Gleb Ciaicovschi-Mereșanu. Memorii

Noutăți editoriale

O carte valoroasă, „Memorii”, a ieșit de sub tipar la editura „Epigraf”, semnată de  muzicologul, profesorul, folcloristul, regizorul, cercetătorul și animatorul vieții culturale din Republica Moldova Gleb Ciaicovschi-Mereșanu (1919-1999).

          Gleb Ciaicovschi-Mereșanu a început să-și scrie Memoriile în ultimul său an de viață. Pe prima pagină a manuscrisului a fost găsit cuprinsul integral al lucrării, alcătuit din șase capitole, patru capitole având un titlu în limba latină cu traducere în limba română. Cu regret, autorul a ajuns doar la jumătate, capitolul III fiind întitulat Dixi et animam levavi (Am zis și mi-am ușurat sufletul) 1939-1949. Conservatorul și războiul. Evenimentele care au urmat după anul 1949, despre care se vorbește în carte, cât și celelate capitole din carte, au fost înregistrate din spusele soției, doamna Leocadia Ciaicovschi. Gleb Ciaicovschi-Mereșanu urma să scrie despre exilul său și a familiei sale în Siberia (1949-1956), despre activitatea sa în calitate de director artistic al Filarmonicii (1956-1968), cât și activitatea sa la conservator ca profesor (1968-1998).

Gleb Ciaicovschi-Mereșanu a lăsat o moștenire documentară bogată, care include materiale fonogramice cu înregistrări inedite de folclor muzical, descrieri de tradiții și obiceiuri populare, realizate pe întreg teritoriul Basarabiei de odinioară. A știut să susțină și să promoveze tineri muzicieni care au devenit mai târziu mari personalități. Printre ei se numără Serghei Lunchevici, Nicolae Sulac, Veronica Garștea, Zinaida Bolboceanu ș.a. A fost inițiatorul Festivalului Muzical Mărțișor (1968), care se desfășoară în fiecare an în perioada 1-10 martie. A lăsat în urma sa fapte bune și memorabile.

Volumul „Memorii” a fost îngrijit de dr. Svetlana Badrajan, prof. univ. inter.  de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și-a adus contribuția la editarea acestei cărți.

Larisa Ungureanu, Secția Memoria Chișinăului

Leave a comment