Trenul Durerii în PMAN

Trenul Durerii a revenit, pentru al treilea an consecutiv, în Piața Marii Adunări Naționale. Anunțul a fost făcut ieri de Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor: “EXPO VAGOANE 2025, 6-27 iulie: Acum câteva minute au fost instalate vagoanele în PMAN. Ceremonia de deschidere va avea loc sâmbătă, 5 iulie, orele 20.00. Iar de duminică, 6 iulie, de la orele 9.00 la 21.00 va fi disponibilă în regim obișnuit până în 27 iulie. Expoziția este dedicată victimelor stalinismului, și a comunismului în general. O acțiune inițiată, coordonată și susținută în cel mai direct mod de GUVERN, iată deja al treilea an la rând. Devine o tradiție și un semn de normalitate, că suntem liberi să spunem ce gândim, să comemorăm toți concetățenii noștri care au suferit pe nedrept, în timp de pace, din partea unui regim dictatorial, totalitar. Noi, cei de la alte insituții, ne-am adus și noi obolul fiecare cum am putut. Arhivele au venit cu un nou set de postere, concepute altfel, cu materiale, poze, interpretări noi și care se referă la toată perioadă sovietică, de la începuturi până la capăt, de aceea se numește generic

TEROAREA DE STAT ÎN MOLDOVA SOVIETICĂ. Victime, făptași, amploare, cu text explicativ în română, și engleză: STATE TERROR IN SOVIET MOLDAVIA. VICTIMS, PERPETRATORS, AND SCALE”.

Trenul Durerii a fost prezentat pentru prima oară în PMAN în 2023, cu expoziția Basarabia în GULAG. Am realizat atunci un reportaj și un interviu cu istoricul Igor Cașu. Puteți vizita expoziția până pe 27 iulie.

Leave a comment