Serghei Lunchevici (1934-1995) – violonist şi dirijor


2005, 1 iulie. Personalităţi ilustre.
Tipar ofset pe hârtie albă, gumată. Policromie. Dantelura 14:14 ½. Format 46,00×27,50 mm. În coală 10 (2×5) mărci. Tipărite la F.E.P. „Tipografia Centrală” Chişinău. Machete: Alexei Colîbneac. Tiraj 51 350
Serghei Lunchevici (n. 29 aprilie 1934, Chișinău – d. 15 august 1995, Chișinău) violonist, dirijor și compozitor din Republica Moldova.  
Studii: Școala de aplicații de pe lângă Liceul Eparhial (1941-1944), Școala medie rusă nr. 10; Școala medie muzicală „E. Coca”, Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1952-1957) cu Iosif Dailis (vioară) și Boris Miliutin (dirijat orchestră, 1958).
Funcții deținute: violonist în Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Chișinău (1955-1956); prim-violonist în Orchestra de muzică populară Fluieraș a Filarmonicii din Chișinău (1957) dirijor și director artistic (1958-1995) al Orchestrei de Muzică Populară „Fluieraş”.
A avut turnee artistice internaționale în: Franța, Canada, Germania, Cehoslovacia ș.a. A cântat împreună cu: G. Strahilevici, A. Botoșanu, E. Lica, T. Ciobanu, G. Eșanu, P. Târgoveț, Z. Julea, M. Bieșu, V. Baranov, P. Bradu, I. Bratu, V. Copacinschi, M. Țurcanu, B. Aurovschi, N. Sulac ș.a.
Piese compuse: „Bate vântul printre spice”, „Doina Moldovei”, „Spune lumea”, „Mărțișoare”, „Nu mă strânge bade-așa”, „Floricică floare-albastră”, „Numai cântecul rămâne”, „Firicel de floare rară”, „Doar să semene cu tine” ș.a. 
Serghei Lunchevici  a interpretat rolul lui Alistar în filmul „Lăutarii”(1974), s-a produs în filmul artistic „Mariana” (1966), inclusiv în filmele documentare „Fluieraș” (1959) și „Vioara lăutarului” (1975). De asemenea a semnat muzica pentru filmul artistic „Poienele roșii”.
Distincţii: Maestru emerit în artă (1960); Artist al poporului din RSSM (1966); Premiul de Stat al RSSM (1967); Artist al poporului din URSS (1976); Ordinul Republicii (1993).
Pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt numărul 6 este instalată o placă comemorativă „Serghei Lunchevici (1934-1995) violonist, dirijor”. Din 19 noiembrie 2003 Filarmonicii Naționale i se atribuie, prin hotărâre de Guvern, numele lui „Serghei Lunchevici”.
La 1 iulie 2005, cu ocazia împlinirii a 71 ani de la nașterea violonistului, Poșta Moldovei a emis o marcă cu imaginea lui Serghei Lunchevici.
Bibliografie
  1. Ceaicovschi-Mereşanu, Gleb. Serghei Lunchevici. – Ch. : Literatura artistică, 1982. – 95 p. – Cu caract. chir.
  2. Dor de balada lui Lunchevici // Colesnic Iurie. Chișinăul din amintire. – Ch., 2011. – P. 485.
  3. Lunchevici, Serghei // Buzilă Serafim. Enciclopedia interpreţilor din Moldova. – Ch., 1999. – P. 274-275.
  4. Lunchevici, Serghei // Buzilă Serafim. Interpreţi din Moldova : Lexicon encicl. (1460-1960). – Ch., 1996. – P. 269-270.
  5. Lunchevici, Serghei // Calendar Național 2004. – Ch., 2004. – P. 143-144.
  6. Lunchevici, Serghei // Chișinău : encicl. – Ch., 1997. – P. 294.
  7. Lunchevici, Serghei // Grecov Iuri. România în chipuri. – Ch., 2000. – P. 98.
  8. Lunchevici, Serghei : [schiță biogr.] // Literatura și arta Moldovei: encicl. : [în 2 vol]. – Ch., 1985. – Vol 1. – P. 425-426. – Cu caract. chir.
  9. Lunchevici, Serghei // Țarălungă Ecaterina. Enciclopedia identității românești : Personalități. – București, 2011. – P. 451-452.

Leave a comment