2002, 9 mai. Europa 2002. Circul.
Tipar ofset pe hârtie albă, gumată. Policromie. Dantelura 14. Format 25,50×43,00 mm. În coală 10 (5×2) mărci. Tipărite la Bundesdruckerei, Germania. Machete: Filimon Hămuraru. Tiraj 250 000
Istorie: Clădirea Circului din Chişinău a fost construită în 1981 de arhitecţii Ala Kiricenko şi S. Şoihet. Proiectul a fost unul inovativ şi riscant. Banii necesari construcţiei au fost alocaţi din bugetul URSS cu titlu de cadou cu ocazia aniversării a 545 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Chişinău. Autorii proiectului au fost distinşi cu Premiul de Stat al RSSM. În 1988 deasupra intrării principale a fost instalat un basorelief executat de sculptorul Matvei Levinzon. Circul din Chişinău deţinea recordul după numărul de concerte susţinute. Multipli artişti autohtoni şi de peste hotare (Rusia, Ucraina, Germania, China ş.a.) au susţinut reprezentaţii în cadrul Circului din Chişinău.
Basorelieful instalat pe clădirea Circului din Chişinău este inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova la 22.06.1999.
În 2005 Circul din Chişinău şi-a sistat activitatea din cauza necesităţii unor lucrări de renovare. În 2006 Circul a fost reorganizat din întreprindere de stat în societate pe acţiuni. În 2008 a fost încheiat un contract de uzufruct, pentru o perioadă de 29 de ani, cu compania cipriotă „Pesnex Developments Limited”. În martie 2011 Curtea de Apel Economică a declarat nul contractul semnat în 2008. Actualmente clădirea se află în gestiunea statului şi este avariată.
Descriere: Clădirea circului dispunea de manej pentru repetiţii, cabine pentru artişti, încăperi pentru animale, cabinet veterinar şi cca trei hectare de pământ. Sala de reprezentaţii era decorată cu picturi murale executate în tehnică encaustică. Basorelieful instalat deasupra intrării principale în circ prezintă imaginea a doi clovni-acrobaţi ce-i întâmpină zâmbitori pe vizitatori.
Locație: Basorelieful este instalat deasupra intrării în clădirea Circului din Chişinău situat pe bd. Grigore Vieru 38.
La 9 mai 2002 Poșta Moldovei a emis o marcă pe care este reprezentată imaginea basoreliefului.
Bibliografie
- Bărbuță, Diana. Circul din Chișinău își va reîncepe activitatea renovat și modernizat // Capitala. – 2005. – 21 dec. – P. 6.
- Circul din Chișinău // Chișinău : Orașul vechi și nou=The Old and New City=Старый и новый город : Souvenir book. – Ch., 1998. – P. 102-103.
- Circul din Chișinău // Eremia Anatol. Chișinău: Istorie și actualitate. Ghidul străzilor. – Ch., 2012. – P. 30.
- Circul este în istorie. Dar când va deveni realitate? // Revista Profit. – 2011. – Nr 3. – P. 108-109.
- Gnatiuc, Lucia. Circul din Chișinău la mila investitorilor străini // Flux. – 2009. – 27 ian. – P. 10.
- Josu, Iuliana. Vom avea un circ modern : [Circul de Stat din Chișinău a intrat într-o perioadă de repaus, în care va fi efectuată reparația capitală] // Glasul Națiunii. – 2005. – 27 ian. – P. 5.
- Слафенко, Гёргий. Полцарства за манеж : [интервью с директором Кишинёвского цирка] / записала : Нелли Торня // Кишинёвские новости. – 2003. – 21 мартa. – С. 8.
- Цирк да и только! Интервью с автором Кишинёвского цирка Аллой Кириченко [Электронный ресурс] / беседу вели : Наталья Маймеску, Татьяна Булгак. – Режим доступа : http://enews.md/articles/view/1806/. – Дата обращения : 22.08.2013.
