În culisele istoriei: Rusia ne datorează un prim-ministru
Fără contribuţia Chişinăului, acest om şi-ar fi ratat destinul.
Serghei Iulevici Witte (17.06.1849, Tiflis, Georgia – 28.02.1915, Petrograd) a fost un mare om de stat, membru de onoare al Academiei Ruse, memorialist atent la detalii şi descendent dintr-o familie de olandezi, care abia în 1856 au fost înscrişi în rândurile nobilimii ruse.
Absolvent al Facultăţii de Fizică şi Matematică a Universităţii din Odesa (1870), el şi-a început activitatea în cadrul Direcţiei căilor ferate de stat. La 1878 era şef responsabil de utilizare a căilor ferate în Cârmuirea căilor ferate din sud-vestul Rusiei. Alexandru al III-lea l-a desemnat în funcţia de director al Departamentului căilor ferate de pe lângă Ministerul de Finanţe şi în acest post el s-a manifestat ca unul dintre susţinătorii proiectului de construire a magistralei ferate transsiberiene. Tot el, mai târziu, a negociat contractul cu China de construire a căii ferate militare chineze. Din 1903 a fost preşedinte al Cabinetului de miniştri. A fost unul dintre autorii Manifestului din 17 octombrie 1905. Din octombrie 1905, conduce Cabinetul reformat de miniştri, iar în 1906 demisionează şi se consacră activităţii publicistice şi scrierii amintirilor din care au fost editate trei volume, de unde am și cules aceste rânduri memorialistice:
„În Chişinău fratele meu a găsit un profesor de matematică, un oarecare Belousov. A doua zi după revenirea fratelui de la Chişinău, ne-am îndreptat din Odesa pe calea ferată până la Razdelnaia (pe atunci calea ferată nu lega Chişinăul de Odesa, ea ajungea doar până la Razdelnaia - n.a.), de unde cu trăsura de poştă am mers spre Chişinău. La Chişinău noi am intrat cu pension la acest profesor de gimnaziu Belousov, fapt despre care am comunicat tatălui nostru, care s-a arătat foarte mirat de această decizie. El a început să ne expedieze sumele de bani necesare, şi noi ne-am angajat profesorii de care aveam nevoie. Şi de atunci eu cu fratele meu am început să învăţăm zi şi noapte şi aşa a durat mai bine de jumătate de an, dar aceste eforturi erau insuficiente, întrucât în realitate, eu cu fratele meu eram profani în materii şi nu aveam niciun fel de cunoştinţe, pentru că niciodată nu ne-au preocupat problemele studiilor, un singur lucru îl făceam bine, pălăvrăgeam franţuzeşte.
Profesorul de matematică Belousov era un om minunat, dar avea un viciu, îi plăcea să bea. Şi aşa cum el se îmbăta destul de des, noi deveneam martorii unor scene care aveau loc cu participarea soţiei lui, care, la rândul ei, avea aceeaşi patimă. Se întâmpla să nu-l vedem două-trei zile la rând, deoarece el sta în odaia lui şi bea. Cu toate acestea, noi ne ocupam serios de lecţii, şi anume în această perioadă, am descoperit că am aptitudini matematice. În cele din urmă au trecut şase luni şi a venit timpul să susţinem examenele de absolvire.
Pe atunci director al gimnaziului era Ianovski, care ulterior a fost epitropul învăţământului public din Caucaz, iar mai apoi membru al Consiliului de Stat (pe timpul când eu eram ministru - n.a.). Belousov, învăţătorul meu, i-a spus lui Ianovski, care era tot matematician, că eu am foarte mari aptitudini matematice. Drept rezultat, Ianovski a făcut cu mine o înţelegere, dacă la examinarea cea mai severă la obiectele matematice, adică: la aritmetică, geometrie, algebră, fizică, fizica matematică, meteorologie, geografia fizică, geografia matematică, într-un cuvânt, la toate obiectele fizico-matematice, voi avea note de cinci, atunci el mă va ajuta şi la alte obiecte, ca să am un atestat bun.
Fratele meu din contra, obiectele matematice le cunoştea prost, dar în schimb era mai bun ca mine la alte obiecte, din motiv că se ocupase de ele mai bine de jumătate de an. Ianovski, personal, m-a examinat la toate obiectele matematice şi am avut nota cinci, şi el în calitate de director asista şi la alte examene unde îmi punea întrebările cele mai elementare şi-mi punea note medii. În acest fel, eu cu fratele meu am terminat cursul gimnazial la Chişinău, după care am plecat la Odesa şi ne-am înscris la Universitate.” [Graf. S.I. Vitte, Vospominania, Leningrad, 1924].
La Chişinău, a învăţat la Liceul de băieţi nr. 1, împreună cu fratele Boris, şi în promoţia anului 1866 au primit atestate de maturitate. Boris a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Odesa şi a fost preşedinte al Tribunalului din Odesa, unde a şi murit.
Chişinăul a ocupat un loc aparte în destinul acestui demnitar de stat. Aici, în Liceul nr. 1, soarta i-a schimbat macazul şi l-a scos pe drumul cel drept al servirii interesului public…
De numele lui sunt legate reformele cardinale în domeniul pregătirii funcţionarilor de stat, monopolul vinului, reforma bănească, reforma impozitării comerţului, activităţii zemstvelor. Şi tot el a fost omul care a trimis militarii să înăbuşe manifestările revoluţionare din Rusia, a insistat la restrângerea atribuţiilor Dumei de Stat şi ale Consiliului de Stat.
Democratul din el se lupta mereu cu un demon autoritar, dar a avut curajul să-şi dea demisia şi să nu-şi păteze numele definitiv, rămânând în istorie cu imaginea unui reformator.
De fapt, el a şi fost un acrobat politic, balansând mereu pe funia invizibilă, legată între democraţie şi autocraţie…
Iurie Colesnic
http://www.timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-rusia-ne-datoreaza-un-prim-ministru-39053.html
Chișinău, orașul meu 