Cutremurul de pămînt, apoi tăvălugul războiului au lăsat în urmă un oraş ruinat şi lipsit de apărare. Stalin a dat ordin ca nimic din valorile materiale să nu încapă pe mîna inamicului. A fost creat un regiment de distrugere, care a incendiat combinatul de mobilă, fabrica de încălţăminte, fabrica de prelucrare a pieilor, fabrica de tricotaje. Regimentul a distrus toată strada Lenin cu blocurile din ambele părţi. Flăcările au cuprins şi prăvăliile aflate pe această stradă. Piaţa Nouă a ars în bună parte. De altfel, despre această lucrare satanică aflăm nu numai din cărţi, ci şi din scrisorile unor proprietari de prăvălii, păstrate în Arhiva Centrală a statului, în raportul făcut asupra stării clădirilor din Municipiul Chişinău după retragerea armatelor sovietice, pe baza constatărilor făcute în zilele de 25-30 iulie 1941 de către Comisiunea Tehnică numită de Ministrul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, se accentuează că a fost distrus complet centrul comercial aflat între str. Alexandru cel Bun şi str. Carol Şmidt “rămînînd peste tot nişte vaste ruini, pe alocuri încă fumegînde”. În raport se consemna că 40% din toate clădirile oraşului şi 100% din întreprinderile industriale au fost complet distruse sau grav avariate prin minare şi incendiere. Au ars şi prăvăliile din Piaţa Nouă. Autorităţile de atunci au considerat că-i absolut necesar a elabora un program general detaliat de refacere a întregului oraş, inclusiv a Pieţei Centrale. Denumirea de Piaţa Centrală a început să fie utilizată înainte de război, paralel cu denumirea Piaţa Nouă (vezi fotografiile din paginile următoare ale acestui capitol). În raportul nominalizat se spunea că pentru crearea unui comerţ normal în Basarabia este nevoie să se ridice măsura prohibirii mărfurilor, destinate acestei Provincii din restul ţării, să se acorde anumite avantaje, să se încurajeze şi să se stimuleze iniţiativele particulare. Erau expediate circulare la Bucureşti, în care se atenţiona asupra faptului că în Basarabia se resimte mare lipsă de sare, zahăr, untdelemn, petrol, chibrituri, săpun, var, tutun, aţă albă şi neagră, bumbac, pînzeturi, încălţăminte şi îmbrăcăminte… Mai trebuie aduse încoace unelte agricole, sape, cazmale, lopeţi, tîrnăcoape, ciocane, plite, tablă, cuie, lanţuri, găleţi, fier pentru căruţe şi potcoave etc. Semnalîndu-se o cerere sporită de produse agricole şi mărfuri industriale, Piaţa Centrală se ridică din ruine şi cenuşă, îşi reîncepe din nou activitatea. A fost creată o Comisie pentru estimarea chiriilor la bunurile municipale. Apar tarabe, mici pavilioane din scînduri. Prăvăliile mai puţin deteriorate au fost reparate şi deschise din nou. Prăvăliile erau reparate de înşişi chiriaşii. Reproducem aici un demers adresat Comisiunii pentru estimarea chiriilor la bunurile municipale! “Prin prezenta cu onoare vă rugăm a face de urgenţă estimarea preţului anual de chirie la prăvălia nr. 74 din Piaţa Nouă str. Badoglio, cunoscînd că valoarea reparaţiunilor necesare prăvăliei, este stabilită de Serviciul Tehnic la suma de 175035 lei, lucrări ce vor trebui să fie făcute de concurenţi în contul chiriei.”
Primarul, colonelul Acebal Dobjanski insistă – concomitent cu activitatea de restabilire a patrimoniului deteriorat să fie pusă la punct trecerea majorităţii absolute a prăvăliilor în posesia comunei. Se face în fel şi chip ca dughenele, băcăniile, prăvăliile de pe teritoriul Pieţei Noi, care au rămas “în picioare”, să fie reparate, restaurate şi trecute la balanţa comunei, adică a Primăriei. Lucrul acesta n-a fost uşor, deoarece în spatele fiecărei din aceste dărîmături se afla un proprietar, poate un arendaş, poate nişte rude cu drept de moştenire.
