Ecouri din Chișinăul de altădată

Continuare… (Partea I vezi aici, Partea II aici)

La 8 și 9 mai 1921 Enescu susţine la Chișinău două concerte, despre care muzicologul și dirijorul Radu Urlăţeanu scrie în ziarul Dreptatea din 14 mai că

Chișinăul a cunoscut zile de sărbătoare cu ocazia celor două concerte consecutive, date de George Enescu. Graţie lui și geniului său muzical, poporul românesc s-a ridicat în faţa rușilor, singurul popor care odată a cultivat arta așa cum se cuvine.

Aceste concerte au marcat sfârșitul manifestărilor artistice din anul acesta, și putem spune fără înconjor că ele au fost punctul culminant. […]. Arcușul lui [al lui G. Enescu, n.n.] este de o lungime uimitoare, cât despre ton și muzicalitate, ochii plânși și gene palpitânde vorbesc mai mult decât toate vorbele…

Despre concertele lui G. Enescu, R. Urlățeanu scrie că „au fost pagini de istorie” și că

Preludiul de Bach, Rondo-ul lui Mozart, Romanța de Beethoven și micile lucrări ale lui Kreisler au fost interpretate într-un stil și o formă impecabilă. […] Concertul lui Wieniawski, interpretat de minune, ceva mai rece decât Poemul lui Chausson, care, după mine, este un monument musical. Genul acesta ambițios de concert pentru vioară prea are aerul de noblețe. […] Câtă deosebire însă între acel Concert și frumosul Poem de Chausson. […] Maestrul Enescu a știut să reliefeze libertatea formei, fără a contraria însă proporția atât de armonioasă. Nimic nu a fost mai dureros decât sfârșitul visător al Poemului, unde muzicalitatea maestrului a reliefat numai muzica, lăsând la o parte orice descripție, realizând numai o delicatețe de sentiment, de la care ne-am inspirat emoțiunea. Astfel cum a interpretat poemul, Enescu ne-a arătat câtă sensibilitate umană poate exista în expresia muzicală atunci când, pe lângă tehnică, pledezi și o imaginațiune de o fecunditate supraabundentă. Pentru a sfârși, maestrul Enescu în aceste concerte s-a arătat ca un muzician de rasă. Interpretarea tuturor operelor a fost perfectă, numai pentru că are la îndemână acea facultate care-i permite de a acorda toate părțile dintr-un întreg, de a le ajusta într-un ansamblu echilibrat, acel „ne quid nimis”, talentul dublat de o serioasă cultură muzicală. […] Avem cuvântul de a fi mândri de el și renumele și succesul lui ne va aduce mereu în suflet o caldă rază de bucurie.

În 1923 Enescu vine la Chișinău pentru trei concerte (23, 24 și 26 mai), ca la 25 mai să fie primit membru de onoare al Societăţii Muzicale. La 25 mai, după un strălucit recital susţinut la Bălți, Enescu vizitează Societatea Culturală și de Binefacere ce-i purta numele.

În ianuarie-martie 1927, în 78 de zile, Enescu susține 65 de concerte în București și 34 în alte orașe ale României, printre care Bălți (13 și 14 martie) și Chișinău (16, 17, 18, 19 martie).

La 20 martie George Enescu vizitează Conservatorul „Unirea”, condus de Anastasia Dicescu. Pentru ziarul România Nouă marele muzician și-a expus impresiile despre progresele instituției, pe care o mai inspectase în 1923:

Am vizitat acum patru ani Conservatorul rusesc din Chișinău și am constatat că forţele muzicale atunci erau superioare celor de la Conservatorul românesc. Astăzi însă, asistând la o producţie muzicală la Conservatorul românesc, am fost uimit de progresele făcute de acest Conservator în timp de patru ani. Mai ales m-a impresionat mult clasa de canto, în care sînt persoane cu un viitor strălucit și care pot face chiar astăzi faţă străinătății.

Aici George Enescu a ascultat-o și pe viitoarea celebritate Maria Cebotari. Exprimându-și admirația și faţă de corul Catedralei locale, Enescu susţinea și ideea fiinţării unui conservator de stat, „precum e necesară în Chișinău o universitate și un muzeu de artă românească”.

Basarabia pentru noi, tot atunci sublinia maestrul, este un juvaier în toate privințele și datoria noastră este să ajutăm prin toate mijloacele trezirea poporului la viaţa culturală și artistică, căutând simpatia fraţilor noștri moldoveni și facându-le tot binele de care au fost privaţi atâta vreme. Sunt gata să ajut opera aceasta cu toată căldura. (România Nouă, 27 martie 1927.)

Menționăm că la acea dată, 1927, în cadrul Conservatorului „Unirea” profesau personalități de înaltă clasă, majoritatea cu studii în Occident, la Moscova sau Petersburg.

În 1929, Enescu vine din nou la Chișinău, împreună cu N. Caravia, pentru a susține patru concerte (8, 9, 10, 11 mai), după care urmează încă două evoluări la 29 și 30 noiembrie 1936, ca peste un an, în 1937, la 22 și 23 noiembrie, publicul chișinăuian să-l admire pentru ultima dată.

În Basarabia interbelică George Enescu a evoluat de peste 40 de ori – nu numai la Chișinău, dar și la Bălți, Cahul, Hotin, Tighina, Cetatea Albă. Târziu și cu prea puțin entuziasm ne amintim de aleșii neamului. Se dărâmă casa de pe strada București 52 a fondatoarei Conservatorului și a Operei noastre, Anastasia Dicescu, nu știm nimic despre marii înaintași ai culturii noastre muzicale ca Eugenia Luci-Lucezarskaia, Giacomo Borelli, Lidia Lipkovskaia (pe casa de str. Şciusev 111, care a aparținut Lidiei Lipkovskaia, ar trebui instalată o placă comemorativă); de aproape 15 ani s-a decis să fie ridicat monumentul Mariei Cebotari pe strada ce-i poartă numele, vizavi de Palatul Republicii (în locul unui oficiu construit fără autorizare); de șase ani vorbim despre executarea Hotărârii Guvernului RM de a numi o stradă după numele Mariei Bieșu (s-a propus ca strada Maria Cebotari, după bulevardul Ștefan cel Mare în jos, pe lângă Operă, să fie redenumită cu numele marii noastre contemporane) și multe alte chestiuni ar trebui să constituie un program de acțiuni ce ar vorbi despre o atitudine pe care au meritat-o marii noștri înaintași. Şi George Enescu s-ar fi bucurat dacă ar ști că basarabenii s-au trezit de-a binelea și încearcă să pună cultura în capul mesei.

Foto: georgeenescu.ro

(Fragment apărut în Identitățile Chișinăului: Ediția a 5-a / coordonatorul volumului: Sergiu Musteață. Chișinău, 2020, pp. 138 – 141).