Premiul I la concursul de eseuri „Chișinăul european”, ediția a 2-a

Privind orașele lumii, mă întreb adesea: ce anume face un oraș să fie cu adevărat european? Este vorba doar despre infrastructură modernă, cu drumuri bune și clădiri impunătoare? Sau poate despre rețelele de transport eficiente? Cu toate acestea ar putea fi menționate niște schimbări mai ample, precum o stare de spirit, o viziune mai diferită spre viitor sau o înțelegere mai profundă a relațiilor dintre oameni.

Pornind de la aceste întrebări, gândul mă duce imediat spre Chișinău, orașul meu. Un oraș care a trecut prin multe conflicte, dezbateri, regimuri și reconstrucții, însă, deși a fost adesea lăsat în urmă, nu a renunțat niciodată la dorința de a merge înainte. Între zidurile lui vechi, printre clădirile care încă mai păstrează urmele istoriei, Chișinăul începe să viseze. Visează la lumină, demnitate, participare și tinde să facă parte dintr-o Europă care nu e doar o destinație sau un titlu, ci un complex de echilibru și valori.

Bineînțeles că un vis nu este suficient. E nevoie de muncă, răbdare și de oameni care cred cu adevărat în schimbare. Tocmai de aceea, acum e momentul potrivit să ne întrebăm cu ce scop tindem spre acest Chișinău European, ce avem de învățat și cel mai important – ce putem face, fiecare dintre noi, ca acest vis să devină realitate.

Imaginea Europei reprezintă ceva mai mult decât clădiri istorice, trenuri de mare viteză și acele străzi aglomerate. Europa este un ideal al libertății, demnității, egalității și al curajului de a gândi cu voce tare. Dacă ne referim la acest ideal, Chișinăul nu mai pare un plan atât de incert, ci un oraș care, cu pași uneori nesiguri, alteori fermi, se apropie de el. În acest sens, este suficient să privim cum, în ultimii ani, orașul a devenit tot mai deschis către proiecte europene, cum fondurile europene nu mai sunt doar titluri de știri, ci instrumente concrete care schimbă școli, spitale, centre culturale sau chiar infrastructura. Străzile, mai demult  încremenite în tăcerea nepăsării, încep să prindă viață sub pașii tinerilor care nu mai pleacă doar ca să părăsească țara, ci ca să învețe, să revină și să aducă idei și soluții.

Trecerea Chișinăului de la o capitală post-sovietică la una europeană nu este una bruscă. Este o tranziție îndelungată în care se amestecă neînțelegeri, revolte, chiar și nostalgii, dar cu toate acestea, au loc renașteri. Când bunicii noștri priveau schimbarea din exterior, o făceau cu suspiciune. Pentru ei, Europa era un necunoscut periculos, nesigur, un mit născut din propaganda vremurilor. Însă pentru tineri, Europa este un drum spre posibile lumi mai bune – nu perfecte, dar libere și spre dezvoltări mai vaste. Diferența fundamentală este că generația din prezent nu mai așteaptă salvarea din afară, ci învață să creeze schimbarea din interior.

Un exemplu relevant al acestei noi abordări este anul 2023, când Chișinăul a primit titlul de Capitală a Tineretului. Nu a fost doar o diplomă sau un titlu aleatoriu, ci o promisiune de a păstra integritatea generației de acum, o confirmare că tinerii din acest oraș au voce, viziune și valoare. S-au organizat festivaluri, conferințe, activități și diverse traininguri, campanii de informare și chiar dezbateri. S-a simțit o energie pe care rar o regăseai în anii trecuți. Atunci a început perioada în care tinerii nu s-au mai mulțumit să fie spectatori, devenind actori ai propriului oraș, implementând o energie diferită și susținând ideea  că Chișinăul nu trebuie să se transforme într-un oraș occidental pentru a fi european, trebuie doar să își deschidă porțile spre diverse orizonturi europene precum participare, solidaritate, implicare sau creativitate.

