Cele mai vechi case din Chişinău

Buletinul comisiunei monumentelor istorice (Secţia Basarabia) conţine, între alte contribuţii de care se va vorbi la această cronică, şi un admirabil studiu asupra celor mai vechi case din Chişinău. Lucrarea e datorită d-lui P. Constantinescu-Iaşi, profesor la facultatea de teologie din localitate. Autorul împarte vechile case cu caracter moldovenesc din Chişinău — adică acelea dinainte de 1834 — în trei categorii: cula, casa cu cerdac susjinut de stâlpi şi al treilea tip — mai puţin interesant — străin de vechea tradiţie arhitectonică. Descrierea vechei arhitecturi pământene a găsit în d. Constantinescu-laşi un reprezentant activ şi inteligent. D-sa a studiat în amănunţime rămăşiţele arhitectonice din trecutul românesc al Basarabiei, dându-ne o monografie documentată a acestor vestigii clădite, aparţinând patrimoniului nostru de artă naţională.

Dar studiul acesta pune în lumină şî o altă probleamă. de capitală importanţă : chestiunea conservării monumentelor istorice din Basarabia. Din lipsă de fonduri secţia locală a comisiunei monumentelor istorice se mărgineşte doar la cercetări şi studii, pe cari le publică anual într- un Buletin, neputând avea nici-o activitate sub raportul conservării şi restaurării. Casele vechi moldoveneşti din Chişinău sunt într-o stare lamentabilă.

În scurt timp ultimele documente rămase până acum — monumente ale vieţei sociale sau religioase — din trecutul provinciei se vor preface în mormane de moloz

Şi ceia ce este întristător, constatările d-lui Constantinescu-laşi cu privire la dărâmarea caselor vechi din Chişinău sunt valabile pentru toate monumentele istorice din Basarabia : cetăţi, biserici, movile, etc.

Fizionomia arhitecturală, figura fizică şi morală a pământului basarabean se află în primejdie.

Vechile noastre pietre româneşti, rămăşiţe duioase ale unui trecut fertil în fapte cu cari ne mândrim, ar merita să fie protejate precum se cuvine. Ele constituesc un patrimoniu de artă a cărui spulberare trebueşte negreşit evitată.

A. T.

Sursa: TAMBUR, A. Cele mai vechi case din Chişinău. In: Viaţa Basarabiei. 1932, nr. 4, pp. 73-74. Semnat : A.T.

f276d-aszxc
O casă obişnuită de la periferia Chişinăului. Începutul sec. XIX

Leave a comment