Azi, 15 iunie 80 de ani de la stingirea din viaţă la Chişinău a renumitului sculptor basarabean Alexandru Plămădeală (15 iunie 1940).

Viitorul sculptor s-a născut la 9/21 octombrie 1888 la Chișinău, într-o familie de preot. La Seminarul Teologic, în anii de studii, unde a fost coleg cu Alexe Mateevici, conduce și ilustrează revista satirică Satan, făcând și primele încercări în modelarea gipsului. În 1909 – 1910 își dezvoltă aspirațiile artistice la Școala comunală de desen din Chișinău, în clasa profesorului Vladimir Ocușco.

Sculptorul Alexandru Plămădeală își începe calea de creație în perioada 1912 – 1916, când își facea studiile la Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova, în atelierul lui Constantin Korovin și Serghei Volnuhin. Primele sale lucrări apar la expozițiile Societății Amatorilor de Arte Frumoase din Chișinău în 1906. La Moscova, în ultimul an de studii, Alexandru Plămădeală participă alături de cunoscuții sculptori ruși Anna Golubkina și Vasili Vataghin la expoziția Societății moscovite de Arte Frumoase, unde a prezentat două lucrări: Portretul doamnei N. și Cap de Copil (1916). Operele, realizate în cele mai bune tradiții ale școlii ruse de sculptură, reflectau încă destul de încătușat posibilitățile sculptorului față de modele, pe care le sesiza  din punctul de vedere al instruirii profesionale.

După terminarea studiilor, lucrează un timp scurt la Monetăria din Sankt Petersburg, unde se manifestă ca un iscusit miniaturist. În 1918 se întoarce la Chișinău, iar după moartea lui V. Ocușco, în 1919, este numit director al Școlii de Desen, transformată ulterior în Școala de Arte Frumoase (actualmente Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”). Concomitent cu activitatea pedagogică, sculptorul se integrează activ în viața culturală basarabeană. La inițiativa lui Alexandru Plămădeală, cu susținerea Ministerului Cultelor și Artelor din București, în 1921 este înființată Societatea de Arte Frumoase din Basarabia. Sub igida acesteia au fost organizate mai multe ediții ale Saloanelor de Artă. În această perioadă se stabilește o colaborare intensă al sculptorului cu lumea bucureșteană.

În 1918, Alexandru Plămădeală creează Autoportretul, următoarele sale lucrări prima operă realizată la Chișinău este bustul cunoscutei cântărețe S. Aivaz; Disperare, reprezentând un model nud bărbătesc; Femeia cu scoică (1921)- o operă care dezvăluie experimentele în domeniul compoziției; compoziția Sărutul (1922); Modelul Feminin (1920); Nud (1922), Figură de băiat (1924) etc.

În 1924 Ministerul Artelor din România i-a acordat Premiul I pentru lucrările Figură de băiat și Tors de femeie, iar în 1938 artistul a fost distins cu Premiul I pentru lucrarea Nud de femeie.

În anii 1924 – 1925, Plămădeală este preocupat, în special, de realizarea monumentului domnului Ștefan cel Mare.

Chipul lui Ștefan, monumental și sobru, e lipsit de efecte și exagerări: sculptura domină piața dreptunghiulară din centrul orașului.

Un apect nou în arta plastică basarabeană marchează apariția unor monumente. După inaugurarea monumentului lui Ștefan cel Mare la Chișinău (1927) este creată statuia unui alt voievod moldovean cunoscut – Vasile Lupu, amplasată în centrul Orheiului (1934, Oscar Han).

Monumentele lui Ferdinand apar aproape în același timp (1938) la Rezina (Alexandru Plămădeală), Izmail (Dimitrie Bârlad), în continuare lucrându-se la cel din Chișinău (Oscar Han).

În aceeași perioadă, Alexandru Plămădeală și Oscar Han participă la concursul pentru proiectul Monumentului Reunirii din Chișinău. Juriul, în componența lui Jean Steriadi, Ion Jalea și Frederic Storck, preferă modelul propus de Alexandru Plămădeală, dar monumentul nu a fost realizat.

După finisarea și instalarea monumentului, Alexandru Plămădeală revine la portrete. Portretul soției (1927), Portretul scriitorului Ion Minulescu (1933), busturile publicistului Emanuil Gavriliță, poetului Alexe Mateevici, pictoriței Valentina Tufescu (1934) și ale clasicilor literaturii române Alexandru Donici (1935), Bogdan Petriceicu-Hasdeu (1937). Din galeria din portrete, cel mai semnificativ este bustul lui Alexe Mateevici.

Interesul lui Alexandru Plămădeală pentru portret se sesizează și prin atracția sa față de miniatură: Portretul soției (1930), Portretul cântăreței Lidia Lipcovschi (1932), portretul Elenei Teodorescu-Sion (1932), Autoportret cu soția, Portretul pictorului Teodorescu-Sion (1932).

Foarte multe lucrări ale artistului au fost distruse în primele zile ale războiului, păstrându-se doar unele reproduceri. Un ciclu de nuduri feminine (trei opere în ghips – 1932), Somnul (lemn, 1932), Calul (ghips, 1937) și Vara (ghips, 1938) sunt doar o parte dintre cele nimicite împărtășind soarta multor opere ale pictorilor basarabeni.

Director al Școlii de Arte, președinte al Societății de Arte Frumoase, Alexandru Plămădeală a avut posibilitatea să realizeze spre sfârșitul vieții încă o inițiativă. În 1939 este fondată Pinacoteca orășenească, temelia viitorului Muzeul Național, însă operele, circa 180 la număr, donate de pictorii basarabeni, au fost pierdute în primele zile ale războiului. În acestă perioadă a fost distrusă arhiva Școlii de Arte, ce conținea informații despre studenții și pedagogii (anii 1888 – 1940) și operele studenților, în timpul bombardamentelor au avut de suferit mai multe ateliere și opere ale pictorilor.

Alexandru Plămădeală a decedat la Chișinău în 1940, înainte de război. Caracterul autentic al creației sale îl plasează printre figurile marcante ale artei basarabene  interbelice.

Selectat de Marina Caraman, bibliograful Secției „Memoria Chișinăului”.

Mai mult despre Alexandru Plămădeală citiți în sursa :

Stăvilă Tudor. Alexandru Plămădeală și sculptura basarabeană // Moldova. – 2019. – Iul.-Aug.- P. 80-89.