<!–[if !mso]>
st1\:*{behavior:url(#ieooui) } <![endif]–>
st1\:*{behavior:url(#ieooui) } <![endif]–> Ceia ce-i frumos se realizează cu nesfârşită osteneală.
Euripides
Grafica este dificila artă de a convinge prin linie că imaginaţia omenească este infinită. Lumina şi umbra jucându-se împreună declanşează un miracol.Grafica este arta la îndemâna oricui, dar o stăpânesc doar unii.
Unul dintre magicienii acestei arte a fost Gheorghe Ceglokoff.
Născut la 2 aprilie 1904 în Chişinău, din părinţi ruşi, originari din gubernia Kursk, satul Vâşnie Liubajî, jud. Fatej şi stabiliţi cu traiul în Basarabia din motive economice.
La Chişinău GheorgheCeglokoff a făcut studii la şcoala primară românească, a urmat gimnaziul şi Şcoala de Arte Frumoase a lui Al. Plămădeală.
În 1923 a plecat la studii în Germania, fiind susţinut material de tatăl său, care făcea antreprenoriat în construcţii şi folosindu-se de prilejul călătoriei a vizitat mai multe ţări europene: Cehoslovacia, Polonia, Germania în scopul de a cunoaşte curentele şi aspiraţiile artistice de acolo.
A urmat un trimestru de studii la Ingenieurschule Technkium din Altenburg (Saxonia). Scriitorul Mihai Pelin care i-a studiat arhiva personală, în cartea sa Deceniul prăbuşirilor (1940-1950). Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor români între legionari şi stalinişti.(Bucureşti, 2005) dezminte informaţia apărută în mai multe publicaţii de la noi că el ar fi urmat cursurile Academiei de Arte din Munchen sau Drezda.
În luna decembrie a anului 1923 el revine în România. Întors din Germania a poposit la Timişoara la Şcoala Politehnică de acolo, dar după mai mulţi ani de învăţătură, rămas repetent, renunţă la studii şi începe să-şi caute norocul în artă.
Remarcăm faptul că una dintre primele sale expoziţii personale, fiind vernisată la un liceu din Dragalina (12-13 noiembrie 1927), după cum era moda acelor timpuri, când era greu să găseşti un spaţiu pentru expunere.
Dintre toate zonele pitoreşti ale României Banatul i-a fost o perfectă sursă de inspiraţie. Minele de acolo şi tipajele de muncitori i-au marcat opera. El s-a regăsit în omul muncii, în chipurile aspre, dar pline de poezie. Aceste chipuri de mineri au fost mina de aur pentru un grafician care poate citi şi împleti caractere din linii mai subţiri ca firul de păr.
Minerii parcă erau creaţi pentru a fi imortalizaţi în pagini grafice, căci anume la ei se întâlneşte lumina zilei cu negrul cărbunelui scos din inima pământului.
Din Banat revine la Chişinău, dar viaţa artistică a provinciei avea un ritm mult prea monoton pentru un tânăr dornic de afirmare şi în 1936 se decide să se stabilească la Bucureşti.
Şi totuşi Germania rămâne a fi o enigmă în biografia lui. Căci după afirmaţia lui Gh. Ceglokov el a absolvit studiile la Dresda. Şi o serie de lucrări:
Sachsen-Altenburg Mahalaua (1933), Sachs en-Altenburg Opera regală (1933), Dresda-Castelul regal (1933), Sachseu- Altenburg Castel regal (1933), Dresda- Mahalaua (1933), Dresda (1934), Budapesta noaptea (1934), Podul din Dresda (1934), atestă că a fost pe acolo şi a avut timp chiar să facă schiţe.
Nu ne rămâne decât să continuăm cercetările până la limpezirea definitivă a acestei enigme.
Tematica muncitorească i-a marcat nu numai opera din acea perioadă, ci şi activitatea politică. Basarabia era împânzită de agenţi sovietici care lucrau la dezmembrarea României şi, afirmă Mihai Pelin Este mai mult ca sigur că în acest interval, aşa cum atestă şi arhivele fostei Siguranţe a Statului, a intrat în relaţii cu comuniştii din Basarabia, subordonaţi direct Moscovei. (Deceniul prăbuşirilor (1940- 1950). Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor români între legionari şi stalinişti. (Bucureşti, 2005), pag. 498).
Această activitate până la urmă avea să-l aducă în lagărul de la Târgu Jiu, unde a fost internat la 22 iunie 1941 şi unde a stat închis până la 2 septembrie 1941, când a fost eliberat. Dar aflarea în lagăr n-a trecut în van, sensibilitatea lui artistică a remarcat detalii neobişnuite şi una din cele mai interesante lucrări din această perioadă, Baraca, a fost achiziţionată pentru colecţiile statului şi chiar expusă în plin război în cadrul expoziţiei de la Odessa.
Pe când se afla la Chişinău s-a căsătorit cu Tatiana Baillayre, fiica fostului său profesor de la Şcoala de Arte Frumoase August Baillayre. Au expus împreună la mai multe expoziţii, au mers împreună în tabere şi deplasări de creaţie.
În creaţia Tatianei, într-o anumită perioadă, e aproape evidentă influenţa pe care o exercita creaţia soţului ei. Acest lucru se face vădit în grafica din acei ani.
