Din glumă în glumă spre… prima sută de ani – prozatorul Aurel Scobioală


ANIVERSĂRI – 2016 Aurel Scobioală este unul dintre puţinii scriitori pentru copii, care, cu ajutorul frazei scrise, face să înflorească zâmbetul pe obrajii micilor cititori. Multe dintre povestioarele lui au ca suport un real ireal. Copiii învaţă de la animale ce e „binele, ce e răul, calităţile omenești”. Titus Știrbu La 17 septembrie se împlinesc 75 de ani de la nașterea prozatorului și publicistului Aurel … Continue reading Din glumă în glumă spre… prima sută de ani – prozatorul Aurel Scobioală

Fapte trecute și basarabeni uitați – Petre Ștefănucă: 110 ani de la naștere


ANIVERSĂRI – 2016 Petre ŞTEFĂNUCĂ , folclorist, etnograf, dialectolog, publicist şi pedagog, s-a născut la  14.09.1906, Ialoveni, jud. Lăpuşna,  într-o familie de ţărani-mazili. Și-a făcut studiile la Liceul pentru băieţi „A. Donici” din Chişinău, apoi la Universitatea din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe N. Cartojan, Dm. Caracostea şi academicianul Dimitrie Onciul. După absolvirea universităţii, a activat în calitate de profesor la Tighina, Cetatea Albă şi Chişinău; … Continue reading Fapte trecute și basarabeni uitați – Petre Ștefănucă: 110 ani de la naștere

Omul care a făcut cea mai grea alegere – Ştefan Holban: 130 de ani de la naștere


ANIVERSĂRI – 2016 La 1 august se îmlinesc 130 de ani de la nașterea lui Ștefan Holban, avocat, deputat în Sfatul Țării. Cu această ocazie vă recomandăm un articol ce face referință la viața și activitatea omului politic Ștefan Holban. Aşa s-a întâmplat că una dintre figurile cele mai neobişnuite ale mişcării noastre naţionale din perioada 1917-1918, Ştefan Holban tot timpul a fost, parcă, ocolit … Continue reading Omul care a făcut cea mai grea alegere – Ştefan Holban: 130 de ani de la naștere

Nicolae Sulac : Rapsod al plaiului moldav


Dragi cititori, Colecția „Chișinău” s-a îmbogățit cu încă o carte – „Nicolae Sulac : Rapsod al plaiului moldav”, a cărei lansare a avut loc la 16 iunie 2016 în cadrul Filialei „Transilvania” din sectorul Ciocana al capitalei. Sincere mulțumiri etnologului Tudor Colac pentru donația prezentei cărți, ce a devenit parte a Colecției speciale „Chișinău” a Departamentului „Memoria Chișinăului” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.    Nicolae … Continue reading Nicolae Sulac : Rapsod al plaiului moldav

Amedeo Carrocci – italianul îndrăgostit de Chișinău


În contextul Săptămânii culturii italiene în Republica Moldova (27 mai – 2 iunie 2016) organizată sub patronajul Ambasadei Italiei la Chişinău şi Ambasadei Republicii Moldova la Roma, Departamentul „Memoria Chişinăului” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” propune o serie de postări referitoare la tangențele dintre Chișinău și Italia. Postarea numărul trei, din această serie, este dedicată unui fotograf italian îndrăgostit de Chișinău – Amedeo Carrocci, avocat, … Continue reading Amedeo Carrocci – italianul îndrăgostit de Chișinău

Cosmosul ne cheamă de Ion Holban


Holban, Ion. Cosmosul ne cheamă. – Chișinău : TEHNICA-INFO, 2013, 121 p. Autorul cărții este Ion Holban dr. în științe fizico-matematice, autorul emisiunii radiofonice pentru elevi „Fizica în jurul nostru”, redactor-șef al revistei „Fizica și tehnologiile moderne”. „Cartea este un cadou de excepție pentru Universitatea Tehnică a Moldovei în ajun de lansarea satelitului Republica Moldova și al întregului complex de dirijare și monitorizare a acestuia” Pe … Continue reading Cosmosul ne cheamă de Ion Holban

Serghei Pojar – сronicarul vieţii muzicale a Moldovei


ANIVERSĂRI – 2016 Astăzi, 22 aprilie,  se împlinesc 55 de ani de la naşterea lui Serghei POJAR, muzician, ziarist, pedagog şi compozitor, unul dintre cei mai reprezentativi critici de artă muzicală ai ultimelor decenii ale secolul trecut. S-a născut la 22 aprilie 1961, mun. Chişinău.  A absolvit Şcoala de Muzică Ştefan Neaga, apoi Conservatorul de Stat G. Musicesu (1986). Şi-a susţinut teza de doctor cu … Continue reading Serghei Pojar – сronicarul vieţii muzicale a Moldovei

Portrete în timp : Oameni de teatru și film


Ungureanu, Larisa. Portrete în timp : Oameni de teatru și film / Larisa Ungureanu. – Chișinău : Lumina, 2012. – 104 p. Ediția conține douăzeci de portrete de creație ale oamenilor de teatru și film din Republica Moldova și de peste hotare. În prima parte a lucrării sunt incluși: Dumitru Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, Mihai Volontir, Viorica Chircă, Filip Dascăl, Tatiana Băcescu, Nina Jucov, Nelly Cozaru, … Continue reading Portrete în timp : Oameni de teatru și film

Этапы развития молдавской энергетики


Кукларос, Людмила. Этапы развития молдавской энергетики / Людмила Кукларос. – Изд. 2-е перераб. и доп. – Кишинев : Б. и., 2013. – Кн. 1 : (1909-1965 г.). – 2013. – 700 с. Автор книги – Людмила Кукларос, преподаватель оперативного обслуживания в учебном центре для энергетиков. Из настоящей книги читатель сможет узнать, как проходил процесс создания и развития энергетической базы республики, охватывающий период с 1909 по 1965 год, … Continue reading Этапы развития молдавской энергетики

A dat un nou suflu Chișinăului – primarul Nicolae Costin


ANIVERSĂRI – 2016 La 7 aprilie 2016 se împlinesc 80 de ani de la nașterea lui Nicolae Costin. Istoric, profesor universitar, personalitate distinsă a vieţii politice din Basarabia, primul Primar General al municipiului Chişinău, după 1990. După absolvirea şcolii primare din satul natal, urmează studiile la Şcoala Pedagogică din Orhei (1952-1956), Facultatea de istorie a Universităţii de Stat din Moldova (1960-1965). Şi-a obţinut doctoratul în … Continue reading A dat un nou suflu Chișinăului – primarul Nicolae Costin