Toată viaţa în şcoală era pătrunsă de sentimentul religios. Studiile începeau cu rugăciunea de dimineaţă în Biserică. Îmbrăcate îngrijit, conduse de pedagogi, perechi după perechi, treceam prin sala de festivităţi, unde ne intâmpina directoarea Elena Alistar. După o scurtă rugăciune, intram în sufragerie pentru a lua gustarea de dimineaţă. La recreaţia mare era a doua gustare lejeră (fără rugăciune). Prânzul şi cina erau de asemenea precedate de rugăciune. Ziua se termina tot cu o rugăciune, cântată de eleve în imensa noastră sufragerie. Şcoala avea o capelă frumoasă cu o catapeţeasmă sculptată în lemn de trandafir (evacuata în 1944 de dna directoare M. Dumitrescu-Neş într-o localitate din Ardeal). Bisericuţa noastră era locul cel mai adorat, cel mai împodobit.
În revista “Glasul Naţiunii”, nr. 22 din 1996 a fost publicat un articol despre educaţia religioasă în Şcoala Eparhială de fete din Chişinău. Îl reproducem cu mici omiteri:
Spiritul religios şi moral al acestei şcoli a existat chiar de la întemeierea ei. O frumoasă mărturie a acestui fapt este evidenţiată în cuvintele rostite cu ocazia sărăbătorii de 50 de ani de la întemeierea şcolii în ziua de 3 mai 1914 de către fostul inspector A.M.Parhomovici,
„ (…) Şcoala – far al spritualităţii duhovniceşti. Ţin minte cum această făclie se încingea, din ce în ce mai puternic, atrăgând spre sine, din toată Basarabia, pe cele mai dornice de luminare spirituală!”.
Sâmbăta şi duminica elevele asistau la slujbele bisericeşti. În timpul posturilor, evident, se ţineau toate slujbele bisericeşti şi copilele se spovăduiau, se împărtăşeau. Minunatul cor bisericesc sub conducerea maestrului dirijor A.Cristea crea dispoziţia de înalta cuvioşenie şi linişte sufletească. Frumuseţea vocilor coristelor, muzicalitatea cântecelor bisericeşti (cele mai multe compuse de preotul şi celebrul compozitor Mihail Berezovschi) multiplicau aceste simţuri.
De multe ori se făceau excursii la mănăstirile Basarabiei şi nu numai. De zile mari, la sărbători ortodoxe, ori naţionale, de Ziua hramului Bisericii -21 noiembrie, slujba religioasă se oficia de obicei de un sobor de preoţi înfrunte cu mitropolitul Gurie Grosu, care era prezent şi la festivităţile şcolii. El acorda elevelor distinse la învăţătură şi purtare creştinească diplome din numele Mitropoliei Basarabiei. Anul şcolar se începea cu o slujbă divină cu sfinţirea apei, la care de asemenea de multe ori era prezent şi înalt Preasfinţitul Mitropolit. Toate acestea creau o atmosferă evlavioasă în viaţa şcolii.
Şcoala Eparhială (cu secţiile ei liceală şi normală), fiind o şcoală de stat, avea programe de predare a obiectelor de învăţmânt identice cu ale celorlalte şcoli secundare din Ţară. Tot aşa şi programul la religie era acelaşi ca la toate şcolile de stat, deşi bugetul şcolii era susţinut nu numai de stat, dar şi de Eparhia Basarabiei. Religia se preda în clasele I-IV liceale şi normale, câte 2 ore pe săptămână, iar în cursul superior – câte o oră. În clasele inferioare (I-IV) se studiau Testamentul Vechi şi cel Nou. În clasele superioare (V-VIII) se studia explicarea serviciilor religioase, istoria Bisericii Creştine, ontologia (teoria existenţei a tot ce este şi a existenţei lui Dumnezeu).
Lecţiile de religie erau mult iubite de elevele şcolii, în primul rând, pentru că erau predate de preoţi cu o înaltă cultură, cu mare experienţă pedagogică şi cu înaltă măiestrie. Astfel de profesori de religie erau preoţii Evdochim Lesnic şi Ilie Tocan. Primul era absolventul Academiei Movilene din Kiev.