Chiriaşilor li se permitea să repare şi să exploateze fostele prăvălii timp de doi ani, apoi ele urmau să treacă complet sub auspiciile Comunei. Cităm un aviz favorabil dat de arhitectul de pe atunci al oraşului Vasile Ulinici. “Avizăm favorabil pentru prelungirea concensionării la doi ani, întrucît lucrările de restaurare se ridică la sume ce întrec chiria anuală”. La început arendaşii aveau dreptul să se folosească de prăvăliile restabilite doar un an. Primarul Acebal Dobjanski a fixat chiar un termen de închiriere a prăvăliilor reparate – 31 martie 1944, cu clauza că orice chiriaş poate fi evacuat fară despăgubire oricînd, dacă nevoile edilitare o vor cere. Serviciul Bunurilor Comunale, prin scrisoarea adresată primarului pe 17 iulie 1942, exact la un an după ce clădirile din Piaţa Nouă au fost incendiate, anunţă că prin aprobarea Primăriei au fost reclădite următoarele prăvălii de piatră: “1) Melnic Alexandru – str. Dragalina colţ cu Piaţa de Aducere
2) Filipescu Constantin – Drăgălina nr…
3) Banu Horţopan D-tru Dragalina nr. 79
4) Orehovschi Aculina – ” – ” – nr. 81
5) Carp Mihail -” -” nr.81
6) Herdca Ion – nr.85
7) Orehovschi Ioana nr. 85
În curs de reclădire mai sînt:
8) Panea Tudor str. Dragalina nr. 79
9) Bucătaru Petrică nr. 91
10) Clit Nicolae nr.91
11) Covaliov Cozma nr. 75
12 Melnic Ana nr. 65
Condiţiile stabilite de Primărie sunt: plata taxei de 300 lei pentru m.p. de loc ocupat de prăvălie şi trecerea gratuită a prăvăliei peste un an. S-ar putea reface toate prăvăliile de pe str. Dragalina şi Alexandru cel Bun pînă la Piaţa de Flori, dacă s-ar prelungi termenul de folosinţă la doi ani.
Avînd în vedere că construcţiile se fac după planurile aprobate de Serviciul Tehnic şi valoarea lucrărilor trece de 150-200 mii la prăvălie, avînd în vedere că prin refacerea prăvăliilor Piaţa capătă un aspect frumos, iar comerţul se face în condiţiuni igienice, credem că este cazul a se prelungi termenul de folosinţă la 2 ani, majorîndu-se în schimb taxa locului la 500 lei pentru m.p. an.”
Cum menţionasem, termenul a fost prelungit pe doi ani, dar războiul a luat altă întorsătură şi, precum se ştie, în 1944 prăvăliile închiriate au fost naţionalizate. Aceasta a fost mai apoi, dar în acel an 1942, septembrie 24, o comisie specială a fost convocată pentru rezolvarea chestiunii prăvăliilor, proprietate particulară din Piaţa Centrală. S-a păstrat procesul- verbal al şedinţei de atunci cu participarea dlui C. Dumitru, ajutor de Primar, precum şi a unor specialişti şi jurişti. La acea şedinţă au fost recunoscute drepturile patrimoniale ale unor persoane particulare-n Piaţa Nouă; mai drept le-au fost recunoscute drepturile asupra unor mormane de ruine…
Strada Alexandru cel Bun
Nr. 92 – Botezatu Tanea
Nr. 96 – Cerbu Nicolae
Nr. 98 – Popov şi Rozenfeld
Nr. 100 – Plesanov Mihail
Nr. 106 – Abadjer şi Agura
Nr. 108 –
Nr. 110 – Abadjer Alex. şi Vlad
Nr. 112 – Curtova Melania
Nr. 116 – Pascenco Maria
str. Dragalina
Prăvălia nr. 55 – Drapievici Aron
nr. 57 – Pascenco Moştenitorii
nr. 77 – Rusin Ecaterina
nr. 89 – Zisimatos Vasile
Interiorul Pieţei – Dl Pilici
La acea vreme mulţi comercianţi solicitau la Primărie autorizaţia de a clădi pe aceste locuri prăvălii noi, fapt ce convenea Primăriei. Într-un proces-verbal se consemnează că din datele culese, precum şi din inventarul averilor Primăriei, întocmit de Serviciul Cadastral în anii 1939-1940, se constata că teritoriul Pieţei Noi, cuprins între străzile Alexandru cel Bun – Badoglio – Şmidt şi I. Duca este proprietatea Primăriei.
Respectiva comisie a hotărît: pentru proprietarii cunoscuţi să se facă notificări individuale ca în termen de 15 zile să ridice pe baza actelor de proprietate – prezentate primăriei – toată zidăria ruinată rămasă de la prăvălia fiecăruia şi să lase terenul comunal liber şi nivelat, cu avertisment că în caz de neconformare, Primăria va dispune de materialul rămas după cum va crede de cuviinţă, fară nici un drept de pretenţiuni din partea celor somaţi. Tot atunci s-a decis să se facă o notificare colectivă în acelaşi sens inserată în “Monitorul Oficial”, într-un ziar răspîndit din capitală, în Buletinul Guvernămîntului, în Buletinul Municipal şi într-un ziar local.
