Ilustra noastră compatrioată, remarcabila pictoriță Valentina RUSU-CIOBANU a spus odată, referindu-se la uriașa-i experiență profesională: „Chiar dacă aș fi dorit să ascund ceva de oamenii acestui plai, nu aş fi reuşit din simplul motiv că i-am iubit exemplar. Țara şi poporul sunt cele două lumini, care mi-au călăuzit viața. Şi eu am trăit deschis şi onest, dăruindu-mă culorilor si amestecându-mă cu ele”.
Prima lucrare de proporții, recunoscută de criticii de artă ca o certă valoare plastică, a fost realizată şi expusă la o expoziție republicană în an I 1957 şi intitulată La joc. Părerile, totuşi, au fost împărţite pe motiv de abatere de la canoanele clasice prin folosirea petelor obscure. Din acest an, periodic, işi demonstrează lucrările în cadrul expozițiilor de grup şi personale – la Chişinău, dar şi în Franța, România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Germania, Canada, Irak, Siria ş.a. Printre cele mai remarcabile lucrări din prima perioadă de activitate sunt: Portretul unei eleve, Portretul scriitorului Aureliu Busuioc, Fata la fereastră, Stefan cel Mare după lupta de la Războieni ş.a. Pe parcursul carierei artistice, pictorița a avut mereu tendința să experimenteze modalități noi şi variate forme de exprimare artistică. Pentru acest curaj a fost aspru pedepsită de potentații regimului comunist, timp de opt ani fiindu-i refuzată prezentarea lucrărilor în cadrul expozițiilor şi a comenzilor de stat. Acest lucru însemna condamnarea la sărăcie şi mizerie a talentatei artiste. Dar Dumneaei a trecut cu demnitate peste toate, având în preajmă sprijinul şi susţinerea soţului, colegului de breaslă şi prietenului, care era nimeni altul decât maestrul Glebus Sainciuc. Cele mai reprezentative lucrări din perioada de maturitate artistică a pictoriţei sunt: În parc, Setea, o galerie întreagă de portrete — Emil Loteanu, Grigore Vieru, Scriitorul lon Druță, Maestrul Glebus Sainciuc, Actorul Dumitru Fusu, Scriitorul lgor Crețu, Mama, dar şi o serie de autoportrete. Această perioadă este caracteristică prin trecerea de la interpretarea lirică la cea filozofică, pe alocuri, alegorică. Printr-un clasament imaginar, pânzele Lunomobilul, Vizita medicului, Micul dejun ar putea atinge ştacheta superioară în cariera artistică a plasticienei.
S-a născut pe 28 octombrie 1920, la Chişinău. Încă din anii de Iiceu este atrasă de misterul şi armonia culorilor, deseori retrăgându-se în sânul naturii pentru a admira ore în şir peisaje create de mâna Celui de Sus, or baştina acelor vremuri, mai ales la periferii, oferea generos privirilor adevărate splendori: grădiniţe cu flori, vii și livezi, mici lanuri de grâu și de floarea-soarelui, case particulare împodobite cu ornamente populare etc. Meditațiile singulare, muzica şi lecturile intense i-au format o fire romantică, determinându-i ulterior vocaţia artistică. Plus la aceasta, se cere a fi menţionat şi faptul că înainte-mergător şi îndrumător l-a avut pe fratele Victor, care studiase la Şcoala „Belle Arte” din Chişinău. Din 1938 şi până în 1940, îşi face studiile la aceeași şcoală, mai apoi, în 1942- 1944 studiază la Academia de Arte Frumoase din laşi. Următorii doi ani îşi continuă studiile la Şcoala Republicană de Arte Plastice ,A. Plămădeală” din Chişinău, clasa profesorului Ivan Nazov. La lași, a fost eleva maestrului Corneliu Baba, iar la Chişinău, la desen, a celebrului Alexandru Plămădeală (autorul monumentului lui Ștefan cel Mare şi Sfânt). Cu asemenea profesori şi cu aşa pregătire teoretică consolidată Valentina Rusu-Ciobanu nu putea decât să se dedice în totalitate artei îndrăgite — pictura, ceea ce a şi făcut, abordând din start mai multe genuri şi stiluri. Din 1948 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, după revenirea cu desaga plină de lucrări dintr-o tabără de creație de Iângă Moscova.