Era o mare ruşine să nu ştii lecţia sau să primeşti o nota slabă la religie. La sfârşitul fiecărui trimestru scriam o teză cu o temă de generalizare. Iată una din temele tezei scrise in cl.VII de liceu “Dovezile existenţei lui Dumnezeu”. Părintele E.Lesnic întreţinea la această temă o discuţie filosofică. Se aduceau diferite dovezi ştiinţifice pro şi contra. Elevele deveneau abile în discuţii, îşi dezvoltau gândirea logică, limbajul şi (cu toată modestia lor) deprinderea de a se simţi liber în faţa publicului.
La istoria Bisericii creştine se studiau sinoadele bisericeşti şi problemele ce se discutau la ele; dogmele religioase, problemele de morală, de administrare bisericească. De asemenea se discuta problema divizării Bisericii creştine în ortodoxă, catolică, protestantă etc. Se analiza chestiunea sectelor religioase şi se arăta esenţa altor religii: iudaismului, islamului, budismului etc. Un mare interes ne-a trezit capitolul despre metempsihoză – trecerea sufletelor după moarte prin mai multe corpuri în dependenţa de purtarea ce o avea omul în viaţa precedentă.
În acest fel, pe lângă asimilarea unor cunoştinţe serioase din domeniul religiei şi întărirea conştiinţei de creştin adevărat, religia contribuia la dezvoltarea şi lărgirea orizontului cultural şi cunoaşterea aspectelor vieţii sociale din trecutul şi prezentul omenirii. Eparhialistele, în marea lor majoritate, nu erau bigote, nici habotnice, erau creştine adevărate. Şi în aceasta aveau exemplu viu în persoana profesorilor lor şi mai ales a directoarei Elena Alistar. Influenţa preoţilor nu se mărginea la lecţiile de religie, ei erau prezenţi la foarte multe manifestări ale vieţii elevelor. Părintele Ilie Tocan, de exemplu, aproape întotdeauna participa la excursiile elevelor prin întreaga Ţară, în timpul vacanţelor. Prezenţa lui activă la toate manifestările vieţii în timpul excursiei era foarte importantă în formarea unui ideal de om cu suflet mare, iubitor de semenii săi, de natură, de orice vietate, de plante ori de animale. Cunoştinţele lui vaste, verva, humorul, dispoziţia întotdeauna bună, firea lui veselă, servea pentru eleve ca model de om cu calităţi alese. Ele vedeau în el un om care poate să meşterească orice şi ştie foarte multe în orice domeniu. Asemenea preoţi nu sunt numai stâlpii Bisericii, ci şi ai societăţii umane. De multe ori preoţii, ca şi alţi profesori, ţineau discursuri în faţa elevelor. Astfel la 8.09.1930 era marcată Ziua Păcii. Părintele E.Lesnic a vorbit despre însemnătatea păcii pentru lumea întreagă. Apoi a propus două minute pentru “Tăcerea Mare”. Se trăgeau clopotele la clopotniţa noastră. Toţi stăteau înmărmuriţi. De o mare valenţă emoţională era dangătul clopotelor de la Biserica noastră. Uneori reprezentanţii Eparhiei asistau la examene. Anul şcolar se încheia cu un Te-deum.
Corul şcolii era în primul rând un cor bisericesc. Rapsodiile cântate de eleve la serviciile divine contribuiau mult la înălţarea sufletească a lor, la educaţia lor religioasă. Corul Eparhialei lua parte activă la slujbele religioase prin mănăstirile şi Bisericile din Ţară, ducând faima şcolii sale. În anul 1938 el a ajuns la apogeul său artistic. Participând la concursul jubiliar al societăţii “Tinerimea Română” la Bucureşti o avut un succes glorios, fiind distins cu premiul excepţional. Rezultatele educaţiei deosebite, religioase şi morale primite în Şcoala Eparhială de fete din Chişinău, precum şi exclusivitatea acestei şcoli se confirmă şi azi prin faptul că fostele eparhialiste până în prezent, fiind refugiate din Basarabia în 1941 şi 1944 în toate colţurile Ţării, se adună în fiecare an în ziua de 20-21 noiembrie (Ziua patronului şcolii şi a hramului Bisericii) la Bucureşti pentru a participa la slujba divină şi a organiza parastasul pentru toate absolventele şi profesorii Eparhialei, decedaţi in răstimpul anilor.
