Cum vi se pare Chișinăul?
Vin dintr-o țară tradiționalistă și originile mele sunt în sudul Italiei. Cred că aici pot găsi niște reguli, obiceiuri care sunt binevenite să le respecți, având în vedere natura umană. Lumea trăiește într-o societate în care și-a pierdut identitatea. De atâtea sute de ani au funcționat obiceiurile, instituția familială. Mai mult sau mai puțin, dar au funcționat. Ar fi bine să ne adaptăm la lumea care se schimbă, să ne păstrăm natura și să ne gândim că nu trebuie să fim diferiți, doar pentru a fi diferiți.
În ceea ce privește oamenii de aici, simt multă umanitate și simplitate în felul lor de a gândi și de a simți.
În ceea ce privește oamenii de aici, simt multă umanitate și simplitate în felul lor de a gândi și de a simți. Având în vedere partenerii de viață, cred că sunt multe de îmbunătățit, multe de înțeles. Văd, în general, multă superficialitate din partea femeilor. În privința bărbaților, am observat că nu au destul curaj. Simt un fel de paradox în acest sens.
Îmi place această țărișoară, chiar dacă este, conform ultimelor statistici, cea mai puțin vizitată din Europa. Situația se îmbunătățește mult. Îmi amintesc prima dată când am venit aici în 2018. Am intrat într-un autobuz de la aeroportul principal care ducea spre Chișinău: era oribil. Fiind cam la începutul lunii martie, îmi amintesc cum o bătrână făcea curățenie în autobuz cu un mop, apropiindu-se de mine. Mi-a dat biletul și mă gândeam „Tu, sărmană bătrână, faci asta? Din ce epocă vii?”. Îmi amintesc că prima dată când am venit aici, erau niște mașini distruse și centrul orașului nu era frumos ca acum, fundalul era sinistru și mă întrebam „Unde sunt? Sunt oare într-un film cu Borat?”.
După câteva zile a trebuit să plec și mi-am dat seama că este ceva ce trebuie să înțeleg despre acest loc. Am venit iar și iar și de fiecare dată când veneam, vedeam ceva nou care se îmbunătățea. Acum centrul orașului este mai frumos, sunt mai multe magazine. Se dezvoltă continuu și asta e bine. Cu mult timp în urmă, pot spune până nu demult, Moldova putea fi considerată o țară din lumea a treia, dar acum nu mai cred așa. Țara se dezvoltă. Ceea ce mă impresionează este că se pot vedea construcții foarte vechi și clădiri extrem de luxoase. Înseamnă că există ambiție. Acesta este lucrul pe care îl admir aici: calitatea de a fi ambițios.
Ceea ce mă impresionează este că se pot vedea construcții foarte vechi și clădiri extrem de luxoase. Înseamnă că există ambiție. Acesta este lucrul pe care îl admir aici: calitatea de a fi ambițios.
Îmi plac și semafoarele din Chișinău. Au numere. Noi nu avem astfel de semafoare în Torino. De fiecare dată culoarea galben poate veni brusc, iar când se aprinde, nu știi cât timp ai și ești nevoit să alergi sau să nu mai treci strada. Și încă un lucru pe care l-am observat: sunt camere video. Câteva luni în urmă nu erau camere, acum sunt.
Care este locul Dvs preferat din Chișinău?
Locul meu preferat este Valea Morilor. Îmi plac scările și lacul de acolo. Este, într-adevăr, romantic.
Cum comunicați cu chișinăuenii?
Mulți din Chișinău nu știu engleza. Unii dintre ei știu niște italiană, spaniolă practic deloc. De fiecare dată folosim Google Translate: italiană-engleză, din italiană în română sau italiană-rusă. Deci, vorbim cu Google Translate.
Ce părere aveți despre felul lor de a fi?
Când merg la magazine, rareori mă salută. Își fac doar treaba. Dacă îi salut, se uită la mine și atât, de parcă m-ar întreba „Ce vrei de la mine?”. La început mă gândeam că este nepoliticos, dar apoi am înțeles că pentru ei este un soi de sacrificiu. Ei sunt de felul „Asta e viața mea nenorocită, ce vrei? Nu primesc salariu pentru politețe, așa că ciao”. Rareori se gândesc la relațiile umane, le pasă mereu doar de job. Simt o oarecare depresie printre oameni. La început mă gândeam că ar trebui să fie sociabili, mai respectuoși, dar nu le pasă. Nu știu dacă e vorba de mentalitate. Cred, totuși, că vorbim de victimizare. Mulți mă întreabă ce caut aici: „Nu pot să cred că ai venit de la Barcelona, din Italia la Chișinău. Oamenii vor să evadeze, tu de ce ești aici? ”. Eu le spun că oamenii sunt drăguți, familiari, tradiționaliști, dar oarecum pesimiști în privința acestei țări.