Ceea ce ne reține în fața tablourilor Valentinei Rusu-Ciob-nu, indiferent de gen – portrete, naturi statice, peisaje, compoziții etc. – este farmecul pe care-I degajă, tușa delicată, vopselele nuanțate, izvorâtoare unele din altele, lumina caldă, care le împresoară, finețea detaliilor şi petelor de culoare, de rând cu inteligenta şi bogata imaginație a celei care le semnează. Majoritatea pânzelor autoarei sunt restrânse ca dimensiuni şi expresive din interior. Dacă ar fi să definim creația Valentinei Rusu-Ciobanu într-un singur cuvânt, acesta nu ar fi altul decât preaplinul imaginilor, pe care criticul literar Mihai Cimpoi îl folosește în legătură cu poezia lui Grigore Vieru. Specialiștii în domeniu apreciază destinul pictoriței ca pe o întreagă epocă în arta plastică națională. Valentina Rusu-Ciobanu este unica pictoriță în viață, lucrările căreia sunt cuprinse în prestigioasa serie „Maeștri basarabeni din secolul XX” (în 12 albume), alături de reprezentativi exponenți, ca: Alexandru Plămădeală, Mihai Grecu, Andrei Sârbu ş.a. Despre creația Doamnei Culorilor s-a scris mult, dar nu atât pe cât ar fi meritat, mai ales sub aspectul studiului monografic. 0 încercare în acest sens a făcut criticul de artă Sofia Bobernaga în 1979, când a editat o lucrare consacrată Valentinei Rusu-Ciobanu, la începutul căreia menționează: „Această carte aduce la cunoștința publicului cronica creației uneia dintre cele mai dotate pictorițe ale plaiului nostru, artistă, în mâinile căreia ustensilele picturii, asemenea unei harpe, scot sunete pornite din adâncul sufletului, sunete ce impresionează prin formă, linie și culoare”, iar mai departe, subliniază: „Inteligența și nemărginita imaginație a Valentinei Rusu-Ciobanu sunt factorii principali care scot la suprafață bogățiile mirifice ale realului în arta sa, adică un realism poetic încărcat cu spiritualitate deosebită”. Artistul plastic Dumitru Peicev remarcă: „În prezent, în Republica Moldova nimeni nu poate picta în asemenea stil (ca Valentina Rusu-Ciobanu). Motivul e că artiștii contemporani se depărtează tot mai mult de pictura tradițională”. Un alt critic de artă, E. Costina, între altele, scrie: ,,În persoana Valentinei Rusu-Ciobanu identificăm o artistă înzestrată cu o mare forță de analiză, o artistă care se află în asiduă căutare a noilor și diverselor modalități de expresie”. „Valentina Rusu-Ciobanu, în istoria picturii, este considerată drept un maestru excelent al portretului psihologic, care refuză tipul-canon de portret centric, până la jumătate, limitat în cadru. Mai e ceva: portretele ei necesită o vizionare activă, trezesc curiozitatea vizitatorului. Uneori ai impresia că autoarea știe ceva mai mult despre cei portretizați, decât ei înșiși des-pre sine. Acest „ceva” este creativitatea, intuiția artistică valorificată în procesul creator, atentă la învolburările sufletești, la deschiderile intelectului și intuiției spre o înțelegere nuanțată a resorturilor și formelor de infinită manifestare ale ființei umane .Substratul de un registru complex şi contradictoriu al fondului intelectual al personajelor pictate este evidențiat și transpus într-o viziune generalizatoare, filozofică,”- această opinie aparține criticului de artă L. Zingher. Despre sine, pictorița afirmă: ,,Tot ceea ce am de spus, o fac prin intermediul culorii, compoziţiei, ritmului, şi, cu toate acestea, tabloul reprezintă doar o parte din zbuciumul unui creator, cea mai mare parte rămânând invizibilă pentru alţii, ca şi cea mai mare parte a ghețarului, ascunsa sub apa”. De mai bine de două decenii însă, din cauza vederii slabe, Valentina Rusu-Ciobanu nu mai pictează. Dar lucrările ei, realizate anterior, sunt la fel de actuale şi impresionante ca la prima apariție. De pe versantul celor peste 90 de ani impliniţi şi trecuţi, ea este o fire optimistă şi lucidă, chiar dacă a trebuit să se despartă cu durere de soţul Glebus Sainciuc, care în octombrie trecut, la vârsta de 93 de ani, a trecut hotarul veşniciei. În anul 2010, Galeria de Arte „Constantin Brâncuşi” din Chișinău a găzduit cea mai amplă expoziție personală, prilejuită de jubileul artistei, expoziţie ce a impresionat prin dimensiuni şi înalta valoare artistică a minunatelor opere de artă create pe parcursul a mai multor decenii. Cu această ocazie i-a fost conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Chişinău.
