Aşadar, la sfirşitul secolului trecut Piaţa Nouă căpătase contururi arhitecturale distincte ce îi confereau o anumită eleganţă. Prin aspectul ei plăcut, prin curăţenie, piaţa atrăgea tot mai multă lume, devenind unul din cele mai aglomerate locuri: pe-aici se scurgea lume de pe lume, unii veneau spre a cumpăra, a vinde ceva, alţii spre a face escrocherii, a fura. Cunoscutul scriitor şi publicist Gheorghe Madan (născut la Truşeni, înmormîntat la Piteşti) scria în notiţele sale despre Piaţa Nouă din Chişinău de la începutul secolului ce s-a scurs: “înghesuiala-i mare, roieşte lume nevoiaşă de tot felul… Aici vinde şi cumpără numai nevoia. Nimeni nu vinde şi nu cumpără de plăcere. Unii fac negustorie statornică, zilnică, dar cei mai mulţi vin numai atunci, cînd îi sileşte nevoia.” Începutul şi sfirşitul secolului au ceva asemănător, istoria a galopat înainte, dar lumea a rămas pe loc, cu necazurile şi nevoile sale. Golani, boseci, cum îi numea scriitorul, poţi întîlni şi astăzi prin piaţă.
E încă ceva de menţionat: s-a întîmplat că timp de circa 80 de ani la Piaţa Nouă nu s-a plătit aşa zisa “taxă a locului”. Astăzi ea se plăteşte, cei care se eschivează de la plată nu mai au ce căuta în piaţă. Vasăzică, 80 de ani Uprava orăşenească a pus la dispoziţia comercianţilor terenul pieţei fără plată. Lucrul acesta a dus mai pe urmă la diverse animozităţi, s-au încurcat vădit iţele cu dreptul de proprietate asupra unor prăvălii, fapt ce a provocat neînţelegeri şi conflicte. În 1939-1940 s-a făcut inventarierea întregului imobil de la Piaţa Nouă, s-au dat indicaţiile privitoare la proprietatea primăriei, a fost executată harta pieţei, care cuprindea spaţii în perimetrul străzilor Alexandru cel Bun (sus), mareşalul Badoglio (azi Armenească), general Dragalin (azi Bulgară), Tighina, Carol Şmidt (azi Mitropolit Varlaam).
Suprafaţa pieţei era mai bine de 6 ha, ea cuprindea 60.989 m.p. şi, afară de obiectivele comerciale, includea şi baia populară comunală (str. Tighina). Piaţa se întindea pînă la Bulevardul Ştefan cel Mare de azi, fiind intersectată pe centru de strada Dragalina, Bulgară de azi, care era-n prelungire. Toate blocurile de locuit care completează acum spaţiul dintre bdul Ştefan cel Mare şi Piaţa Centrală au fost înălţate în perioada postbelică, adică după 1945. În fond, Piaţa Nouă de pînă la război includea zeci de prăvălii construite din piatră pe str. Alexandru cel Bun şi str. Dragalina mai ales, în interiorul ei se aflau cîteva pavilioane, mai toate din scîndură, acoperite cu şindrilă – pavilionul de carne, de zarzavaturi, pavilionul de vinuri, pavilionul de scînduri etc. Fiecare pavilion avea un oblon simplu din lemn şi deasupra fiecărei uşi se aflau cîte trei ferestre mici, fară geamuri, avînd doar grilaje de fier. În 1939 era şi un laborator cu pardoseală de pămînt şi pereţi din scînduri. Pavilionul de carne, bunăoară, se diviza în cîteva prăvălioare marcate cu litere: A,B,C,D,E,F. Totalul încăperilor din pavilionul nr. 1, cu toate depozitele, dependinţele, era de 25, avînd suprafaţa generală de 226,3m2. Alte pavilioane aveau mai puţine încăperi – 14 ori 16 cel mult. Pretutindeni existau camere de subsol. Prăvăliile ce dădeau în străzile nominalizate erau toate din piatră ori cărămidă roşie. Multe din subsoluri, totuşi, aveau pardoseală de pămînt.
