Gazetarul de la „Viaţa Basarabiei“ a fost reţinut de NKVD-işti în toiul războiului, fiind acuzat de propagandă şi agitaţie antisovietică. Pentru că şi-a recunoscut „vina“ a primit o pedeapsă mai blândă – 7 ani de lagăr.

La 100 de ani de la naşterea opera, dar mai ales faptele scriitorului sunt prea puţin cunoscute publicului larg. Dârzenia cu care s-a opus rusificării limbii române este în continuare un reper pentru generaţia de astăzi şi cea viitoare. Pentru că şi-a bătut joc de promotorii aşa-zisei limbi moldoveneşti la o întrunire a scriitorilor din RSSM, venind, totodată, cu argumente ce demonstrau ingerinţa nefastă a cuvintelor ruseşti în limba română, scriitorul a fost arestat şi condamnat, în 1941, la ani grei de gulag. Trecuseră 24 de ore de la renumitul „Ordin către armată“ al generalului Ion Antonescu din 22 iunie 1941: „Ostaşi! Vă ordon: treceţi Prutul“, când sovieticii au decis reţinerea lui Nicolai Costenco. Două zile mai târziu, NKVD a efectuat o percheziţie la casa scriitorului din strada Haralampie nr. 142 din Chişinău şi imediat l-au arestat. Unul din capetele de acuzare pentru care Nicolai Costenco a fost reţinut a fost cu totul neobişnuit. Formularea suna astfel: pentru că „este nepotul unuia dintre activiştii români şi ai Sfatului Ţării“. Or, Codul penal al RSS Ucrainene, care se aplica la acea vreme în RSS Moldovenească, nu prevedea pedeapsă pentru asemenea „crimă“”. Totuşi, pentru a da aparenţa unei fapte penale, în decizia de arestare securitatea a adăugat că Nicolai Costenco „a fost membru şi conducătorul secţiei tineret a Gărzii de fier din oraşul Chişinău, a scris articole cu caracter antisovietic în revista «Viaţa Basarabiei», este dispus antisovietic şi desfăşoară propagandă antisovietică“.

Discursul lui Costenco a stârnit nemulţumire în rândul unor participanţi, fiind întrerupt de câteva ori (de către tovarăşii Caţ şi Forş). Nu s-a abţinut nici Nichita Hruşcov, care l-a apostrofat pe Costenco: „Trebuie de pătruns în esenţă în problema limbii naţionale, aceasta nu trebuie tratată superficial, aşa cum procedezi tu“. Acesta a mai adăugat că de data aceasta Costenco este înţeles, dar l-a avertizat că nu mai vrea să audă pe viitor asemenea discursuri şi că subiectele privind limba să le discute cu secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova, Zelenciuc, şi cu secretarul de partid, Forş. Consecinţele aveau să vină în scurt timp.

Întrucât armata română se apropia vertiginos de capitala Basarabiei, nu s-a reuşit judecarea lui Nicolai Costenco la Chişinău. A fost de urgenţă îmbarcat într-un tren marfar şi, după circa 40 de zile de „călătorie“, a ajuns dincolo de munţii Ural, în oraşul Irkutsk, inima Siberiei. Acolo NKVD nu şi-a amintit de el mai mult timp. Abia la 11 decembrie 1941, după mai bine de patru luni de la arestare, Costenco a fost interogat pentru prima dată, iar dosarul de urmărire penală pe semnele infracţiunii prevăzute de art. 58 Cod penal al Federaţiei Rusiei „Propagandă şi agitaţie contrarevoluţionară“ a fost intentat o zi mai târziu, pe 12 decembrie 1941. Ancheta preliminară a fost una extrem de scurtă, a constat din 5 interogări şi a durat 13 zile – de la 11 decembrie până la 24 decembrie. La primul interogatoriu, Nicolai Costenco neagă acuzaţiile ce i se aduc. Dar, surprinzător, la cel de-al doilea, din 12 decembrie, Costenco îşi recunoaşte „vina“: că a scris în revista „Viaţa Basarabiei“ articole cu caracter antisovietic, iar la întrunirea scriitorilor din primăvara anului 1941 a făcut propagandă antisovietică, a defăimat URSS şi poporul sovietic. Declaraţiile lui Costenco – în virtutea teoriei procurorului URSS Ianuari Vâşinski, care a conchis că pentru condamnare este suficientă „recunoaşterea vinei“, fără a proba faptele – au fost suficiente pentru a-l pune sub învinuire. Celelalte câteva interogatorii au vizat activitatea lui Costenco la „Viaţa Basarabiei“, relaţia lui cu Pan Halippa etc.