Cu toate acestea nu putem ignora realitatea cotidiană care uneori ne izbește cu toate lipsurile și nedreptățile ei. Corupția încă influențează încrederea cetățeanului, diferențele dintre oameni frânează inițiative, iar inegalitățile sociale afectează uneori încrederea. Dar tocmai aceste imperfecțiuni dovedesc că drumul spre Europa nu este unul superficial, ci profund, dureros uneori, dar necesar. Europa nu cere de la noi să fim perfecți, ci să fim demni. Să fim dispuși să recunoaștem ce nu merge pentru a repara, iar în final pentru a învăța. În acest sens, încet, dar sigur, Chișinăul este gata să își recunoască aspectele la care mai are de lucrat, rezolvându-le prin acțiune,fără a se mai ascunde sub straturi de resemnare.

Mentalitatea oamenilor se schimbă. Din ce în ce mai mulți încep să înțeleagă că nu poți construi un oraș european cu gândiri închise. Cu ani în urmă, să vorbești despre Chișinău ca despre o capitală europeană părea o utopie. O glumă amară spusă la o ceașcă de ceai, într-o bucătărie modestă, sub lumina rece a unei lămpi. Mentalitatea sovietică încă plutea deasupra conștiinței noastre: „mai bine să nu visăm prea mult” sau  „oricum nu se schimbă nimic”. Astăzi însă, pe străzile orașului se aude implicarea și planificarea unui viitor în Europa :„Vreau să studiez în Olanda.” „Fac un proiect Erasmus.” „Merg ca voluntar la un ONG care lucrează cu tineri refugiați.” Nu mai trăim cu spatele la Europa, dimpotrivă, alegem să ne întoarcem cu fața spre ea. Fiind capabili de idei inovative, păstrând ochii deschiși și inima pregătită să înțeleagă. Deschiderea către colaborare, diversitate, și inițiativă este semnul cel mai clar că ne aflăm într-un proces autentic spre un Chișinău European.

Tinerii, în special, refuză să mai accepte expresii precum „nu se poate” sau „nu ține de noi”. Ei nu mai vor doar o viață mai bună, vor o viață cu scopuri și oportunități de a le atinge. Iar în sensul acesta, Chișinăul prinde viață. Devine un spațiu al întâlnirilor între idei, culturi și visuri. Un loc unde un pictor își expune lucrările în centrul orașului sau unde un elev organizează o dezbatere despre viitorul energiei regenerabile. Poate că transformarea nu este încă vizibilă în fiecare colț al orașului, dar începe să fie resimțită în conștiința noastră. Și aceasta este, poate, cea mai importantă victorie.

În ochii unui european, Chișinăul poate nu este un oraș perfect, dar este un oraș interesant. Are farmecul locurilor care nu au fost încă complet modernizate, dar care se mișcă și treptat cresc. Are potențialul de a deveni un centru de creativitate, turism cultural sau inovație deosebită. Dacă va continua pe această cale, cu pași consecvenți și o viziune clară, Chișinăul nu va mai fi doar capitala unei țări mici de la marginea Europei, ci un punct de reper și un model de transformare reușită.

În final pot spune că visez la un Chișinău în care teatrele sunt pline, iar fiecare parc are un spațiu cultural în aer liber. Îmi imaginez un oraș unde o fetiță cu rucsac colorat merge la școală cu încredere, pentru că știe că vocea ei contează. Un loc în care tinerii își aleg viitorul, nu îl moștenesc din frică. Un oraș în care bătrânii nu spun „pe vremea mea era mai bine”, ci „acum e bine și văd ce frumos va fi”.

În urma celor menționate, pot spune că schimbarea nu vine ca un miracol, ci ca un proces, iar Chișinăul este deja în mijlocul lui. Zidurile vechi încă există, dar pe ele cresc idei noi. Sub asfaltul crăpat, se înfiripă cărări verzi. În locul indiferenței, apare participarea, iar din cenușa unei capitale obosite, începe să se ridice alta care inovează, include și construiește. Nu este doar o capitală care visează, ci una care acționează.

Victoria Polțchi, Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân”
Biblioteca Municipală ,,B.P. Hasdeu”,
Filiala  „Ștefan cel Mare și Sfânt”