Dar familia lor a rezistat numai până în anii 50, când s-a destrămat căsnicia din cauza lui Gheorghe Ceglokoff, care intrase în patima băutului.
Tot din cartea lui Mihai Pelin desprindem următoarea apreciere: Mai norocos a fost Gheorghe Ceglokoff în anul care a urmat. La 19 iunie 1949, juriul Expoziţiei anuale de stat i-a reţinut câteva acvaforte, litografii şi desene realizate la Reşiţa şi la Salva- Vişeu. A participat şi la anuala din 1950. Ulterior, alcoolismul l-a năruit. Când Tania Baillayre l-a părăsit, Ceglokoff era o epavă.
Dacă în tinereţe chipul gravorului avea ceva din distincţia prinţului Iussupov, asasinul lui Rasputin, în anii din urmă trăsăturile mongoloide i se înăspriseră, dându-i aerul unui om hăituit. Modul în care s-a strecurat Gheorghe Ceglokoff printr-o epocă agitată îl pune pe istoric pe gânduri. Nu se ştie pentru cine a lucrat gravorul şi nici nu se poate afla din arhive civile. Dar este limpede că pentru cineva a lucrat -pentru o culoare a epocii sau pentru câteva. (Deceniul prăbuşirilor (1940-1950). Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor români între legionari şi stalinişti(Bucureşti, 2005. – p. 502).
Timpul dintre cele două războaie şi ceea ce a urmat a dictat ca fiecare om să aibă o opţiune, fie declarată sau ascunsă.
A fost un timp al marilor aspiraţii şi al marilor dezamăgiri, a marilor tragedii şi al marilor răsturnări de situaţii şi în această enormă frământare omenească politica acţiona ca un catalizator care te apropia de ideologii: de roşii sau de albi, de roşii sau de verzi, de roşii sau maro şi tot aşa mai departe...
Şi nu e de mirare că astăzi descoperim în biografia lui Gheorghe Ceglokoff persistenţa culorii roşii, aceasta era opţiunea multor intelectuali care erau în dezacord cu regimul instaurat de Carol al II în România, şi care n-au acceptat nici conducerea legionară şi nici dictatura mareşalului Ion Antonescu.
Dar sunt sigur că nici regimul prostalinist instaurat de ocupanţii sovietici în România...
În enciclopedia Colegiul Republican de arte Plastice Al. Plămădeală am inserat o biografie de creaţie în care se regăseşte imaginea unui artist deosebit:
CEGLOKOFF,Gheorghe (15.IV.1904, Chişinău – 7.V.1964, Bucureşti), grafician.
Studii: Academia de Pictură din Drezda (1928)(?).
Din 1933 participă la expoziţiile Societăţii de Arte Frumoase. Posedă o măiestrie deosebită a desenului şi tehnicilor grafice, şi-a manifestat talentul în abordarea unor subiecte consacrate ce ţin de tema muncii. A ilustrat cartea de proză a Veronicăi Pod (Bahtalovschi). După 1936 activează în Bucureşti. Lucrări: Autoportret (1930), Parcul din Timişoara (1933), Peisaj din Anina (1933), Pădurea din regiunea Sibiului (pastel) (1933), Miner (Anina) (pastel) (1933), Ocna Sibiului (pastel) (1933), Câmpia Basarabeană (pastel) (1933), Sibiu (pastel) (1933), Ocna Sibiului (pastel) (1933), Petroşani (aquarelă) (1933), Miner (Brad minele de aur) aquaforte (1933), Miner (Anina minele de cărbuni) aquaforte (1933), Miner (Anina minele de cărbuni) aquaforte (1933), Sachsen-Altenburg Mahalaua (1933), Sachsen-Altenburg Opera regală (1933), Dresda-Castelul regal (1933), Sachseu- Altenburg Castel regal (1933), Dresda- Mahalaua (1933), Dresda (1934), Budapesta noaptea (1934), “Miner” (1934), Podul din Dresda (1934), Peisaj (1934), “Miner” – aquaforte (1934), “Miner” – aquaforte
(1934), “Miner ” Pastel (1934), Peisaj (1934), Peisaj (1934), Poartă. Arcul noaptea (1937), Peisaj arhitectural (1937), Peisaj (1938), Peisaj pastel (1938), Poartă pastel (1938), Cap (1938), Miner cu roaba. (1938). Reţinut pentru Colecţia Statului (Salonul Oficial de Toamnă, 1938) gravură (1938), Miner gravură (1938), Poarta Castelului Brancoveanu, Sâmbata de sus gravură (1938), Cişmigiu gravură (1938), Poartă (pastel) (1939), Cap (desen) (1939), Miner cu roabă (gravură) (1939), Miner (1939), În mână (1940), Portret de bătrân (1941), Lagărul din Târgu-Jiu (1941),
La adăpat (1944), Bătrâna, Ţăranca, In mină, Minerii, La uzină, Secţia de tăbăcărie, Fabrica de încălţăminteş.a..
A participat la mai multe Saloane Oficiale unde a fost chiar premiat pentru lucrările sale grafice.
Astăzi îl redescoperim cu plăcere pe acest mare grafician, care e de fapt o mândrie a Chişinăului nostru.
Lucrările lui mărturisesc despre epocă mult mai mult chiar decât şi-ar fi imaginat autorul…
Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută. – Ch.: Ulysse, 2012. – Vol. 9. – P. 196-201.
Chișinău, orașul meu 