Oraşul Chişinău s-a dezvoltat şi s-a extins de-a lungul secolelor pe contul multor aşezări rurale din apropiere, acestea devenind, în cele din urmă, cartiere ale urbei: Munceşti, Otovasca, Petricani, Visterniceni ş.a. Antrenate în viaţa social-economică a principalului centru urban din spaţiul basarabean, satele din vecinătate asigurau întreprinderile de aici cu braţe de muncă, satisfăceau cu produse agricole şi obiecte de uz casnic pieţele şi iarmaroacele locale, ofereau orăşenilor prestaţii şi servicii meşteşugăreşti, le aduceau pentru foc lemne, pentru construcţii piatră, cărămidă şi olane, pentru croitorii şi fierării cărbune de lemn (mangal) şi pentru toţi trăitorii apă de izvor, apa cea bună, precum şi pâinica cea de toate zilele. Aceasta pentru că pe pământurile lor se aflau grădini de zarzavaturi, vii şi livezi roditoare, păşuni şi păduri întinse, pentru că satele dispuneau de cirezi de vite şi turme de oi numeroase, de prisăci, mori, zalhanale, varniţe, velniţe, pive de bătut sumani. Avuţii atât de trebuincioase satului şi necesare oraşului.
Galata
Cartier subordonat preturii sectorului Botanica, situat în preajma Aeroportului. A luat fiinţa în ultimele trei-patru decenii ale secolului trecut, după ce a fost dat în exploatare noul aeroport al Chişinăului (1960). Reprezintă în fond o localitate populată de către lucrătorii flotei aeriene civile (aviatori, funcţionari, tehnicieni etc.). Autorităţile de odinioară îl denumise Poliot, adică „Zbor”. Din 1992 poartă numele comemorativ Galata. Şi aceasta pentru că există o legătură istorică directă între locul de aşezare a cartierului şi sfântul locaş Galata din Iaşi. Până la începutul sec. al XIX-lea, pământurile din preajma Chişinăului şi a suburbiilor Munceşti şi Schinoasa aparţineau mănăstirilor Galata şi Sf. Vineri. Galata este una dintre cele mai vechi mănăstiri moldoveneşti. Zidită între anii 1577 şi 1579 şi apoi rezidită pe un alt loc în 1582- 1583, s-a bucurat de îngrijirea domnilor Moldovei, în special a voievodului Petru Şchiopul (1574-1577, 1578-1579, 1582-1591), care au înzestrat-o cu odoare şi podoabe bisericeşti şi i-au donat moşii şi sate, între care şi „ocina de pământuri de la Bâc, din ţinutul Lăpuşnei”.
Hrusca
Cartier situat pe teritoriul de limită între sectoarele Centru şi Botanica, în zona străzilor Hrusca, Odesa, Tecuci, Tisa ş.a. Numele topic poate avea una din explicaţiile: (1) antroponimul Hruscă (prim locuitor sau proprietar al moşiei); (2) apelativul dialectal hruscă (gruzcă < rus., ucr. gruzkij < gruzi, hruzi „tină, noroi”, „mlaştină, mocirlă”), această semnificaţie datorită locurilor mlăştinoase de la gura unor vâlcele. Prin sec. XVI-XVII, în această zonă se afla un sat cu numele Hrusca. Primele informaţii asupra moşiei omonime datează încă de pe timpul domniei lui Ştefăniţă-Vodă(1517-1527). Într-o carte domnească de întăritură de la Iliaş Rareş, emisa la 1 martie 1548, se arată că o jumătate din seliştea Hrusca este vândută cu 180 de zloţi tătăreşti lui Bran, Mihuţă şi altor proprietari de către urmaşii lui Costea Posadnic. La 1666 Anton Palade şi Gheorghe vând „propria lor ocină”, partea de sus a satului Hrusca, fraţilor Mârza şi Ştefan. Din actele cancelăreşti de la 14 august 1776 şi 25 mai 1806 aflăm că Hrusca a fost proprietate răzăşească, unele părţi de moşie fiind stăpânite însă şi de mănăstirile Galata şi Frumoasa. In sec. al XlX-lea localitatea îşi pierde independenţa sa autoadministrativă. Aspectul edilitar şi 1-a schimbat în anii 1960-1970, când aici au început să se construiască primele clădiri mai mari, cu câteva etaje.