Aici începe odiseea celor pătimiţi. Îşi revendică dreptul de proprietate asupra prăvăliilor mai mulţi moştenitori şi proprietari. Ecaterina Pascenco declara, bunăoară, că are două prăvălii şi cerea autorizaţie să construiască pe teritoriul lor altele noi. “Ţinîndu-se seama că subsemnata nu mai are nici un fel de existenţă în urma acestei dărîmări a imobilului ce-mi aparţine, obligîndu-mă să reconstruiesc acest imobil după planul şi devizul ce-1 va ordona Serviciul de Arhitectură al Primăriei, iar în cazul cînd va surveni un plan de sistematizare a Municipiului Chişinău, să mă conformez sus-zisului plan, rog să-mi eliberaţi cuvenita autorizaţiune…” Apoi E. Pascenco anexează o motivaţie de ordin moral, spunînd că are de întreţinut o soră bătrînă şi bolnavă, că-s ambele aproape muritoare de foame “prin lipsa folosinţei bunului nostru”…
Se vede, Ecaterina Pascenco avea de gînd să caute chiriaşi pentru a zidi din nou prăvăliile sale, pentru că numele ei nu figurează în lista persoanelor care au depus cereri pentru reclădirea prăvăliilor din Piaţa Nouă. Asupra ruinelor rămase s-au făcut fotografii, unele dintre care sunt inserate şi-n carte. Majoritatea solicitanţilor de autorizaţii erau din Chişinău, dar figurau şi comercianţi din Iaşi, Ploieşti, judeţul Hunedoara etc. Proprietara Paşcenco abia de a putut să-şi verifice drepturile asupra unei prăvălii. În genere, procesul de lichidare a ruinelor, în loc de 15 zile, a durat 15 luni.
De acum la 6 iulie 1943 Primarul municipiului, colonel Acebal Dobjanski, printr-o scrisoare adresată Serviciului tehnic, consemnează că starea prăvăliilor dărîmate din Piaţa Nouă, conform analizelor Comisiei speciale, este aceeaşi, anexîndu-se 13 fotografii luate în Piaţa Nouă asupra acestor ruine. Concomitent la primărie tot veneau scrisori de solicitare… “Pînă în prezent nu s-a executat aproape nimeni. Primăria, din punct de vedere edilitar şi sanitar nu poate lăsa mai departe ca să subziste aceste dărîmături – în mijlocul pieţei, pînă ce pretinşii proprietari vor binevoi să le ridice. Ţinînd cont de situaţia concretă, Primăria urmează a încheia un proces-verbal cu arătarea situaţiei fiecărei clădiri dărîmate, la care se va ataşa şi fotorgafia… Este bine ca să fie fotografiate împreună cu clădirile şi persoanele care vor semna, ca martori asistenţi, procesul- verbal, urmînd să fie semnat şi de comisarul pieţei ca martor asistent. După ce se va încheia procesul-verbal, în modul arătat mai sus, se va putea proceda la curăţarea pieţei de dărîmături.”
Aşa s-a şi făcut. Dar cu cîtă prudenţă!
Notificarea de care vorbeam a apărut în ziarul local “Basarabia” nr. 438, în Buletinul Provinciei nr. 11-12, pag. 84., în Buletinul Municipal din l.XI.1942, în Monitorul oficial nr. 41 din 23.02.1943. S-au făcut şi notificări individuale, acolo unde se cunoştea adresa. Degeaba! Cu Ecaterina Rusin s-a ajuns la proces judiciar, moştenitorii Pascenco au revendicat dreptul şi asupra terenului.
Prin avizul nr. 497 din 3 iulie 1943 al Serviciului Contencios “Cu privire la curăţirea terenului din Piaţa Nouă de dărîmături” se menţiona că pretinşii proprietari ai resturilor din dărîmăturile imobilelor au fost, printr-o largă publicitate, invitaţi să ridice toate dărîmăturile şi să cureţe locul din piaţă.
Comercianta de manufactură Maria Mechenia (avea-n Piaţa Nouă ghereta nr. 94) roagă să i se dea cu chirie locul cu ruinele casei de pe str. Alexandru cel Bun nr. 120, unde a fost librăria “Fraţii Cogan”, pentru a amenaja acolo un magazin de manufactură şi galanterie după planul lansat de Primărie “Eu mă oblig să repar această ruină. Reparaţia va costa o sumă foarte mare, de aceea rog respectuos ca această clădire să-mi fie dată în folosinţă pe un termen de 5 (cinci) ani, fără să fie scoasă la licitaţie, pe care timp mă oblig a plăti numai chiria pentru loc, iar după expirarea acestor ani, consimt ca localul să rămînă la dispoziţia Primăriei fără ca eu să am vreo pretenţie faţă de careva şi fără ca să ridic ceva din construcţia ce voi face”, – scrie comercianta.
Fireşte, a primit aviz negativ. Dar chiar să fi fost pozitiv, tot n-ar fi avut valoare – un an mai tîrziu armata sovietică a ocupat oraşul şi proprietatea privată a fost desfiinţată.
Stici, Ion. Piaţa Centrală. – Ch. 2000. – p. 70-93.
Chișinău, orașul meu 