Planetariul din Chișinău

, ,

Planetariul reprezintă o construcție specială în formă de cupolă pe care se proiectează, cu ajutorul unui aparat special, bolta cerească cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii ș.a.

Un astfel de spațiu a fost deschis la Chișinău, în 1962, în cadrul Bisericii „Schimbarea la față a Mântuitorului” aflată la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Sfatul Țării (fostele străzi Lenin și Serghei Lazo). Planetariul a funcționat până în 1990 (când a fost distrus de un incendiu), ulterior clădirea a fost retrocedată Mitropoliei Moldovei (1991).

La 10 august 2014, în Chișinău, a fost inaugurat un al doilea Planetariu, de această dată situat în sectorul Râșcani, în scuarul din strada Miron Costin. În semisferă se află o sală de cinema în cadrul căreia este proiectată bolta cerească. Planetariul are o capacitate de 28 de locuri, iar echipamentul utilizat pentru proiecțiile din noul planetariu chișinăuian a fost adus de la Kiev. Ideea de a deschide un Planetariu la Chișinău aparține chișinăuianului pasionat de astronomie Ion Grădinaru (director al Planetariului din Chișinău).

Planetariul din Parcul Afgan

3 thoughts on “Planetariul din Chișinău

Leave a comment