Andrzej Stasiuk, scriitor, poet, eseist și critic literar polonez a fost în vizită la Chișinău. Evenimentul a avut loc în data de 11 noiembrie 2010 la Librăria din Centru. Mai jos – un reportaj video al evenimentului și un text de-al lui Andrzej Stasiuk despre Chișinău:

Călătorind spre Babadag (fragment)

Chișinău, ah, Chișinău! Cartiere de blocuri albe pe fundalul colinelor înverzite. Se văd de la nord, de la sud, de la est și de la vest. Se îngrămădesc asemenea unor râpe stâncoase. Strălucesc în soare. În peisajul vălurit, iregulat, reprezintă elogiul geometriei. Nu există în întreaga Moldovă ceva mai mare sau mai înalt.

Niște pietre funerare gigantice, îndesate în solul fertil, afânat. Tăblițele de piatră ale egalitarismului. Termitierele progresului mondial. Noul Ierusalim în starea unei morți tehnice. La gurile de ieșire din oraș stau camioane încărcate cu butoaie de plastic, damigene de vin, borcane cu filet, mii de vase în care Moldova, înainte de venirea iernii, își închide bogățiile pentru a supraviețui. Pune la oțet, la murat, la fermentat, pasteurizează, sărează recolta livezilor și grădinilor ei. În centru, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, printre saloanele cu aparatură electronică japoneză și încălțăminte italienească mișunau oameni încărcați de borcane. Cărau câte zece, câte douăzeci de bucăți de borcane cu filet noi, ingenios ambalate. Sau găleți de cositor strălucitoare. Sau plase pline de castraveți și roșii. Treceau furgonete încărcate cu pepeni verzi, trăgând după ele remorci întregi de pepene galben. Vechiul Chișinău era de fapt un fel de sat mai mare. Era de-ajuns să te abați de la strada principală și începeau case cu un singur nivel sau cu un etaj, cufundate în vegetație, îngrădite de garduri de lemn; pisicile se plimbau peste tot și oamenii ședeau pe trepte în fața casei. Așa arăta centrul vechi al orașului – vreo douăzeci de străzi și aroma de demult a unei somnolente provincii imperiale. Dacă ar fi dispărut mașinile, totul ar fi fost ca odinioară, ca în urmă cu o sută de ani.

Mă aflam așadar la Chișinău. Am petrecut multe ore sub umbrela de la Green Hills Nistru pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, colț cu strada Eminescu. În restaurant se afla o clientelă mai degrabă internațională. Se vorbea în engleză și germană. Clienții arătau ca niște funcționari care cheltuiau aici bani europeni și americani. Printre ei se afla și clasa de mijloc moldovenească, în prezent în formare: aur, ochelari negri, un stil accesibil, ceva între bișnițar, pește și amant italian. Femeile semănau cu cele văzute la televizor. Aproape toate aveau la gât telefoane mobile mici, aurii, agățate de lanțuri. Mai văzusem așa ceva în România. Am încercat să-mi comand berea, cafeaua și restul în românește, însă chelnerii păreau să nu înțeleagă până la capăt, așa că îmi răspundeau în rusește. Înțelegeau, fără îndoială, însă rusa era pentru ei un semn al rafinamentului și al lumii moderne. Probabil că mă considerau vreun țăran din fundul Basarabiei sau poate un spion care nu și-a învățat rolul până la capăt.

Un oraș straniu. Polițiști de optsprezece ani speriați, mergând în grupuri de trei, camarazi în land cruisere care considerau strada proprietatea lor, indivizii din fața poștei care făceau negoț cu impulsurile de pe cartelele de telefon, oameni încărcați cu vase, adolescenți rași în cap, în pantaloni largi, cu privirea fixată umil în pământ, de parcă încercau să fie un soi de gangsteri cu aparență de franciscani timizi, domnișoare cu pântecul gol pe tocuri inumane și ezitante, care se plimbau pe strada principală ca pe un podium internațional, urâțite de machiaje stridente, un amestec slavo-român de frumusețe, masculi timizi în costume de estradă și impresia că toți vor să pară altceva, că imită propria reprezentare a unei lumi care se află în altă parte. De aceea am părăsit în cele din urmă Chișinăul.

---

Sursa:

STASIUK, Andrzej. Călătorind spre Babadag: (fragm. despre Chișinău). În: Stasiuk, Andrzej. Călătorind spre Babadag. București, 2007, p. 155-157.