Vorbind într-o emisiune televizată despre mustenii săi de la Mândreşti, Teleneşti, i-a caracterizat ca pe un neam de ţărani harnici, dar şi petrecăreţi – la o sărbătoare, mai mare dragul să-i asculţi cum cântă şi să-i priveşti cum dansează. Cât priveşte însuşi dumnealui, critica de specialitate i-a atribuit numeroase şi binemeritate calificative dintre cele mai elogioase, unul dintre acestea definindu-l foarte sugestiv: Gheorghe Mustea este un poliglot al muzicii.
Studiind flautul mai întâi la Şcoala „Ştefan Neaga”, apoi la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”, paralel, de sine stătător, a însuşit, unul după altul, şi instrumentele noastre muzicale tradiţionale, adică fluierul, cavalul, ocarina, ţambalul, tilinca, drâmba, naiul, cântând cu virtuozitate la toate. Din toate însă, naiul a ajuns să-i fie cel mai drag, aşa încât i se predestina o strălucită carieră de interpret naist. Mai exact, ar fi fost – dacă n-ar fi simţit de acum ispita compoziţiei. Chiar dacă la începuturi era vorba de nişte melodii simple, a fost suficient ca să-şi dorească studii speciale în acest domeniu, pe care le face tot la „G. Musicescu”, fiind şcolit de Vasile Zagorschi.
Astfel, componistica pune în totalitate stăpânire pe fiinţa sa. Scrie muzică de estradă, muzică pentru filme şi spectacole, romanţe, valsuri, balade, marşuri, cantate, după care intră cu temeritate în aria muzicii numită, de regulă, muzică serioasă. Devine cunoscut ca autor de suite, poeme simfonice, cvartete, concerte pentru orchestra simfonică…
Între timp, în viaţa lui mai apare o pasiune: dirijatul. L-a contaminat în cei câţiva ani cât a fost dirijor şi director artistic al orchestrei Ansamblului „Joc”. În anii 1984-1986, face o stagiere în Orchestra Simfonică „Dm. Șostakovici” a Filarmonicii din Leningrad, după care, un scurt timp, dirijează Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Chişinău. În 1989, când e fondată Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii (astăzi – Compania de Stat „Teleradio-Moldova”), devine prim-dirijorul ei, postură în care se află până astăzi. La fel, cum rămâne a fi până astăzi truditor neobosit în câmpul componisticii. Opera Alexandru Lăpuşneanu e considerată o mare izbândă a acestei activităţi, fiind, de fapt, prima lucrare serioasă în domeniul operisticii naţionale. Premiera ei, cu regretata Maria Bieşu în rolul Ruxandei, soţia lui Lăpuşneanu, a avut loc în 1987 pe scena Operei Naţionale, de atunci încoace fiind cap de afiş în repertoriul teatrului. În 1990, opera a fost jucată pe scena Teatrului Mare de la Moscova, la pupitrul dirijoral aflându-se chiar autorul ei.
Moldova i-a apreciat acest succes cu Premiul de Stat, iar toate celelalte succese de creaţie – cu mai multe distincţii, cele mai meritorii fiind titlul de Artist al Poporului şi Ordinul Republicii.
Şi, fiindcă Gheorghe Mustea consideră că un popor ce nu are operă, nu are muzică serioasă, este sărac, oricât de bogată ar fi viaţa lui materială, de câţiva ani lucrează asupra altei opere. E suficient să spunem doar cum se va numi – Ştefan cel Mare – pentru a percepe cât de complexă şi responsabilă este această muncă. Pe de altă parte, de acum ne-a convins că e în puterea talentului său.
Deci, aşteptăm premiera!

Sursa: Rusu-Haraba, Anastasia. Gheorghe Mustea // Moldova. – 2013. – iulie-august. – P. 48-49.