O „carte a familiei”, „Tata Vasile în 73 de episoade și XIV scrisori”, vine cu povești adevărate, amintite de Vladimir Beșleagă.
Am selectat un fragment dintr-un episod despre călătoria pe care a avut-o „autorul-personaj” cu Tatăl Vasile până la Chișinău în timpul celui de-al Doilea Război Mondial:
„În toamnă, prin septembrie, vremea se cam răcise, am făcut o călătorie cu tata cu căruța la Chișinău.
O fi avut ceva treburi pe linia comisariatului, poate, dar a mers cu noi și Eudochia Beșleagă, o profesoară de biologie, care a activat ca lector la Institutul Pedagogic mai mulți ani.
Cred că am pornit tot așa, de cu noapte, la drum: căruțașul, tata, profesoara și eu – eram patru.
Am ajuns la Butur, aici tata a hotărât popas la o cunoștință de-a lui, și, bineînțeles, s-a întins la băut.
Ceea ce țin minte e că, prima dată, mi-a pus și mie un pahar de vin în mână – pân atunci îmi dădea de grijă: Doamne ferește să nu pun băutură în gură, că-i primejdia cea mare. Vorba lui era: „Pianstvo est’ ghibel”. Beția te duce la pierzanie… Citise această poruncă pe vreun tablou bisericesc, dar cum nu prea era bisericos, nu o urma personal. De mine însă avea grijă…
Da’, atunci, la Butur, a zis: „Să încerce și băiatul meu, că de-acuma-i mare – are 13 ani!” Ho-ho! Aveam treisprezece ani!
Am dat paharul peste cap și pe dată s-a învârtit lumea cu tot cu mine. Mi se pare că am ieșit afară, să văd ce mi se întâmplă și… ce-am văzut? Din pragul casei, privind pe deasupra satului dincolo, în Basarabia, dealurile, livezile, zările s-au amestecat într-un talmeș-balmeș total, și atunci am întors privirea înăuntrul meu și am dat de acceași învălmășeală și întuneric… Printr-un titanic efort mi-am corectat vederea – cea dinafară și cea dinlăuntru, și cu greu am reușit s-o focalizez. Adică să văd lucrurile clar, curat…
Am trecut spre Nistru printr-o vale, pe care buturenii o numesc India, pentru că era mereu inundată, precum marea țară asiatică/ Ajungem la mal și trecem pe un pod de pontoane, rămas după front, de la armată. O luăm apoi în urcuș, pe un drum de țară… Eu, curios, mă uit prin părți și, de bună seamă, ai ce vedea – pe aici s-au dat nu demult lupte și au rămas urmele frontului. Colo, într-o parte, un camion ars… Dincolo un tanc distrus, cu țeava înfiptă în pământ… M-ași coborî să caut și alte cele, în sat la noi au rămas cartușe, arme, după front. Și pe aici, îmi zic eu, trebuie să fie, dar n-aveam timp – aveam drum de mers.
Ce mai! În căruță aveam o armă de război rusească, cu țeava lungă, așa că n-aveam a ne teme de nimic!..
(…)
Trecem valea, prin niște șiruri de plopi nalți ori, poate, platani. Era șosea. Într-un loc am văzut terasament de cale ferată, distrus.
La Chișinău oprim la Piața Sfântul Ilie, unde era lume de pe lume – căruțe, oameni cu marfă de vânzare… Atât am văzut în acea primă vizită a mea la Chișinău, imediat după front… Am luat-o repejor îndărăt spre casă…” p. 104-106.
„Tata Vasile în 73 de episoade și XIV scrisori” de Vladimir Beșleagă
Chișinău, orașul meu 