„Mondial” – povestea primului concert de rock românesc de peste Prut

Într-un interviu, regretatul Vlad Pohilă (lingvist, scriitor, publicist) ne povestea despre neobișnuitul concert care a avut loc la Chișinău în perioada sovietică:

Vlad Pohilă, lingvist, scriitor, publicist

(…) pe 31 iulie 1970, se întâmpla o minune. La teatrul de vară din Chişinău venea să susţină un concert formaţia rock românească “Mondial”.

Mergeau la Kiev şi acolo a fost ceva o problemă cu sala şi le-au sugerat să stea două zile la Chişinău. Pe 31 au avut un spectacol. Am fost. Dădeam admiterea, atunci, la facultate. Aveam 17 ani atunci şi spuneam: dacă nu intru la facultate, cel puţin să ascult grupul meu drag, al tuturor românilor, al tuturor basarabenilor.

Spectaculos. Lumea se declanşase. Nu-şi mai stăpânea emoţiile. S-au băgat miliţieni cu cai ca să calmeze spiritele, pentru că era o manifestare frumoasă, dar nestăpânită, e adevărat, de emoţii şi de dragoste, pentru că membri grupului “Mondial” interpretau piese din poezia clasică românească: Eminescu, Octavian Goga, Ion Minulescu, Lucian Blaga, George Topârceanu, dar în stilul acest rock, care era gustat, şi mai este şi acuma, şi aminteau, pentru noi erau un fel de The Beatles al României. Nemaipomenit spectacol.

Acel concert memorabil era o mană cerească deoarece, mărturisea Vlad Pohilă, în anii ’70 niciun artist, niciun actor sau interpret din România nu putea trece Prutul. Erau interzişi. – scrie TVR Moldova

Doar păsările treceau nestingherit Prutul, atunci. Oamenii mergeau foarte greu. Tatăl meu avea doi fraţi şi o soră refugiaţi în 1944 şi mergea cu invitaţie, dar dura, era greu. Şi alţii, la fel. Cărţile şi mai greu veneau. La fel, nestingherit, treceau Prutul şi undele de radio şi tv, spre marea noastră fericire. Astea ne-au salvat. Astea ne-au menţinut moralul.


Jurnalul Național i-a luat un interviu chitaristului din „Mondial”, Dragoș Vasiliu, în 2006, acesta vorbind despre concertul care a avut loc la Chișinău:

Se făcea mișto de noi, iar la spectacole eram prezentați astfel: «Mondial s-a întors dintr-un turneu triumfal atât din țară, cât și din Capitală». Dar am trăit niște momente de neuitat în turneul din URSS. La Teatrul Verde din Chișinău, care avea 7000 de locuri, veneau în fiecare seară câte 12000 de oameni. Nu mai voiau să iasă din teatru. Doar Miliția călare reușea să-i scoată afară din sală. După primul spectacol ne-au mutat la motelul «Struguraș», care se afla la 8 kilometri de Teatrul Verde. Autorităților le-a fost frică de reacția publicului. Moldovenii voiau să ne conducă, cu miile, pe străzi.

„Mondial” a fost prima formație rock românească care a concertat peste Prut, iar pentru a-i împiedica să ajungă la Moscova, se invoca argumentul că au cântat „Deșteaptă-te, române!” la concert.

După trei decenii de la turneul din 1970, parte din foștii componenți ai Mondial au vizitat, din nou, orașul Chișinău. Dragoș Vasiliu comentează în același interviu:

Am avut surpriza să întâlnesc un cuplu care fusese la acel spectacol memorabil din ’70. Cei doi și-au deschis și un bar, care se numește chiar «Mondial». La concertul nostru s-au cunoscut și tot acolo au luat împreună bătaie de la milițieni. După atâția ani, oamenii și-au adus aminte că noi am avut cel mai mare succes după Maria Lătărețu, care cântase la Chișinău înaintea noastră cu doi ani.

La Europa Libera se vorbise chiar de prima contrarevoluție la Chișinău, după concertele lor! Cum nu mai avea viza pentru marile orașe din Uniunea Sovietica, Mondial a fost primita la Odessa.

Imediat după spectacol, pe la 12:00 noaptea, autoritățile ne-au scos cu avionul din oraș. A doua zi se închidea Odesa pentru doua săptămâni, intrând în carantina din cauza holerei.


Merită să ascultăm albumul integral al formației „Mondial”:


Formația de muzică rock Mondial, înființată în 1966, la București, de Filip Merca a existat până la finalul anilor șaptezeci. Trupa s-a bucurat de succes la scurt timp după înființare. Cele mai populare piese din repertoriul formației au fost Romanță fără ecouPrimăvaraAtît de fragedă. Componența grupul s-a schimbat des. Pe parcursul anilor în formație au evoluat:

Gabriel Drăgan
Romeo Vanica
Mihai Cernea
Filip Merca
Dragoș Vasiliu
Radu Ghencea

Vlad Gabrielescu
Mircea Drăgan
Radu Stoica
Florin Dumitru
Sorin Tudoran
Gabriel Litvin
Doru Tufiș
Iuliu Merca
Nicolae Enache
Dorel Vintilă Zaharia
Tiberiu Repliuc
Harry Coradini
Egri Iosif
Cornel Liuba
Liviu Hrișcu
Puiu Hațiegan
Idu Barbu
Adi Manolovici
Claudiu Mirică
Mihai Constantinescu

Surse:

jurnalul.antena3.ro
tvrmoldova.md
Wikipedia

Leave a comment