Recomandăm spre lectură un articol ce conţine amintirile inginerului Alexandre Laryssa referitoare la Basarabia, Chişinăul interbelic şi Liceul Militar „Ferdinand I” din Chișinău.
Iată un fragment de text:
Liceul, foarte bine cotat, își merita reputația. Materiile clasice, cu franceza și germana, sunt însoțite de alte programe. Ele sunt destinate unei pregătiri intelectuale si fizice, complete. Participăm la Cor, facem gimnastică, scrimă, sau sporturi de echipă. Se poate învăța un instrument muzical. Am ales pianul. La Instruirea militară, se adăuga cea comportamentală: în viață, în familie, pe stradă. Aflăm că, însoțind o femeie, ocupăm pe trotuar locul spre carosabil; că, la întâlnirea a doi militari, de același grad, primul care salută, e cel mai politicos, nu cel mai tânăr! Că ținutul mâinilor în buzunare… etc. …
Programul e militar. Deșteptarea, toaleta, echiparea, patul. Apoi, Careul din curte, cântăm Imnul, se ridică Drapelul. Lecții dimineața, apoi puțină instrucție. Seara pregătirea temelor. Totul sub supravegherea unui ofițer sau a unui «gradat», elev din Clasele superioare. Notele, din timpul săptămânii, determină programul de Duminică. O singură notă, sub 5, aduce Consemnarea. Elevul va repeta, în Clasă, materia respectivă. Altfel, programul e liber, se face sport, se poate ieși la plimbare în Oraș.
Pentru a lectura articolul integral accesaţi sursa.
Sursa: COLESNIC, Iurie. În culisele istoriei: Drama de neuitat a Basarabiei… : [amintirile inginerului Alexandre Laryssa despre Basarabia, Chişinăul interbelic şi Liceul Militar „Ferdinand I” din Chișinău]. În: Timpul, 2015, 26 iun., p. 19; [online]. [citat 29.06.2015]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-drama-de-neuitat-a-basarabiei—-76248.html