Titlul e preluat dintr-un articol din cartea
„Chișinăul din Amintire” de Iurie Colesnic

Există basarabeni care au reușit să devină personalități cu renume în Franța, dar sunt și francezi care s-au afirmat la noi. Ne-am propus să vorbim despre niște personalități cu origini franceze, de care, în pofida realizărilor, ne amintim mai rar:

August Baillayre

„August Baillayre s-a căsătorit cu o basarabeancă – Lidia Arionescu – și aceasta l-a determinat să se stabilească cu traiul în Chișinău. A părăsit Petersburgul, care îi era drag inimii lui, și a acceptat să vină în provincie, în speranța de a descoperi subiecte noi, neîntâlnite încă în creația altor autori. Cine știe, dacă nu se producea revoluția din 1917 și soarta lui nu era legată pentru totdeauna de Basarabia românească, care ar fi fost traiectoria destinului său? La Chișinău a fost angajat ca profesor la Școala de Arte Frumoase, condusă de Al. Plămădeală, și a promovat o direcție artistică personală, modernă, în concordanță cu unele curente similare din Apus. În permanență s-a aflat într-o competiție de idei cu sculptorul Al. Plămădeală, lumea artistică a Basarabiei fiind divizată în susținătorii lui Baillayre și oponenții lui. Pentru a descrie pe îndelete această confruntare foarte importantă pentru evoluția artei, avem nevoie de mai mult spațiu și de o istorie separată a artei basarabene.

(…)

S-a întâmplat așa că după 1940, destinul lui August Baillayre a fost legat doar de București. Și ceea ce e mai curios, este faptul că fiicele lui, moștenind colecția tatălui, au luat o decizie înțeleaptă, dorind să doneze aceste lucrări orașului Chișinău. Chișinăul însă, neavând o pinacotecă municipală, n-a putut organiza aducerea acestor moșteniri acasă. De aceea, pentru noi August Baillayre continuă să rămână un pictor necunoscut, deși, în 1962, arhiva și colecția sa de artă a donat-o or. Chișinău…” din „Chișinăul din inima noastră”, Iurie Colesnic.

Între timp, lucrările au fost expuse la Muzeul Național de Arte din Chișinău.

Iată câteva dintre ele:

 

Grigore Michonze

Michonze este în general asociat cu École de Paris, și uneori este chiar menționat ca membru al acesteia. École de Paris nu este o mișcare artistică sau o școală, ci un fenomen istoric. Parisul era centrul artistic la acea vreme, atrăgând intelectuali din toate părțile Europei. Speriați de antisemitismul în creștere, acești intelectuali fugiseră adesea din țările lor pentru a găsi un mediu artistic fecund unde să se poată exprima liber. După scurta ședere a lui Michonze la Paris, informațiile despre viața artistului devin din ce în ce mai rare. Un apropiat al lui Chaïm Soutine și Henry Miller, s-a mutat în Coasta de Azur unde s-a reunit cu prietenii săi. În 1937, s-a alăturat armatei franceze și a fost ținut captiv timp de doi ani în timpul celui de-al doilea război mondial. După război, a preluat naționalitatea franceză, iar în 1967 a deschis un studio în Troyes. Michonze a murit 1982.

Mai multe picturi și informații despre autor pe site-ul: http://www.michonze.com/

Iosif Gasket

Un arhitect căruia îi datorăm felul rezonabil și funcțional al amplasării clădirilor din centrul orașului (pe atunci centrul nou).

Despre acest arhitect nu se prea știe. În „Chișinăul din Amintire” (Iurie Colesnic) găsim o caracterizare excepțională a arhitectului Iosif Gasket:

„Pentru oaspeții acestui oraș rămâne un mister arhitectura lui asemănătoare mai mult unei simfonii, adică o arhitectură tumultuoasă în partea veche a orașului, una foarte rigidă în partea centrală și o apoteoză în contopirea cu periferiile de odinioară. Meritul acestei simfonii se datorează unui francez naturalizat în Rusia, Iosif Gasket (1800, Odesa – 1878, Chișinău).

Descendent dintr-o familie de francezi stabiliți în Odesa, a studiat tot acolo arhitectura (1817-1822) și norocul a făcut ca el să devină arhitect al Chișinăului într-o perioadă a marilor căutări (1826-1836), când guvernatorul de pe atunci, generalul Fiodorov, s-a decis să sistematizeze arhitectura noii părți a Chișinăului, care urma să fie una simetrică, amintind-o pe cea din capitala imperiului, adică cu străzi paralele, cu bulevarde și piețe pentru mărșăluiala militarilor la paradele festive. I Gasket a fost decorat pentru faptul că a reușit să realizeze ambițiile arhitectonice ale generalului.

Și tot el a promovat proiecte-tip pentru clădirile publice și private din Basarabia, de aceea o asemănare aproape molipsitoare a arhitecturii din partea nouă a capitalei noastre.

Din 1837 a fost arhitectul gubernial al Basarabiei, iar astăzi numele lui este pomenit arar – doar în cărțile de specialitate, deși amprenta gândirii lui ne marchează încă…” (Colesnic, Iurie. Chișinăul din amintire, p. 82)

Surse:

• Colesnic, Iurie. Chișinăul din amintire
• Colesnic, Iurie. Chișinăul din inima noastră
• michonze.com
• moldovenii.md
• Wikipedia