Educaţia morală se realiza prin toată organizarea vieţii elevelor, prin întreg procesul de instruire, a ordinii şi a comportamentului întregului corp didactic. În programul instruirii de diriginţie erau aşa-numitele ore de educaţie morală. Diriginţii erau numiţi dintre profesorii cei mai experimentaţi, de o înaltă moralitate şi capabili să pregătească elevele pentru viaţă.
Lista diriginţilor de clasă se aproba de către Ministerul Instrucţiunii Publice. În clasele inferioare educaţia se începea cu formarea deprinderilor igienice, ale ordinei, bunei cuviinţe, de ajutor reciproc, camaraderie, sinceritate, bună purtare şi respect pentru Viaţă pentru tot ce e viu, pentru plante, animale. Mai taîrziu, în clasele superioare, se trecea la lămurirea şi aplicarea în practică a regulilor de igienă intelectuală şi morală. Se formau calităţile de a fi demni creştini, de a avea simţul onoarei, de a fi curajos şi cu iniţiativă în muncă, a trăsăturilor volitive de caracter.
Profesorul-diriginte se străduia să determine normele de viaţă profesională, calităţile de cetăţean şi patriot al neamului. Erau evidenţiate unele eleve, spre a demonstra clasei pe exemplu viu cum se manifestă aceste însuşiri şi calităţi.
Organizaţiile sociale şcolare contribuiau şi ele la manifestarea şi consolidarea calităţilor morale. La şcoală exista societatea “Crucea Roşie a Tinerimii”, condusă de profesoara de pedagogie dra Elvira Georgescu. Această societate avea menirea de a trezi în sufletul elevelor sentimentul de umanism, indulgenţă, mărinimie, simţul de milostenie. Un exemplu concret: elevele au adus copiilor din şcola primară nr.7 (se găsea vis-a-vis de Şcoala Eparhială) haine, încălţăminte, jucării. Serbările organizate de “Crucea Roşie” aduceau şcolii un venit bănesc palpabil, iar banii câştigaţi erau împărţiţi ca ajutor elevelor nevoiaşe. Educaţia morală era făcută în mod practic.
Educaţia patriotică, ca şi cea religioasă şi morală, se realiza datorită organizării vieţii în şcoală în tot ansamblul său: cercetarea plaiului natal şi al României întregi, studierea istoriei, implantarea dragostei de limba şi literatura română, străjerie. În tot anul, datorită doamnelor profesoare E.Nagacevschi, E.Nemirovschi, El.Georgescu, Părintelui Ilie Tocan, se organizau excursii. După cum am mai pomenit, un vagon de tren angajat pentru o vreme (vreo trei săptămâni) se ataşa la diferite trenuri şi elevele erau purtate prin ţară. Mănăstirile (Neamţ, Bistriţa, Cozia ş.a.), staţiunile balneare (Băile Herculane, Sovata, ş.a.), centrele industriale: Reşiţa, Zlatna, salinele de la Turda etc. trezeau în sufletele lor un puternic sentiment de mândrie şi de dragoste de ţară. Lecţiile de geografie erau o bază solidă pentru cultivarea sentimentelor patriotice. Lecţiile de istorie prezentate de dna C. Constantinescu erau pline de această dragoste şi mândrie.
Am colindat tot vestul ţării – aproape toată Transilvania şi Oltenia. Am fost la Braşov, Sarmisegetuza, Alba Iulia, Sibiu. Locuri de slavă românească! Intinerariul era: Chişinău, Iaşi, Mărăşeşti- Târgu Ocna, Braşov, Blaj-Turda, Sarmisegetuza, Alba-Iulia, Simeria, Caransebeş, Turnu-Severin, Craiova, Băile Herculane, Sinaia, Ploieşti-Galaţi-Cetatea Albă, Bugaz-Chişinău. Aceasta contribuia la educaţia patriotică şi intelectuală. Era o geografie vie.
La lecţiile de limbă şi literatură română, predate de mult iubita dna Elena Muhanov am învăţat şi am admirat frumuseţea limbii, muzicalitatea ei. Când am intrat in şcoala primară aproape că nu cunoşteam limba română, dar la liceu am ajuns să fiu premiată nu numai în şcoală, dar şi la “Tinerimea Română”, în cl.VI.