Ce ați schimba în orașul Chișinău?
Chișinăul ar trebui să fie mai „internațional”, mai deschis către vizitatori. Cetățenii ar trebui să fie mai deschiși, să îi accepte pe alții, să nu judece și să nu se axeze pe aparențe, pentru că, într-un anumit fel, simt că aici dăinuiește o presiune socială, tipică pentru țările din est. Mulți se tem că oamenii îi pot judeca.
Din experiența mea, am întâlnit multe femei care aveau o mentalitate pesimistă. Nu pot face un lucru anume, pentru că părinții nu ar putea accepta una ca asta. În Polonia și România am văzut la fel. Aceasta mentalitate s-a format în mare parte din cauza presiunii familiei și a societății. Cred că este o prostie, pentru că la Torino nu ne pasă de ceea ce fac oamenii. Dacă există cineva care atrage atenția asupra felului de a fi al cuiva, este din cauza percepției sale, dar până la urmă nimănui nu-i pasă. Un lucru pe care îl poți observa în Torino este că oamenii, sunt mai mult sau mai puțin, la fel. Deci, poți crede că oamenii te judecă, dar nu, nimeni nu te judecă. Dacă mergi la Barcelona vezi oameni deschiși, așa că te simți liber acolo. Cu siguranță există mai puțină presiune socială decât aici. Poate că oamenii care nu au călătorit niciodată sau cei care au decis să rămână aici nu pot înțelege că există alte moduri de a gândi, alte moduri de a se purta, de a trăi. Oamenii sunt speriați din cauza mentalității tipice închise, de genul „În acest fel sunt sigur că totul va funcționa. Dacă fac altfel, dacă gândesc altfel, cine știe?”.
Aș dori să le demonstrez chișinăuenilor că ceea ce pot obține este mai prețios decât ceea ce pierd.
În Italia există un citat „Cel care aderă la noutate, știe ce pierde, dar nu știe ce va primi”. Aș dori să le demonstrez chișinăuenilor că ceea ce pot obține este mai prețios decât ceea ce pierd. Aș dori să import această mentalitate de a fi deschis, de a simți ceea de ce ai nevoie cu adevărat.
Cu ce oraș european se aseamănă Chișinăul?
S-ar putea compara cu orașe din Croația, precum Zagreb (ital.Zagabria) dar Zagreb este plin de viață, aici în Chișinău nu sunt atât de multe locuri unde să îți petreci timpul noaptea. Este chiar greu de comparat. Aș spune că arată ca Palermo și alte orașe din sudul Italiei.
Unde mâncați de obicei în Chișinău?
Deseori mănânc la „La Placinte”. Îmi place mancarea tradițională moldovenească, în special tocana de pui cu mamaligă. Aici am descoperit un ceai grozav – ceaiul de catina, este uimitor. Îl comand de fiecare dată, nu îl găsesc în altă parte. Acest ceai îmi conferă multă energie.
Mănânc și la „Saperavi”. Recent am descoperit un restaurant italian în Chișinău „Storno Pasta and Pizza”, unul cu adevărat bun. Sunt sceptic în privința restaurantelor italiene din întreaga lume, așa că, atunci când spun că este bun, este într-adevăr foarte bun. Vorbind despre bucătăria italiană din Chișinău, tiramisu este unul dintre cele mai bune de aici, cu adevărat deosebit. De asemenea, îmi place cacciatore.
Ați putea trăi mult timp în Chișinău?
Da, desigur. Sunt o persoană adaptabilă, nu am careva probleme. Trebuie să înțeleg multe lucruri despre această cultură. Florile sunt cel mai paradoxal lucru din lume. Sunt foarte scumpe și oamenii sunt atât de pasionați de flori. Odată am cumpărat două buchete de flori și am cheltuit în jur de 30 de euro. Am fost la Restaurantul Saperavi și am cheltuit mai puțin. Cred că e o prostie. În loc să irosești banii pe flori, cred că e mai bine să ieși undeva în oraș și să iei masa. Florile vor muri în 2-3 zile și nu le poți compara cu o cină bună. Buchetele în Italia sunt cu siguranță mai ieftine. Există o proporție care nu are nici un sens. Îmi dau seama că este o afacere uriașă aici.
Costul vieții în comparație cu salariile europene este cu adevărat scăzut. Deci, ar putea fi confortabil pentru mine dacă pot trăi o viață bună cu salariul mediu pe care îl am. Acesta este, cu siguranță, un motiv bun pentru care aș locui aici: să am o viață de calitate cu salariul meu, acest lucru fiind mai complicat în Italia sau Europa.
Într-adevăr mă gândeam să locuiesc în acest oraș. Dacă situația va fi mai bună, iar viața profesională și personală va fi strâns legată de Chișinău, de ce nu?