La 24 decembrie 1941, este anunţat că ancheta preliminară s-a încheiat şi că a fost „demonstrat“ faptul că Nicolai Costenco se face vinovat de propagandă şi agitaţie antisovietică. A urmat o pauză până pe 8 februarie 1942, când i s-a înmânat rechizitoriul. Potrivit unui ordin al NKVD (nr. 001316 din 21 noiembrie 1941), dosarul lui Nicolai Costenco a fost trimis pentru examinare la Moscova, Consfătuirii Speciale din cadrul NKVD a URSS, compusă din procurorul general al URSS şi Comisarul pentru Afacerile Interne al URSS (sentinţele emise de această structură erau definitive şi nu puteau fi supuse niciunei căi de atac). Ordinul NKVD obliga anchetatorul să propună şi pedeapsa care urma să-i fie aplicată învinuitului. Călăul din Irkutska decis că Nicolai Costenco merită a fi pedepsit cu 7 ani de gulag şi 3 ani de decădere din drepturile civile. „Sentinţa“ a fost pronunţată pe 15 aprilie 1942, fiind ceva mai blândă. Nicolai Costenco a fost condamnat la 7 ani de privaţiune de libertate într-un lagăr de munci corecţionale.  Lupta pentru reabilitare Dezgheţul hruşciovist a ajuns mai greu în Siberia. Chiar dacă decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 martie 1953 prevedea reabilitarea tuturor persoanelor judecate pe criterii politice, sentinţa lui Nicolai Costenco rămânea neschimbată. A scris demersuri la Procuratura RSSM, care i-a răspuns că nu sunt motive pentru a revizui sentinţa. Indignat, Costenco solicită răspuns oficial şi ameninţă că-i va adresa o plângere lui Nichita Hruşciov. Nicolae Costenco ataşează şi o listă de scriitori din RSSM care ar putea fi întrebaţi dacă el a făcut sau nu propagandă şi agitaţie antisovietică. La scurt timp, pe 12 iunie 1956, Comitetul Securităţii de Stat al RSSM a constituit o comisie în vederea expertizării activităţii literare a lui Costenco. Din aceasta făceau parte Vladimir Alexeevici Russu, redactor al ziarului „Scânteia Leninistă“; Ion Constantin Ciobanu, redactor-şef al editurii „Şcoala Sovietică“, şi Alexandru Lipcan, redactor la Editura de Stat.

Comisiei i s-a pus la dispoziţie colecţia revistei „Viaţa Basarabiei“, urmând să răspundă la două întrebări: a) dacă Nicolai Costenco a publicat în revista „Viaţa Basarabiei“ articole sau poezii cu caracter antisovietic; b) conţin sau nu aceste şi alte lucrări ale scriitorului calomnii la adresa URSS sau a poporului sovietic. După 20 de zile, comisia a concluzionat: a) publicaţiile lui Nicolai Costenco nu conţin elemente cu caracter antisovietic; b) Costenco nu a defăimat Uniunea Sovietică şi poporul sovietic în lucrările sale. Totodată, Securitatea a solicitat opiniile mai multor literaţi indicaţi de Nicolai Costenco în scrisoarea adresată Procuraturii. Unii mai hotărât, alţii mai nuanţat (ţinând cont de vremea în care trăiau) folosind un limbaj alambicat au sărit în ajutorul lui Costenco. Astfel, I. D. Ciobanu l-a caracterizat pe Costenco drept un liberal, Emilian Bucov, Leonid Corneanu (Cornfeld), Ramil Pornoi şi alţii au afirmat că el este poet talentat, care, îmbrăţişând curentul socialismul realist, a scris câteva lucrări apreciate de poporul moldovenesc.

