Evocări și mărturii ale prietenilor bibliotecii

Astăzi, la 3 septembrie, academicianul Mihai Cimpoi împlinește frumoasa vârstă de 80 de ani. Am cules câteva mărturii ale scriitorilor și cercetătorilor – prietenilor BM despre criticul literar.

Vlad POHILĂ, scriitor, lingvist, Chişinău

„A venit apoi şi academicianul Mihai Cimpoi, ca să introducă o nota proaspătă, distinctă, în valorificarea creaţiei lui Eminescu, punând accentul pe estetic. Datorită acestor oameni de ştiinţă şi litere, în acei ani (’60-’70) de grea prigoană naţională, spirituală, basarabenii care nu aveau acces la cărţile tipărite la Bucureşti, la studiile despre Poet – ale lui G. Călinescu, bunăoară –, oricum îşi puteau face o imagine corectă despre măreţia operei si a personalităţii lui Eminescu.”

 În „Flux”, 2008

Aliona GRATI, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, critic literar

„Deşi nu a creat emulaţie, rolul domnului Mihai Cimpoi în coagularea criticii autohtone este enorm. Chiar de nu a reuşit să schimbe orizontul hermeneutic al timpului, primele sale studii şi cărţi, apărute într-un mediu nefavorabil gândirii libere, au salvat faţa criticii literare de la noi. Decizia de a exercita misiunea de critic într-o perioadă în care prin dogmatizare şi prin întreţinerea unor carenţe prăpăstioase în ceea ce priveşte judecata de valoare a fost compromisă însăşi ideea de critică literară autentică, este deja una temerară. În lipsa altor personalităţi critice cu poziţie vertebrată cu care ar face front comun, fermitatea de a merge împotriva curentului prin abordarea operei literare dintr-o perspectivă estetică, ostracizată de promotorii metodei realismului socialist, constituia o probă de mare curaj. E adevărat, Mihai Cimpoi a debutat cu articole şi studii în momentul în care pe întregul spaţiul sovietic a fost permisă o oarecare destindere favorabilă unor îndrăzneli înnoitoare. Spectacolul denunţărilor oficiale ale practicilor de interpretare rigidă era aparent promiţător, dar mica deschidere nu presupunea în niciun fel „infestarea cu estetica burgheză” şi, cu atât mai mult, în cazul moldovenilor, aderenţa la marile modele „înaintemergătoare” ale criticii de peste Prut.”

Maria PILCHIN, cercetător ştiinţific, lector

„Eram la Litere, la anul patru. Scriam teza de licenţă, un studiu comparat despre tăcere la Blaga şi Borges. O activitate cu întrebările şi îndoielile ei fireşti. Odată (deloc într-un in illo tempore), în troleibuz, la un pas de mine l-am văzut pe academicianul Mihai Cimpoi (pentru ochii mei de student, fapt echivalent cu a-l vedea pe Eminescu). Acest pas distanţă era o încercare. L-am făcut şi i-am vorbit despre cei doi autori. M-a privit lung (lungimea unui pas sau poate cea a unui gând), m-a privit atent şi a zis că e o temă dintre cele mai bune. Şi-a deschis geanta, a scos o carte de eseuri, mi-a dat-o şi a coborât.

Atunci am învăţat lecţia limitelor umane. Or, fiecare are atâta libertate câtă îşi ia! „Zeul ascuns” (Chişinău, Prut Internaţional, 2002) îmi argumentase alegerea comparaţiei Blaga – Borges. Atunci, cu Mihai Cimpoi, am învăţat curajul dialogului şi bravura abordării Celuilalt, un algoritm aplicat de nenumărate ori în ulterioara mea viaţă literară.

Dacă libertate înseamnă alegere, atunci şi un pas distanţă o poate determina…”