Baia populară comunală se afla pe str. Ion Duca (azi Tighina), o clădire mare care împreună cu terenul adiacent, a fost preţuită la 13.412.300 lei. În 1939 primăria municipiului Chişinău a vîndut Casei Centrale a asigurărilor sociale cu sediul la Bucureşti 22230 m.p. din suprafaţa Pieţei Noi, piaţă situată, cum am menţionat, pe str. Alexandru cel Bun. Exact atunci a fost înstrăinat şi terenul pe care se afla baia comunală. Preţul total cu care s-a vîndut acel teren a fost de 2.230.000 lei, pe care primăria Municipiului Chişinău le-a primit în întregime. Conform contractului de vînzare, primăria se obligă să asfalteze un sector viran cuprins între str. General Broşteanu şi str. Tighinei cel tîrziu pînă la 1 oct. 1940. N-a fost să fie, căci la 28 iunie 1940, prin ultimatum, Rusia smulge de la România Basarabia. Primăria se mai angajase să dărîme toate clădirile existente pe teritoriul vîndut, lucru pe care, pare-se, l-a făcut. Terenul a fost predat curat, fiind curăţit de toate deşeurile provenite din demolare.
Dacă primarul Vladimir Cristi n-ar fi încheiat această afacere, Piaţa Centrală, probabil, ar fi avut astăzi altă configuraţie. În documentele timpului e scris că “au fost ruinate gheretele vechi care “stricau aspectul oraşului”, şi totuşi, înainte de a începe demolările, primăria a solicitat aprobarea Excelenţei sale dl Rezident Regal.
Inventarierea imobilului din Piaţa Nouă a scos, după cum spuneam, în vileag faptul că mulţi proprietari de prăvălii nu plătiseră în decurs de mulţi ani “taxa locului”. Serviciul economic al primăriei a făcut multe demersuri către dl primar, prin care propunea să fie luate la balanţa comunei un şir de dughene din Piaţa Nouă. Iată o petiţie de acest fel din 6 mai 1938, nr. 462, prin care dl primar este atenţionat că prăvălia de piatră nr. 259 din Piaţa Nouă figurează în scriptele primăriei ca aparţinînd dlor Ruhlea Grinberg şi Moise Rutcovscki, ambii decedaţi. Prăvălia este părăsită şi liberă. “Avînd în vedere că această prăvălie este evaluată de către Direcţia tehnică a Primăriei la suma de 18. 289 lei, la Primărie asupra acestei prăvălii sunt restanţe drept taxa locului pe anii 1928-1939 în sumă de lei 30.563 şi la stat o datorie de 11.267 lei pe anii 1931-1937 – este cazul de a se lua această prăvălie în patrimoniul comunei. Raportîndu-vă despre cele de mai sus, cu onoare Vă rugăm să binevoiţi a aproba trecerea acestei prăvălii în patrimoniul comunei şi fixarea licitaţiei publice pentru arendarea ei, iar pînă la fixarea licitaţiei să fie dată în folosinţă provizorie dlui Moise Fridghendler, conform petiţiei nr. 32380/238 anexate “cu plata arendei anticipat pe o lună de zile, socotind arenda anuală de 6000 lei.” Semnează şeful serviciului S. Gurschi, şeful Biroului A. Olaru…
Pentru neplata taxei au fost trecute în patrimoniul comunei şi alte prăvălii, bunăoară, nr. 253, 249 (aceasta avînd pereţii de piatră, beci de piatră, pardoseală de scînduri). Comisiunea de evaluare scotea la iveală noi cazuri de neplată, trecînd multe prăvălii în posesiunea comunei.
Stici, Ion. Piaţa Centrală. Ch. 2000, p. 60-69.
Chișinău, orașul meu 