Recomandăm spre lectură un articol ce face referință la scriitorul și criticul Vasile Coroban.

Rari critici literari care să fie cunoscuţi în afara mediului de specialitate. Unul dintre primii care a depăşit aceşti parametri a fost Vasile Coroban, un doct în materie, desconsiderat de autorităţile timpului şi de cerberii academici poate pentru slăbiciunile sale, pe care nici nu le ascundea. Îi plăcea viaţa în toate manifestările ei şi nu facea o taină din asta. Sigur, nu putea să nu sufere – și a fost dat afară de la catedra universitară şi criticat aspru la plenarele de partid de la sfîrşitul anilor ’50.

După destituire, fusese angajat la Aca­demia de Ştiinţe într-un post de cola­borator ştiinţific inferior la Institutul de Limbă şi Literatură. Dar studenţii de la cursurile superioare nu-l puteau uita pe profesorul Coroban, care citea nişte prele­geri ce adunau şi lumea din stradă, dar şi studenţi de la alte facultăţi.

Mai apoi a început să aducă la redacţii recenzii la unele cărţi proaspăt apărute. îşi aducea articolele scrise de mînă, citeţ, fără prea multe ştersături, intra numaidecît pe la Lazăr Ghelman, care activase împreună cu criticul în presa antifascistă din Româ­nia. Se oprea apoi pe coridor, unde îi plă­cea să facă schimb de opinii despre ceea ce se întîmpla în literatură la ora aceea. Astfel că prezentarea unei recenzii era însoţită de un întreg ritual ce se transforma într-o săr­bătoare de comunicare.

Distinsul critic amintea nume din boema antibelică, povestea diferite scene pican­te cu personalităţi ale literelor româneşti. Aceeaşi postură de lider nerecunoscut și independent demonstra şi la adunările scriitoriceşti, cînd era în stare să adreseze replici usturătoare oricui.

A plecat în lumea celor drepţi nedrep­tăţit şi ignorat, după ce lăsase o operă de răsunet precum studiile şi monografiile: „Vasile Alecsandri: Viaţa şi opera”, „Dimitrie Cantemir – scriitor umanist”, „Carnavalescul la Ion Creangă”, „Eminescu şi este­tica romantismului”, „Romanul moldove­nesc contemporan”. Unele dintre aces­te cărţi au suportat cîteva ediţii, iar ulti­ma fusese tradusă în limba rusă şi apăru­se la Moscova.

La Academia de Ştiinţe, deţinînd funcţia cea mai modestă, avea numeroşi discipoli. A dorit să se întoarcă la baştină, deoarece capitala nu-l înţelesese şi îl marginalizase. Ca un monstru sacru a revenit la Glodeni, lăsînd în urmă studii profunde, prelegeri de neuitat, dar şi legende despre propria-i persoană, care mai circulă şi azi. însăşi via­ţa lui este o legendă, pe care nu trebuie să o uităm!

Sursa: Dumbrăveanu, Victor. Centenarul Vasile Coroban. În: MOLDOVA, 2010, mart.-apr., pp. 34-35.