Data de 2 iulie 1504 s-a înscris în istorie. A trecut în veșnicie Marele Domnitor al Țării Moldovei Ștefan cel Mare. Ca recunoaștere a importanței domniei sale, Secția „Memoria Chișinăului” vă oferă câteva materiale informative referitor la personalitatea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

A fost domnitorul Țării Moldove timp de 47 de ani, durată de neegalat în istoria acestei țări. S-a evidențiat prin calitățile de om politic, strateg și diplomat. Acțiunile sale s-au orientat pentru apărarea integrității țării pe care o conducea și a obținut admirația omologilor săi. A fost numit de Papa Sixtus al IV-lea, „Athleta Christi” adică Atletul lui Christos, poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare, iar Grigore Ureche scrie în cronica sa următoarele „fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor.”
A rezistat Imperiului Otoman când era vorba de cucerirea țării pe care o conducea. Bisericile și mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.
Domnitorul Țării Moldove, Ștefan cel Mare a fost o puternică sursă de inspirație atât pentru scriitori români cum ar fi Barbu Ștefănescu Delavrancea, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Mihail Sadoveanu etc., cât și pentru literatura populară română.

Vă prezentăm trei surse, două din ele fiind cărți (cu adnotări ce fac referință la biografia și activitatea domnitorului):

Ștefan cel Mare și Sfânt: 540 de ani de la înscăunare : [album]. – Chișinău : Editura Uniunii Scriitorilor, 1997. – 50 p. : fot.

Mânăscurtă, Ioan. Ștefan: Ștefan cel Mare și Sfânt : [album] / Ioan Mânăscurtă, Mihai Potârniche ; trad. : Nicoleta Culava, … – Chișinău : Princeps, 2004. – 124 p. : fot..

Aceste albume le puteți consulta la Secția „Memoria Chișinăului”. Alte cărți similare le puteți consulta în colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău.

A treia sursă este o marcă poștală ce vizează monumentul lui Ștefan cel Mare.

Dacă e să facem referință la literatura populară română vă prezentăm o sursă ce face referință la legenda Bătălia de la Podul Înalt. Am extras legenda din cartea: Ştefan cel Mare şi Sfânt: Portret în legendă. – Ed. a 2-a, rev. – Putna: Mitropolit Iacov Putneanul, 2011:

RĂZBOIUL DE LA PODUL ÎNALT

Îşi puseră în gând turcii ca să răpună pe Ştefan cel Mare şi pe urmă să robească şi Ţara Moldovei. S-au întrarmat turcii şi-au pornit la război cu oaste câtă frunză şi iarbă^[1], ca doar-doar îl vor birui pe Ştefan, că altfel îi cam duceau frica.

Ştefan Vodă şi-a ridicat şi el oaste^[2] şi le-a ieşit în cale numai c-o mână de oameni, dar cu credinţa în Dumnezeu cel puternic, cu nădejde în braţele lor cele vânjoase şi cu meşteşugul cel ostăşesc moştenit din moşi-strămoşi.

Când a văzut Ştefan puzderia cea de turci, n-a fost chip să se bată făţiş şi la loc larg. Îndată a cotigit-o Ştefan cu oastea îndărăt, pe ici, pe colea. Şi tot i-a tras pe turci, încet-încet, drept pe unde ştia năzdrăvanul Moldovei că-i va face chisăliţă pe duşmanii care voiau să-i închinăm ţara cu voie, ori fără voie.

Cu şiretlic i-a băgat pe turci într-o vale înconjurată numai de codri mari şi locuri fioroase, aşa că te uitai numai în cer şi-n pământ, încolo nu vedeai decât codrul sălbatic, văi mocirloase, râpe prăpăstioase şi locuri întunecoase.

Turcii, care se bizuiau pe ostaşii lor cei mulţi, tot îl urmăreau mereu pe Ştefan, gândind că şi în borta şoarecului dacă s-ar băga, tot îl vor bate odată pe Ştefan, să spuie încaltea şi morţilor de patima lui.

Oastea lui Ştefan cel Mare ştia prea bine locurile din valea Racovei şi, ştiind ce-o aşteaptă, îşi făcuse în pripă cetăţui de apărare, movile de priveghere şi şanţuri de adăpost de jur-împrejurul văii Racovei.

Aşa, pe vârful dealului Paiu a fost cetăţuie, pe Vale a fost silitrărie^[3] de praf de puşcă, prin satele Porcăreţ, Păuneşti, Valea Rea şi Poiana Cârnului au fost tot movile şi şanţuri.