La sărbătorile mari, zile consacrate personalităţilor remarcabile, profesorii şi elevele ţineau referate. De exemplu, “Viaţa şi opera lui Mihail Eminescu”, “George Coşbuc”, “Octavian Goga” etc. Cu mult fast s-a sărbătorit memorarea introducerii in şcolile din Chişinău a limbii române (la seminarul teologic şi la Şcoala Eparhială) s-au sărbătorit 25 de ani de la acest evenement (21.XI. 1931). Au venit înalţi oaspeţi, demnitari de stat, colaboratori ai ziarului “Basarabia”, la serviciul divin, oficiat de înalt Preasfinţitul Mitropolit Gurie aici în Biserică, au fost pomeniţi preoţii, care au luptat pentru cauza moldovenească, pentru introducerea limbii naţionale in şcoală. Dl Ion Inculeţ a rostit cuvântarea, pe care o rostise acum 25 de ani într-o Biserică din Chişinău. După un interval de timp a avut loc un festival în prezenţa înalţilor oaspeţi şi a elevelor. Au fost poftiţi profesorii şi eleve din alte şcoli. Dna Elena Alistar a expus pe scurt istoricul introducerii limbii române în Liceul Eparhial de fete, redând entuziasmul, cu care era primit acest eveniment de către eleve, copile din satele moldoveneşti. Apoi dl Tomescu, secretarul Consiliului Eparhial, a vorbit în numele Seminarului Teologic, povestind cum s-a realizat acolo introducerea limbii române. Elevul Moiseev, din cl.VII a Seminarului Teologic din Chişinău, a citit o schiţă consacrată introducerii limbii române la Seminar, despre mişcările ce au avut loc cu această ocazie, evocând citate din ziarele de pe acele vremuri “Basarabia” şi “Luminătorul”. A cuvântat preotul Gh. Constantinescu, român din Iaşi, primul profesor de limbă română în 1906 la Liceul Eparhial de fete şi seminarul teologic din Chişinău. La acest profesor a avut prilejul să studieze limba română şi marele nostru poet Alexei Mateevici. Conţinutul acestor conferinţe i-a emoţionat adânc pe cei prezenţi şi mai ales pe elevele noastre. S-au recitat poeziile lui A.Mateevici “Eu cânt”, “Limba noastră”, “Basarabenilor”, s-a citit articolul, scris atunci în ziarul “Basarabia” de către preotul I.Friptul, care era de faţă. Corul Seminarului Teologic a interpretat aceleaşi cântece care s-au cântat în 1906: “Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”, “Deşteaptă-te, române” şi altele. Mulţi erau cu lacrimi în ochi, ascultând acest program.
Un mare rol în educaţia patriotică şi culturală îl jucau şi societăţile ştiinţifice, literare ce activau în Şcoală. Se organizau conferinţe de către fiecare clasă. Am mai pomenit de organizaţiile “Crucea Roşie”, “Iulia Haşdeu”, revista “Ghiocel” etc.
Cam pe atunci Şcoala a fost vizitată de scriitorul Ionel Teodoreanu, care a ţinut o conferinţă la tema Cum am scris romanul “La Medeleni”. În fiecare săptămână se organizau şezători şi serbări literare artistice, la care profesorii şi elevele ţineau conferinţe. Iată temele câtorva din aceste sărbători. În ziua de 8 noiembrie – Ziua Păcii (am mai vorbit de această conferinţa mai sus, când am analizat educaţia religioasă în şcoală). La 12 noiembrie a aceluiaşi an 1931, s-a cinstit aniversarea naşterii poetului O.Goga. În timpul lecţiei a şasea toate elevele şi profesorii s-au adunat în sala festivă. Eleva cl.VII”A” Cleopatra Vnorovschi, ţine o cuvântare despre viaţa şi opera lui O.Goga. Se recită poeziile poetului. Eleva V.Curtişvili din aceeaşi clasă citeşte poezia “Apostolul”, eleva Pentiuhova L. -“Plugarii” ş.a. Plăcut emoţionate plecam la masă.
