
Istoricul și scriitorul Iurie Colesnic a scris deja mai multe lucrări despre istoria capitalei țării noastre. Din lista cărților cu această tematică, scrise de Iurie Colesnic, face parte și lucrarea „Chișinăul de ieri și de azi”. Lucrarea este scrisă în limbile română și rusă și are ca subiect istoria diferitor monumente arhitecturale vechi din Chișinău. Sunt descrise clădiri de patrimoniu, monumente și parcuri, aparținând în principal secolului XIX și începutului secolului XX, până la momentul când vechiul Chișinău a ars în focul celei mai mari conflagrații din istoria omenirii.
Cartea cuprinde 244 de pagini și este stucturată în câteva zeci de articole, fiecare descriind câte un edificiu sau monument din vechiul Chișinău.
Cartea „Chișinăul de ieri și de azi” ne permite să simțim farmecul Chișinăului acelor ani, oraș ce din păcate a rămas doar în amintiri și fotografii. Iurie Colesnic ne demonstrează cât de important este să păstrăm acel puțin care ne-a mai rămas din Chișinăul vechi.

Iurie Colesnic menționează : „Chișinăul vechi, urbea de ieri, se topește sub ochii noștri, fiiind înghițit de orașul nou, urbea de azi. Și s-ar părea că nu există forță în stare să se opună acestui proces inevitabil.
Dar această forță de rezistență există, ea este în fiecare dintre noi și se numește «Memoria noastră».”
Cartea include mai multe tablouri și fotografii de epocă inedite. Mulți dintre cititori cu siguranță vor vedea prima dată astfel de fotagrafii în momentul când vor lectura cartea. Astfel citictorul poate efectua o călătorie imaginară prin Chișinăul secolului XIX și primei jumătăți a secolului XX.
Citind această carte putem studia istoria clădirilor istorice care s-au păstrat până în ziua de azi, precum clădirea Primăriei sau Casa Herța, dar și a clădirilor deja inexistente și mai puțin cunoscute precum Vila Cerchez sau Biserica Luterană, care se afla nu departe de locul unde astăzi este amplasată cladirea Preșidenției Republicii Moldova. Sunt descrise monumente care la fel au devenit vectimele circumsanțelor istorice, precum monumentul Regelui Ferdinand I și Bustul lui B. P. Hasdeu. Tramvaiul din Chișinău la fel și-a găsit locul în această carte.
Cartea „Chișinăul de ieri și de azi” îi va fi foarte utilă celor care sunt interesați de aspectul arhitectural și urbanistic al vechiului Chișinău.
Colesnic, Iurie. Chișinăul de ieri și de azi = Кишинэу вчера и сегодня / Iurie Colesnic ; trad. în lb. rusă : Miroslava Metleaeva ; red. : Ionel Căpiță . –Chișinău : Print-Caro, 2020 . – 244 p. : fot.
Andrei Verebcean, Secția „Memoria Chișinăului”