Bătălia^[4] s-a început în valea Similei, pe dealul care se cheamă Cetatea, unde se văd şi astăzi două tabii; pe urmă, la gura văii Racova şi de-acolea s-au tot bătut în sus pe apa Bârladului în Bârzeşti, pe valea Rebricei şi până la târgul Scânteia, pe şleahul cel mare^[5], care merge spre Iaşi, tot o bătaie a fost. Şi-i omora pe turci, ca şi cum i-ar fi luat din oală.

Pe unde-i satul Fundătura a fost bătălie amarnică: Ştefan îşi aşezase oştirea pe dealul Măgura, care-i cel mai înalt deal de acolo şi trăgea-n turci de-i potopea. Şi astăzi sunt urmele de şanţuri şi ale unui beci căruia-i zic oamenii „Beciul lui Ştefan Vodă”. Pe şesul Bârladului, unde-i astăzi satul Ştefan cel Mare, a fost iar o bătălie cu turcii. La Podul Harapului de peste pârâul Racova, aproape de satul Chiţocu, oastea lui Ştefan a ucis un paşă harap^[6] şi de aceea se cheamă şi podul: Podul Harapului. Podul acesta a fost făcut de Ştefan Vodă.

Şi câţi duşmani au pierit şi câţi au rămas ciolnavi^[7] pe câmpii, tot nu se lăsau, că parcă răsăreau din pământ, aşa de mulţi turci erau.

Ştefan, dacă a văzut nevoia, a prins a se trage din calea lor, că-l urmăreau să-l prindă.

Fiind strâmtorat de turci, s-a suit într-un stejar^[8], care venea pe locul unde se află astăzi biserica din Scânteia şi cum sta la copac, Ştefan s-a rugat lui Dumnezeu:

– Doamne, scapă-mă de focul în care mă găsesc astăzi şi, în locul stejarului acestuia, voi zidi un locaş dumnezeiesc!

Turcii au trecut înainte, fără ca să-l zărească şi Ştefan a scăpat cu viaţă.

După întâmplarea asta, Dumnezeu i-a ajutat şi i-a bătut cu istovul pe turci, la Podul Înalt, care venea mai sus de satul Scânteia^[9] şi pe urmă i-a alungat pe turci în jos, spre Dunăre.

În ţinutul Tecuciului iar i-a bătut amarnic pe turci, la un vad, căruia de atunci i-a rămas numele Vadul Turcilor.

Şi aşa a scăpat ţara de robie şi oastea moldovenească a făcut minuni de vitejie.

Cum a sfârşit războiul, Ştefan a poruncit să facă în Scânteia o biserică cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi a mai făcut şi un pod de piatră peste râul Rebricea.

Morţii, câţi au căzut în vremea războiului cu turcii, i-a îngropat înspre miazăzi şi răsărit de Pungeşti, în locul unde-i zic oamenii Ţintirimul lui Vodă. Iar celor care au trăit şi s-au purtat vitejeşte în cumpăna asta aşa de mare, Ştefan i-a răsplătit, dăruindu-le pământ, ca să aibă cu îndestulare neam de neamul lor.

Unora din căpitani le-a dăruit chiar locurile unde şi-au arătat ei faptele lor vitejeşti. Aşa a fost bătălia din satul Fundătura.

Răzeşii din Bucătăria, Cănţălăreşti, Chetreşti, Ciofeni, Coseşti, Gârceni, Mirceşti, Telejna de Sus şi Tătărani, toţi sunt împământeniţi din vremea războiului de la Racova, pentru c-au ştiut cum să-şi apere: Crucea, Vodă şi Moşia.

Şi-aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu bărbăţia ostaşilor moldoveni, a scăpat Ştefan Vodă ţara de necaz şi de închinare înaintea păgânului.

[1] .  Oastea otomană număra aproximativ 120.000 de luptători.

[2] .  Vezi legenda Postul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

[3] .  Depozit de silitră (praf de puşcă).

[4] .  Confruntarea s-a desfăşurat la 10 ianuarie 1475.

[5] .  Drumul cel mare.

[6] .  Persoană cu pielea neagră

[7] .  Cu oase rupte.

[8] .  Nu avem însă nici o informaţie istorică despre acest episod, iar izvoarele ni-l arată pe Ştefan cel Mare ca un conducător de oaste aflat tot timpul în situaţii ofensive.

[9] .  În realitate lupta s-a dat tot la Cănţălăreşti. (N. Iorga)

În colecția filatelică a Secției „Memoria Chișinăului” se află o carte poștală ce prezintă Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la dezvelire și un plic ce conține un timbru, miniacuarelă și un magnet cu Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.