Una din preocupările Secției „Memoria Chișinăului” este de a cerceta, valorifica și promova patrimoniul istorico-cultural al orașului Chișinău.
Calendarul „Chișinăul de azi” este rubrica pe blogul „Chișinău, orașul meu”, prin intermediul căreia se aduce la cunoștință publicului date relevante despre evenimente și personalități marcante, care au legătură cu istoria locală. Inițiată în anul 2021, Secția „Memoria Chișinăului” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” și-a propus să adune în această rubrică o listă cât mai completă de evenimente, aniversări, comemorări, care se referă la Chișinău și la personalitățile chișinăuiene. De-a lungul timpului au fost adunate peste 3000 de date, care au inclus cele mai importante evenimente, care au avut loc la Chișinău sau care se referă la Chișinău și date despre personalitățile care au locuit/activat la Chișinău sau originare din Chișinău. Lista datelor continuă să crească, având în vedere procesul continuu de cercetare a Secției, dar și noile evenimente și fapte, care au loc în timp (inaugurări, aniversări, decesul unei personalități chișinăuiene sau alte evenimente ale zilei).

O perioadă îndelungată – din 18 august 2021 și până în 31 decembrie 2022, în fiecare dimineață, calendarul „Chișinăul de azi” era publicat pe pagina Facebook a Secției sub formă de imagini, elaborate în programul Canva, informând comunitatea despre evenimentele istorice, aniversările și comemorările personalităților zilei vizate. Anual, designul „filelor” din calendar era schimbat în conformitate cu normele de tehno-redactare a postărilor pe Facebook, pentru a asigura un grad înalt de vizibilitate și de receptare a informației.
Din 1 ianuarie 2023, Secția „Memoria Chișinăului” a promovat Calendarul „Chișinăul de azi” direct din blogul „Chișinău, orașul meu”, asigurând vizibilitatea calendarului pentru comunitatea de urmăritori pe Facebook. În fiecare zi a fost publicat linkul care redirecționează către pagina blogului.
Calendarul este actualizat pentru fiecare zi din an, verificându-se corectitudinea datelor prin consultarea și cercetarea mai multor surse, dintre care: Calendarul Național al BNRM, Dicționarul cronologic al lui Holban Eugen Șt., Letopisețul Chișinăului (1812-1996), Cronologia Chișinăului de pe pagina Wikipedia, Enciclopedia Chișinău editată de Iurie Colesnic, Bibliografia Municipiului Chișinău, studii și monografii din colecția de carte a Secției și altele.

Pentru evidențierea eficientă a datelor, calendarul cuprinde o informație bine structurată și concisă, fiind alcătuit din trei părți: „Evenimente”, „S-au născut”, „Au decedat”. În privința datelor despre personalitățile chișinăuiene, este specificată atât ziua, luna și anul nașterii, cât și data decesului (dacă este cazul), menționându-se ocupația, cele mai importante funcții deținute și distincții ale personalității.
Totodată, Calendarul „Chișinăul de azi” de pe blogul Secției este completat cu hiperlinkuri care, odată accesate, redirecționează utilizatorul către articole și materiale informative despre datele din calendar, valorificându-se exclusiv resursele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Astfel, cititorului i se asigură accesul către materialele blogului „Chișinău, orașul meu” și blogurile filialelor specializate a Bibliotecii Municipale (blogul filialei Ițic Mangher „Ebraica” și blogul Bibliotecii de Arte „Tudor Arghezi”), articole din revistele bibliotecii „BiblioPolis”, resurse electronice de pe site-ul bibliotecii hasdeu.md (e-bibliografii), materiale din repozitoriul instituțional al Bibliotecii Municipale, revista „Dialogica” și alte resurse.
La sfârșitul anului 2023, a fost elaborat în aplicația Genially un nou format pentru calendarul zilnic „Chișinăul de azi”. L-am testat pe tot parcursul anului 2024, iar acum un calendar digital, dedicat orașului nostru drag, îți stă la dispoziție.

Am pregătit un format interactiv și ușor de utilizat, astfel încât să puteți explora evenimentele marcante, să vă amintiți de zile speciale care au definit Chișinăul în timp. Cu acest calendar veți fi mereu la curent cu aniversările, comemorările și evenimentele istorice care au modelat Chișinăul de-a lungul timpului. Aducem în prim-plan momente memorabile și detalii fascinante despre dezvoltarea orașului nostru.
Calendarul „Chișinăul de azi” este una din inițiativele Secției „Memoria Chișinăului” care necesită a fi întocmit cu mult efort și atenție deosebită, având în vedere faptul că uneori sursele pot oferi date, care nu coincid între ele. Respectiv, colaboratorii Secției pot petrece ore întregi pentru cercetarea și căutarea datelor veridice, astfel încât „Chișinăul de azi” să servească drept sursă de încredere pentru cititori.
Sperăm, că calendarul „Chișinăul de azi” va deveni un instrument necesar și un asistent indispensabil în cercetarea dvs. zi de zi.
Explorați Calendarul „Chișinăul de azi” și descoperiți istoria orașului!
Secția „Memoria Chișinăului”