
Luna iunie a sosit la Secția „Memoria Chișinăului” cu noi Noutăți (album cu fotofrafii, bibliografie, monografie, interviuri) ce au completat rafturile „Colecției Chișinău”.

Botezatu, Sergiu. Lumina Centenarului : Poezie / Sergiu Botezatu. – [Chișinău] : Casa Editurii 11, 2018 (F.E.-P. „Tipografia centrală”). – 92 p. : fot.
Volumul-album vine să reafirme ceea ce trebuie să fie peren și anume dragostea de țară și omagiul pios față de vrednicii înaintași. În obiectiv fiind Marea Unire 1918, evenimentul care marchează pentru neamul basarabean dar și cel românesc – anul centenarului Marii Uniri, rămas întipărit în poezia poetului Sergiu Botezatu.
”Tricolor”, „Trezește-te lume”, „În căutarea luminii”, „Libertate”, „Aprindeți lumânările”, „Dorul de casă”, „Divina limba mea română”, sunt doar câteva dintre cele 35 de poezii ce reflectă dorința poporului basarabean de a fi liber, sacrificiul înaintașilor ce a adus victoria mult râvnită dar și dragostea de Patrie.

Isaie Cârmu : Bibliografie / Bibl. Naț. a Rep. Moldova; alcăt.: Svetlana Miron. – Ch. : BNRM, 2010. – 168 p. – (Colecția „Moldavica” : Seria „Plasticienii Moldovei”).
Lucrarea bibliografică realizată în cadrul Proiectului editorial „Moldavica”, seria „Plasticienii Moldovei”, inițiat și susținut de Biblioteca Națională, este o proiectare a creației lui Isaie Cârmu – plastician, grafician, maestru emerit în arte și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
Născut la 15 mai 1940 în comuna Pârjota din județul Bălți, Isaie Cârmu avea să se impună în grafica de carte de la Chișinău după absolvirea, în 1971, a facultății de profil din cadrul Institutului Poligrafic din Moscova.
Lucrarea cuprinde momentele vieții graficianului redate printr-un tabel cronologic, confesiuni prin care vedem că pentru un maestru emerit în arte „Grafica de carte este zbuciumul vieții mele”, iar „O carte de valoare e ca o duminică” sunt valori esențiale ce-l definesc. Iar filele de album ce săvârșesc această bibliografie redau cele mai valoroase lucruri din viața maestrului Isaie Cârmu : familia, prietenii și operele sale(Afiș turistic, 1975. Varșovia; Ilustrație, 1976; M. Eminescu. Tuș, peniță. 1981; Liviu Rebreanu „Răscoala”. Ilustrație, 1998; ect.).

Malanețchi, Vasile. Limba vechilor cazanii: Povestea carnetului de la Mărășești al poetului Alexei Mateevici / Vasile Malanețchi; fot.: Nicolae Răileanu; Muzeul Naț. de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Chișinău, Reunirea pentru Promovarea Artelor, Culturii și Patrimoniului. – Chișinău: Atelier, 2017 (Tipogr. „Bons Offices”). – 172 p. : fot.
În anul 2017 am sărbătorit centenarul Alexei Mateevici. Cu această ocazie muzeograful, istoricul literar, publicistul, editorul Vasile Malanețchi scrie această lucrare pentru a ne prezenta o descoperire fabuloasă – carnetul de buzunar al lui Alexei Mateevici în care a scris volume de poezii în iunie-iulie 1917, când se aflase pe frontul din Moldova în calitate de preot militar.
Lucrarea conține tabelul cronologic al scriitorului, mărturii despre carnetul de la Mărășești (Teodosia Mateevici, acad. Ștefan Ciobanu, prof. Petre V. Haneș, preot Vasile Țepordei, etc.) sunt printre puținii oameni care au avut acces la carnet, paginile facsimilate ale carnetului de la Mărășești după care versurile sunt au fost tipărite pentru înțelegerea acestora ( „Limba noastră”, „Zîna”, „Poetul”, „Basarabenilor”, „La Noul Neamț”, etc), iar spre săvârșirea acestei cărți, autorul ne oferă spre vizionare un album cu fotografii și documente din arhiva familiei Mateevici.

Nesterov, Tamara. Proporțiile arhitecturii din Moldova istorică / Tamara Nesterov; Min. Educației, Culturii și Cercet. al Rep. Moldova, Inst. Patrimoniului Cultural. – chișinău: Epigraf, 2019 (F.E.-P. „Tipografia Centrală”). – 312 p.: fig., tab.
Ieșită de sub tiparul tipografiei Epigraf, în 2019, monografia „Proporțiile arhitecturii din Moldova istorică” include studii de analiză a proporțiilor monumentelor de arhitectură din Moldova (particular și în Chișinău): ecleziastică, fortificată și rezidențială. De exemplu: bisericile de lemn, bisericile catolice și cele ortodoxe, etc. În principal fiind abordarea problemei căutării sensul proporțiilor – echivalentă cu revizuirea unor probleme eterne ale gândirii omenirii. Studierea și cercetarea proporțiilor este desfășurată în 4 module: Studierea proporțiilor sau căutarea sensului pierdut; Modelul structural-numeric al arhitecturii ecleziastice din Moldova; Modelul structural-numeric al arhitecturii fortificate și Măsura formei arhitecturale a casei de locuit din satele din microzona Orheiului Vechi (Morovaia și Butuceni).

Bostan, Constantin. Spiridon Vangheli: destăinuiri din țara lui Guguță, copil care a cucerit lumea / Constantin Bostan; cop.: Romeo Șveț. – Chișinău: Guguță, 2019 (Combinatul Poligrafic). – 440 p.: fot., fot. color.
Un volum apărut în 2019, la editura Guguță, ”Spiridon Vangheli: destăinuiri din țara lui Guguță, copil care a cucerit lumea” scris de Spiridon Vangheli în colaborare cu Constantin Bostan, cuprinde filă cu filă viața unui scriitor, poet, traducător și editor Spiridon Vangheli. Cartea cuprinde interviuri cu marele scriitor despre viața lui: copilăria, anii de studenție, viața de familie și viața de poet, activitatea literară, despre drumul spre Institutul Pedagogic, dar și vizitele în România, Japonia, America… Prezentarea vieții sale este de asemenea prezentată printr-un vast album de fotografii din colecția personală.