FOTO Scriitorul Nicolai Costenco în anul 1980/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova

Lev Barschi, Bogdan Istru, George Meniuc au susţinut că alocuţiunile lui din anii 1940-1941 au fost îndreptate împotriva scriitorilor care nu cunoşteau limba literară moldovenească, fără ca în ele să existe ceva antisovietic. Ultimii doi, care îl cunoşteau pe Costenco încă de la „Viaţa Basarabiei“, au mai susţinut că revista nu avea nicio orientare politică, iar cele scrise de Costenco erau fără tentă politică. FĂRĂ BUNURI ŞI BIBLIOTECĂ Revenit la baştină, scriitorul a fost nevoit iar să lupte cu autorităţile, de data aceasta pentru recuperarea bunurilor confiscate. Într-o cerere adresată Comitetului Securităţii de Stat, la 26 februarie 1957, Nicolai Costenco, susţinea că la momentul arestării în casa în care locuia au rămas bunuri de uz general (dulapuri, paturi, mese, scaune, covoare), bunuri persoanele (haine, încălţăminte etc.) şi o bibliotecă de circa 7.000 de volume, care au dispărut, fiind confiscate. Suma despăgubirilor solicitată de Costenco se ridica la 195.320 de ruble. Securitatea a efectuat o anchetă. A fost ridicat procesul-verbal de percheziţie efectuat la momentul arestului, au fost interogaţi martorii care au asistat la arestare şi fosta soţie. Ca urmare, Securitatea a conchis că la momentul arestului au fost confiscate doar 2 albume, 2 monede de aur ţariste, 6 scrisori, 8 cărţi şi 15 medalii ale diferitelor state burgheze. Totodată, la retragerea Armatei Roşii din Basarabia fosta soţie s-a evacuat în URSS, ea susţinând că în casă a rămas femeia de serviciu. Concluzia finală a Securităţii a fost următoarea: lucrurile pretinse de Nicolai Costenco au dispărut în timpul războiului, iar petiţionarul nu are dreptate. Lucrurile confiscate au fost evaluate la doar 593 de ruble şi 80 de copeici. Fişier biografic Nicolai Costenco s-a născut la 21 decembrie 1913, în oraşul Chişinău, în familia lui Feodor Costenco-Radzeiovschi şi a Mariei lui Gheorghe Leahu. Studiile primare le face la Liceul „B.P. Hasdeu“ (1928-1932), iar cele superioare – la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (1932-1936), unde frecventează şi cursurile Facultăţii de Drept.  În timpul studenţiei, a fost corespondentul publicaţiilor „Ziarul“ şi „Lumina“. Între 1934 şi 1937 a fost corespondent şi redactor tehnic la revista „Viaţa Basarabiei“, iar din 1937 – redactor al acestei publicaţii. Din 1938, a fost consilierul secretarului general al Universităţii Populare din Chişinău, iar în 1939 a devenit membru al Frontului Renaşterii Naţionale, partid fondat de Carol al II-lea, din care erau obligaţi să facă parte toţi funcţionarii. La constituirea, în 1940, a Societăţii Scriitorilor din Basarabia, Nicolai Costenco devine secretar general, iar Pan Halippa – preşedinte al asociaţiei. La cedarea Basarabiei, în iunie 1940, rămâne la Chişinău. La 25 iunie 1941 afost arestat de către NKVD, iar la 15 aprilie 1942 Consfătuirea Specială din cadrul NKVD l-a condamnat la 7 ani de gulag. A executat pedeapsa în regiunea Irkutsk. După eliberare este obligat să rămână în
După eliberare este obligat să rămână în oraşul Dudinka, regiunea Krasnoiarsk, unde a lucrat dispecer la construcţia uzinei metalurgice din Norilsk. A fost reabilitat la 9 august 1956, revenind în Basarabia în toamna aceluiaşi an. În lipsă de casă, a locuit un timp în satul Mereni.  Împreună cu soţia Maria au educat şase copii: Nicolai (a.n. 1949), Maria (a.n. 1951), gemenii Costache şi Tatiana (a.n. 1954), Fiodor (a.n. 1956); Ileana (1958). A decedat la 20 iulie 1993, fiind înmormântat la cimitirul central ortodox din str. Armenească din Chişinău. După moartea scriitorului, Poşta Moldovei şi Uniunea Filateliştilor au pus în circulaţie o marcă poştală cu imaginea lui Nicolai Costenco. În anul 2000 un bust al maestrului a fost instalat în scuarul de lângă casa în care a locuit (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 64). Opera sa cuprinde poezii, nuvele, romane, piese de teatru, cronici, traduceri, publicistică. Aprecieri şi distincţii: Medalia „Pentru vitejie în muncă“ (1960); Medalia „Veteran al muncii“ (1975); Premiul de încurajare al Consiliului Central al Sindicatelor din URSS şi al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din URSS, pentru romanul „Severograd“ (1976); titlul onorific „Scriitor al poporului din RSS Moldovenească“ (1988); Premiul de Stat al RSSM (1990); membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992); Ordinul Republicii (în 2010, post-mortem).