Huţuleuca
Denumire aproape ieşită din uz, odinioară referitoare la teritoriul cuprins între Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi strada Albişoara, colţul de cartier din spatele Hotelului Cosmos, până la str. Ciuflea. Aici prin anii ’50 ai secolului trecut au existat mai multe străzi cu acest nume: Huţuleuca, Huţuleuca-1, Huţuleuca-2, Huţuleuca-3. Urbonimicul provine de la numele de familie Huţu (Guţu), derivat cu formantul -evca (> -euca), specific creaţiilor onimice ruseşti din perioada regimului ţarist în Basarabia. Huţu (Guţu) va fi fost un proprietar de case din partea locului, vreun comerciant sau demnitar din vechea administraţie. Într-o hotarnică a fostului târg Chişinău este indicat în acest loc un cătun care se numea Slobozia Huţuleuca. Aspectul de mahala urbană şi l-a obţinut în sec. al XIX-lea, după aprobarea oficială a planului de dezvoltare şi sistematizare a oraşului (1834). Actualmente această zonă se află în reconstrucţie.
Munceşti
Cartier în sectorul Botanica, constituind partea de est a acestuia. A luat fiinţă pe locul fostei aşezări rurale Munceşti, menţionate documentar Mănceşti, formă ce din punct de vedere etimologic ne trimite la un nume de persoană Mancu (Manciu), care, la derivarea cu formantul -eşti, a dat naştere denumirii Mănceşti, modificată apoi Munceşti, prin apropiere formală de apelativul muncă. Primul document referitor la satul Mănceşti datează din anul 1642. Moşia locală s-a aflat în stăpânirea Mitropoliei din Iaşi (1812), apoi a proprietarului I. Bartolomeu (1817). La 1820 satul avea circa 50 de gospodării, o biserică de lemn, o moară de apă la Bâc, grădini, livezi. In viaţa economică a târgului Chişinău, localitatea este antrenată încă din sec. al XVII-lea, mai târziu, pe parcursul secolului al XX-lea, fiind încadrată şi teritorial în raza oraşului. în prezent cartierul găzduieşte Combinatul de Mobilă, Combinatul de carne, Parcul de troleibuze nr. 2, întreprinderi industriale şi de transport.
Otovasca
Cu numele acesta este desemnat un cartier din sectorul Ciocana, de stânga râului Bâc, situat la sud de zona urbană Râşcani. Documentar este cunoscut din a doua jumătate a sec. al XlX-lea. Denumirea iniţială poate fi explicată prin: (1) antroponimul Otavă, (2) denumirea unei moşii Otăvasca (> Otovasca, prin asimilarea progresivă a lui o secund) însemnând „moşia lui Otava”; (3) apelativul adjectival fem. otăvască, sensul onimic primar fiind „porţiune de teren pe care creşte otava” sau „parte de moşie rezervată pentru fâneaţă”. Oricum, localitatea, datorită extinderii oraşului, a ajuns să fie cuprinsă în perimetrul acestuia. Ca şi sectorul Ciocana în întregime, reprezintă zona industrială a Chişinăului, aici fiind situate Combinatul Materiale de Construcţie, Centrala Electrică de Termoficare, Combinatul de Vinuri şi Şampanie, Centrul de Panificaţie, Combinatul de Tutun ş.a.
Petricani
Este situat în partea de nord a oraşului, de stânga râului Bâe, între Şoseaua Balcani şi Poşta Veche. Toponimul reproduce denumirea unui fost sat Petricani, existent aici la începutul sec. al XlX-lea. La bază ar avea un nume de persoană Petrică, probabil numele de familie al proprietarului de moşie, cu formantul -ani. Prin anii ’70 ai secolului al XlX-lea stăpânea părţi din moşia locală familia de nobili basarabeni Donici, din care se trage şi Nicolae Donici (1874- 1956), astrofizician, membru de onoare al Academiei Române, fondatorul Observatorului astronomic de la Dubăsarii Vechi. în acest cartier se află amplasate importante instituţii şi întreprinderi: Universitatea Agrară, asociaţii industriale şi de transport, firme comerciale.