Valentina Rusu-Ciobanu este deținătoarea a numeroase premii și distincții, între care: Premiul de Stat, Maestru Emerit în Artă, Artistă a Poporului, Premiul pentru întreaga activitate, Ordinul „Insigna de Onoare”, „Ordinul Republicii” ş.a.
Iată câteva evocări ale pictoriței:
La patru ani m-am dus cu mama în oraș. La Expoziția Agricolă. Acolo era un scrânciob cu căluți, se făcea loterie. Eu nu câștigam niciodată. Victor era mai norocos, dar sora mea întotdeauna câștiga lozul cel mare! Odată mama a rupt o creanga de brad din parcul Expoziției Agricole. Atunci nu era interzis să iei o crenguță. Eu tare îmi doream o creangă de brad și mama mi-a dăruit bucuria jinduită. Acasă, am pus creanga într-un vas și am așezat-o la fereastră, am împodobit-o cu jucării. Era atât de frumos! Verde, proaspăt, mirosea a tămâie…Și mama se uita la compoziția cu crenguță și la mine și a zis cu părere de rău: „E micuț, aș fi vrut să ai un brad mai mare…”.Eu nu înțelegeam cum poate exista ceva mai frumos decât creanga de brad de la fereastra noastră?! Era micuț, cum îmi plăcea mie…Cu mama împreună, făceam păpuși din cârpe. Erau cele mai frumoase păpuși! Știți cum le făceam? În magazinele de unde cumpăram țigări pentru tanti și ziare pentru tata se vindeau căpşoare din faianță.., căpşoare de păpuși. Ne duceam şi alegeam unul, apoi din cârpe coseam corpul păpușii, îl umpleam cu făină sau cu sare, cu cârpe și le coseam rochițe, taioraşe. La sărbători rudele îmi aduceau câte o păpușă de fabrică, mi se păreau urâte, niciodată nu mi-au plăcut păpușile cumpărate.
…Întotdeauna pornea mama, ne ajuta, apoi eu cu sora mea, cu fetițele vecinelor ne jucam singure. Mama ne îmbrăca frumușel, ne cosea rochițe. Îmi amintesc ceva frumos din copilărie.. tot ce e legat de mama e frumos!
Mă duceam la cumpărături, singură. Devreme am început să umblu prin oraș: tata mă trimitea să-i cumpăr ziare și țigări. Tata fuma „Meseriaş”, iar tanti Elena fuma „Carpați”. Bunica mă trimitea să cumpăr ulei de doi lei. Ei mă trimiteau pe rând, și mie îmi plăcea să fiu trimisă. Când mergeam la magazinele unde se vindeau caiete, ziare, erau pe acolo și niște poze cu Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa —stăteam ore întregi și le priveam, îmi plăcea atât de mult să le admir! Nu le cumpăram, rar cine putea să-și permită să le cumpere.
Sursa:
Vrabie, Gheorghe. Valentina Rusu-Ciobanu: „Viaţa mea e toată la vedere” / Gheorghe Vrabie // Moldova. Revistă de cultură și dialog social. 2013. Mar.-Apr. P. 13-17.
Rusu Ciobanu, Valentina, Lică Sainciuc. Mica istorie din albumul de familie / Valentina Rusu Ciobanu, Lică Sainciuc. – [Chișinău] : Arc, 2018 (Imprimat în Ungaria). – 212 p. : fot.
Chișinău, orașul meu 