La 16 ianuarie 1931 tot în sala de festivităţi ne aşezăm după cină în jurul jilţului în care şedea dna directoare E.Alistar, şi ascultăm povestirea despre “Femeia creştină”. Apoi ascultăm radioul şi ne risipim prin dormitoare. Asemenea situaţii ne creau o atmosferă de familie şi dragostea noastră faţă de directoare era aşa cum este faţă de cineva apropiat sufleteşte, o mamă, o bunică, o mătuşă. Iată una din adresările domniei sale către eleve: “Credinţa în Dumnezeu, dragostea de ţară, munca şi cartea vă vor asigura fericirea voastră şi va duce spre înflorirea neamului nostru. Fiţi sănătoase, dragele mele, şi munciţi cu râvnă”.
În acelaşi an, la 6 februarie, cl.VII “A” organizează o şezătoare sub conducerea profesoarei de limbă română E.Muhanov; Eleva V.Curtişvili prezintă raportul “Portrete feminine în literatura română”. Se recită poezii, se cântă, se dansează. Seara se termină cu un tablou vivant din viaţa ţărănească.
La 13 februarie acelaşi an, şezătoarea închinată lui A.Mateevici este pregătită de cl.VII “B” sub conducerea profesoarei de geografie E. Nagacevschi. Cuvântarea o ţine dna directoare, care l-a cunoscut personal pe A.Mateevici. Îşi aduce aminte de puternica impresie ce a vut-o ascultindu-1 pe poet, recitând “Limba noastră”, propriile poezii in faţa învăţătorilor in 1917.
O neuitată şezătoare literară a fost închinată poetului ardelean G. Coşbuc, pregătita sub conducerea dirigintei şi a profesoarei de istorie C. Constantinescu. Referatul îl ţine eleva Ludmila Vnorovschi “G. Coşbuc, poetul ţărănimii”. Şi aşa din an în an la toate datele din viaţa marilor personalităţi.
Îşi îmbogăţeau cunoştinţele toţi ascultătorii şi se năştea dorinţa de muncă. Şi pe această cale elevele se simţeau înrudite. Venirea marilor personalităţi la şcoală, prestigiul directoarei şi al corpului didactic nu numai în Basarabia, dar şi în întreaga ţară trezea o dragoste pe viaţă pentru şcoală, directoarea şi toţi lucrătorii acestei instituţii. Prin aceasta se explică şi formarea calităţilor spirituale, care se păstrează până azi.
Un rol deosebit in viaţa şcolii îl avea societatea corală (am mai menţionat) condusă de părintele A.Cristea. Se socotea drept cinste deosebită să fii coristă. Profesorul de muzică A.Cristea, pe lângă aceea că dirija personal corul cu multă măiestrie artistică, era şi un talentat compozitor. El a compus cunoscuta melodie la poezia “Limba noastră” – devenită acum imn al Republicii Moldova. Cu acest cântec corul şcolar a concertat de multe ori atât la Chişinău, prin diferite localităţi ale Basarabiei cât şi la Bucureşti (s-a menţionat premiul primit în 1938 la concursul Tinerimea Română”). Azi la Bucureşti există un cor numit “Limba noastră”, întemeiat de refugiaţii basarabeni.
E de remarcat munca asiduă a elevelor la lecţii, în laboratoare de diferite profiluri, mai ales la fizică şi chimie sub conducerea drei prof. Aristia Kurcumeli. Multe eleve au devenit profesoare de chimie şi fizică la liceele din ţară. (Azi mai este, după câte ştiu, la Constanţa, absolventa Eparhialei din 1931, pensionară, fosta profesoară de chimie, Voichiţa Bancea-Dragu).
La dispoziţia elevelor erau biblioteca generală a şcolii şi bibliotecile din fiecare clasă. În anul 1937/38 biblioteca şcolii avea 3968 volume şi era abonată la 14 reviste pedagogice, ştiinţifice şi literare. Bibliotecile claselor aveau literatură corespunzătoare programului acelor clase, de ele răspundea o anumită elevă. Dulapurile cu cărţi se ţineau în mare ordine şi stricteţe. Erau în şcoală camere speciale pentru materialele didactice la ştiinţele naturale, geografie, pentru studierea limbilor etc. Printr-o hotărâre specială se sărbătoarea “Ziua Cărţii” (răspunzătoare prof. E. Nemirovschi).
Am văzut care erau cerinţele la examenele de intrare în şcoală, la trecerea într-un curs superior. Şi acum să vedem cum avea loc absolvirea şcolii.
Vnorovschi, Cleopatra. O viaţă închinată învăţămîntului. Ch. 1999. P. 33-44.
Chișinău, orașul meu 