Poşta Veche
Cartier în partea de nord a oraşului, cuprins între Valea Râşcanilor, str. Petricani şi zona urbană Vistemiceni. A luat fiinţă pe locul unei aşezări rurale cu acelaşi nume de la începutul sec. al XlX-lea, denumite astfel după o veche staţie de poştă, situată la periferia târgului, la intrarea dinspre Orhei. Localitatea a fost încadrată în perimetrul oraşului prin anii ’20 ai secolului al XX-lea. Era populată în fond de ţărani, dar locuiau aici şi muncitori de la calea ferată, meşteşugari, negustori. în 1912 avea la vreo 150 de gospodării şi o populaţie de circa 600 de locuitori. Până aproape în zilele noastre, pe alocuri, şi-a păstrat vechiul aspect: străzi înguste şi întortocheate, case mici cu loturi de pământ împrejmuite cu garduri de scânduri sau de piatră. Doar pe unele străzi au apărut în ultimele decenii blocuri locative noi, cu câteva etaje, edificii industriale, social-culturale şi comerciale.
Sculeni
Cartier în cuprinsul sectorului Buiucani, situat de dreapta râului Bâc, în partea de nord a oraşului. Şi-a luat numele de la vechea Barieră a Sculenilor, locul de intrare în târgul Chişinăului pe drumul dinspre Sculeni, fost mare centru comercial din Basarabia, aşezare vamală la trecerea peste Prut. în preajma barierei s-a format mai întâi o mahala, care după aceea a fost incorporată în perimetrul oraşului. Actualmente aici se află amplasate importante instituţii şi obiective industriale şi comerciale: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Asociaţia de Producţie Zorile, Fabrica de Galanterie, parcurile Alunelul şi La Izvor.
Visterniceni
Este situat în partea de nord a oraşului, între râul Bâc, Poşta Veche şi Râşcani. S-a dezvoltat ca zonă urbană pe locul vechiului sat Vistemiceni, de la care îşi trage numele. Moşia Visternicenilor e cunoscută documentar încă din sec. al XV-lea. în 1437 această „ocină de pământ” aparţinea pisarului Mihail Oţel şi urmaşilor săi. La 1517 o jumătate din moşie este cumpărată cu 130 de zloţi tătăreşti de vistiernicul Ieremia, după al cărui titlu de rang a fost desemnată mai târziu localitatea. La origine toponimul Visterniceni a însemnat „oameni de pe moşia (din satul) vistiernicului”: vistier, vistiernic (în epoca feudală) – „demnitar care avea în sarcina sa administrarea financiară şi păstrarea vistieriei statului”. în hrisovul lui Ştefaniţă-Vodă din 15 decembrie 1517 se precizează hotarele acelei jumătăţi de moşie. La 1525 Ieremia vistiernicul donează o parte din moşia sa Mănăstirii Moldoviţa. Aceasta cuprindea pământurile de la hotarul Tohatinului până la „zăgazul Chişinăului de pe Bâc”. În 1817 satul avea circa 170 de gospodării ţărăneşti. Localitatea şi-a ameliorat întrucâtva situaţia economică la sfârşitul sec. al XlX-lea, când devine staţie de cale ferată pe ruta Chişinău-Ungheni. În perioada postbelică nu s-a bucurat de schimbări mari în plan edilitar, însă a rămas să poarte faima de străveche aşezare umană, aidoma urbei Chişinăului.
Vovinţeni
Şi acest nume vizează o zonă istorică a oraşului, care poate fi localizata aproximativ între vechile sate Buiucani şi Durleşti. în sec. XVII-XVIII a existat ca sat şi moşie, acestea aflate în stăpânirea unor proprietari (Nicolae vornicul ş.a.), iar mai târziu ale Mănăstirii Galata din Iaşi. Prin actul din 15 martie 1818, administraţia mănăstirii donează oraşului moşiile Buiucani şi Vovinţeni pentru necesităţile edilitare şi de reconstrucţie a urbei. Vechiul toponim ar fi putut să aibă la bază antroponimul Vovinţă, cu sufixul patronimic local –eni, însemnând la origine „oameni de pe moşia (din satul) lui Vovinţa”. în această parte a oraşului se află şi o stradă numită Vovinţeni.
Chişinău: Istorie şi actualitate / Ghidul străzilor. – Ch. 2012. – P. 31-34.
Chișinău, orașul meu 