Când rostesc acest nume zâmbesc involuntar, este unicul poet care şi-a scris serios opera lui umoristică şi satirică, este unicul autor care a trăit întocmai cum a scris şi posteritatea lui este plină de bancuri şi anecdote. Fiindcă anume pe el il vezi în ochi când citeşti balada Chiriaşului grăbit şi simți ritmul acestui timp grăbit, când viața noastră e o goană, când anii ca și clipele trec, rămâi sănătoasă cucoană, că-mi i-au geamantanul şi plec, fiindcă întocmai aşa a plecat şi el de la postul de director al Teatrului Național dini Chişinău…

„Atunci când se scrie despre el întâlneşti o mare dificultate. Când scrii despre George Topirceanu crezi că în mod firesc acest scriitor trebuia inclus in capitolele dedicate scriitorilor şi poeților. Dar la fel e de posibil, poate a vânătorilor, căci împreună cu prietenul său Mihail Sadoveanu a colindat Basarabia în căutare de vânat. Şi unele subiecte din minunatele lui poezii le-a cules de pe urma acestor escapade. Nu este exclus că s-ar simți ofensați redactorii şi stiliştii de revistă, căci ei il consideră drept redactor aproape ideal. E meritul lui că revista „Viaţa Româneasca” chiar de la primele numere a fost considerată una elitară. Eleganța prezentării lingvistice a postat-o deasupra tuturor aparițiilor similare. Și anume el era responsabil de acest compartiment al revistei. Mulți autori şi-au privit cu alți ochi scrierile din „Magazin bibliologic” după ce au apărut în revistă și au cătat posibilităţi ca acest redactor George Topirceanu să le pieptene şi alte scrieri. Însă relația lui cu Chişinăul a fost una specifică.

George Topirceanu (20.03.1886 7.05.1937, Iaşi) a venit la Chişinău ca poet, pamfletar, epigramist, parodist, redactor-stilist, dar a fost înscăunat in 1927 director la Teatrul Național din Chişinău. Cunoştea Basarabia din povestirile basarabenilor: C. Stere, Pan Halippa, ş. a. Dar o cunoştea şi din escapadele de vânătoare pe care le făcea în acest ținut însoţindu-l pe Mihail Sadoveanu, mare amator de vânătoare şi pescuit. Dar situația lui acum era alta, era director la un teatru cu fonduri mici. De aici şi necazurile noului director. E nevoie de bani pentru decoruri, e nevoie de bani pentru chirie şi ceea ce-i mai straşnic, e nevoie de bani pentru salarizarea actorilor. Se zice că a fugit din Chişinău într-o după amiază.  Actorii asaltau uşa directorului pe care acesta din precauție a încuiat-o și negăsind alte soluţii şi-a luat valiza şi a sărit peste fereastră, îndreptându-se drept la gară unde a luat trenul și i s-a pierdut urma…

Că s-a întâmpat anume așa, că a fost altfel – e greu azi de afirmat. Dar e o poveste frumoasă și care ne leagă mult de un nume celebru al literaturii române.

O tehnică poetică ca a lui Topârceanu este de unicat în toată literatura română, o cunoaștere mai perfectă a limbii poate s-a întâlnit doar la Arghezi și Eminescu, iar uşurinţa cu care manevra metafora rămâne a fi irepetabilă. Un singur argument, poezia Cioara în care douăzeci și ceva de strofe sunt dedicate unei cioare pe care o recunoaștem în epitetele, în adjectivele, în metaforele atribuite de poet.

Mi-aş dori să revină la Teatrul Național din Chişinău, să viziteze redacțiile publicatiilor noastre şi vinerea când apar revistele-magazin, pe ultimele pagini să fie înserate poezii noi de George Topârceanu. Ce vis poate fi mai frumos!

Sursa: COLESNIC, Iurie. Topîrceanu și Chișinăul. In: Magazin bibliologic. 2013, nr. 1/4, pp. 199-200.