O lecţie despre limite cu Mihai Cimpoi, septembrie, 2013

Dumitru CRUDU, scriitor, jurnalist

„Pe criticul literar Mihai Cimpoi l-am cunoscut cu mult înainte de a-l cunoaşte pe omul Mihai Cimpoi. Prima sa carte mi-a căzut în mână, când încă eram elev, la biblioteca din Flutura, Cicatricea lui Ulise, şi am citit-o dintr-o răsuflare. După care am recitit-o. În foarte scurt timp, m-am umplut şi eu de cicatrice, cartea lui Cimpoi însă mi-a devenit una dintre cărţile mele preferate. Ţin minte şi acum sentimentul de bucurie pe care-l trăiam când o luam în mână. Cu ajutorul lui Cimpoi, am călătorit prin lumea literaturii. Analizele lui Cimpoi m-au făcut să caut operele despre care a scris şi să le citesc. Şi asta se întâmpla demult, tare demult, pe la sfârşitul anilor şaptezeci sau începutul anilor optzeci. Ori de câte ori reveneam la Flutura, în vacanţele studenţeşti, neapărat frunzăream şi cartea lui Cimpoi, adică sorbeam o gură de aer proaspăt. Nimic din proletcultism, nimic din realism socialism în cartea aia. Cimpoi sfidase timpul şi vorbise despre literatură doar cu mijloacele literaturii şi mie îmi plăcuse foarte tare treaba asta. După părerea mea, eseul său este unul dintre cele mai importante texte critice scrise în perioada sovietică. După ce am terminat şcoala şi facultăţile mele, i-am citit şi alte cărţi. La fel de importante. Dar dintre toate cărţile sale mie îmi este cea mai dragă Cicatricea lui Ulise, pentru că m-a făcut să văd literatura şi cu alţi ochi decât se permitea în epocă. Poate, de aia, am transferat toată simpatia mea şi asupra omului Cimpoi. Un om foarte bun şi generos. Gata să ajute toată lumea scriitoricească, şi nu numai, de care foarte mulţi vor să se folosească sau să profite. Cu toate astea, nu ştiu de ce, dar are foarte mulţi duşmani. Patronul barului de la Uniunea Scriitorilor a găsit o dată o geantă în bar. Cineva şi-o uitase. De cum a deschis-o, şi-a dat seama imediat a cui e: era a lui Mihai Cimpoi. Cum? Geanta era plină cu însemnări despre Eminescu. Mihai Cimpoi e un om foarte singur şi tragic în felul său, aşa cum sunt în general scriitorii autentici.  Eu, unul, îi mulţumesc pentru Cicatricea lui Ulise, care mi-a înfrumuseţat adolescenţa. E unul dintre cei mai mari critici şi istorici literar din Basarabia şi nu doar al generaţiei şaizeciste. E unul dintre puţinii scriitori basarabeni pe care mi l-am propus să-l citesc integral.”

Cicatricele lui Mihai Cimpoi, septembrie, 2013

Sergiu MUSTEAŢĂ, doctor în istorie, conferenţiar universitar

„Domnul Mihai Cimpoi este un bun prieten al istoricilor, atât prin faptul că a susţinut şi participat la un şir de activităţi organizate de comunitatea istoricilor din Republica Moldova şi din România, cât şi scriind istoria literaturii. Dumnealui s-a remarcat ca un politican activ în perioada mişcării de emancipare naţională şi în anii de independenţă ai republicii noastre.

Domnul Mihai Cimpoi are multe calităţi, despre care, sunt sigur, vor scrie multe personalităţi în acest volum, care îl cunosc mult mai bine ca mine. Eu vreau să remarc una dintre ele – este un foarte bun condrumeţ. Acum câţiva ani am avut ocazia să călătorim împreună pe traseul Mangalia – Chişinău. Drum nu prea lung, dar nici scurt, aşa că am avut ocazia să discutăm multe şi mărunte, «scurtând» astfel din timpul călătoriei. Atunci i-am dat şi una din cărţile mele, ca mai apoi să am parte de o apreciere din partea domniei sale care m-a încurajat foarte mult. După ce a trecut cu vederea câteva pagini domnul Mihai Cimpoi mi-a spus: «Văd că scrii bine româneşte!».

Ulterior, am avut ocazia să-l avem alături de noi la diverse evenimente cu caracter istoric (congrese, conferinţe, mese rotunde etc.). Prezenţa domniei sale a dat încărcătură pozitivă şi a mărit impactul manifestărilor ştiinţifice. De aceea, îi suntem recunoscători pentru susţinerea continuă pe care ne-o dăruieşte şi sperăm să fie şi în continuare alături de noi. Totodată, îl îndemn pe academicianul Mihai Cimpoi să acorde mai mult timp generaţiei tinere, deoarece are un potenţial enorm care trebuie împărtăşit. Maestre, Vă urez sănătate şi noi realizări!”

Omagiu academicianului Mihai Cimpoi – prieten al istoricilor, septembrie, 2013