 În loc de PS. Cum a fost decorat cu Ordinul Republicii La 23 august 2010, mă aflam la o conferinţă ştiinţifică dedicată Pactului Molotov-Ribbentrop. Pe la ora 13.00, am fost sunat de preşedintele interimar de atunci Mihai Ghimpu, care m-a invitat la el. În birou se afla consilierul pe probleme juridice, iar dl Ghimpu ţinea în mână un proiect de decret privind decorarea cu Ordinul Republicii a mai multor persoane supuse represiunilor politice şi care au opus rezistenţă regimului comunist. „Mergeţi, vă rog, şi definitivaţi decretul. Lista trebuie sa conţină 50 de nume. Să fie gata nu mai târziu de ora 17.00, fiindcă astăzi vreau să-l semnez“, a spus Ghimpu. Pentru operativitate, eu urma să precizez câteva date din dosare penale din arhiva SIS, pe care trebuia să le transmit la telefon consilierului. Conducerea SIS şi lucrătorii arhivei au manifestat înţelegere şi, astfel, până la ora 16.30, rând pe rând, am accesat şi am studiat toate dosarele necesare. Proiectul decretului a fost definitivat în termen. Înainte să părăsesc arhiva SIS, m-am gândit: „Oare n-am scăpat pe cineva? N-o să mai am asemenea ocazie“. Primul nume care mi-a venit a fost cel al lui Nicolai Costenco, el nu era în lista iniţială. „Vă rog să-mi aduceţi dosarul lui Nicolai Costenco“, am rugat. Sunetul meu l-a surprins pe consilierul prezidenţial: „Dl preşedinte a zis 50 de nume“. Am insistat: „Îmi asum răspunderea. Nu cred că dl preşedinte va avea obiecţii“. Cel de-al doilea nume suplimentar a fost al lui Pan Halippa. Astfel, renumitul decret a apărut cu 52 de nume.

Sursa: Tașcă, Mihai. Nicolai Costenco, scriitorul care s-a opus rusificării limbii române // Adevărul Moldova. – 2013. – 26 sept. – P. 4-5.