Străzile Chişinăului