Nadia Russo: 1.500 de ore de zbor pentru România şi domiciliu obligatoriu în Bărăgan

Originară din Tver, de lângă Moscova, fiică de general ţarist (Evgheni Brjozovski, mort în 1917), orfană de mamă la 11 ani, Nadia Russo (1901-1988) avea să fie salvată din calea bolşevicilor de către ordonanţa tatălui ei, care o va aduce în Basarabia, la nişte rude din Chişinău.

Aici, în 1925, se mărită cu moşierul Alexandru Russo, ceva mai în vârstă decât ea. Între timp, va studia pictura şi, în paralel, va urma cursuri pentru surorile medicale. În 1935, lăsându-l pe moşierul ei în compania menajerei, tot o tânără rusoaică, Nadia Russo ajunge la Bucureşti, în capitala regatului, interesată fiind să urmeze cursurile Şcolii de pilotaj „Ing. Mircea Cantacuzino”. Un an mai târziu, Nadia obţinea documentul ce o situa pe locul 11 în seria aviatoarelor cu brevet românesc (şi nr. 118 per total), iar în 1938 făcea deja senzaţie la mitingurile aeriene cu avionul ei personal marcaBücker 131 Jungmnnn, cumpărat în 1937.

Graţie renumelui dobândit în aceşti ani, Nadia Russo va fi, alături de Virginia Duţescu, Virginia Thomas şi Mariana Drăgescu, cea de-a patra piesă de bază a careului de dame care a deschis drumul către celebritate a escadrilei sanitare. Astfel că, asimilată aeronauticii militare cu gradul de sublocotenent, va face încă din prima zi de război campania Basarabiei, la finele căreia va fi decorată, apoi va executa noi misiuni, până la cumpăna anilor 1942-1943. În primăvara lui 1943 trecuse deja în rezervă, încărcată de glorie, dar cu sănătatea şubrezită. Fusese însoţită pe front, permanent, de un mic revolver şi de aparatul de fotografiat, multe dintre fotografiile de război în care se văd Mariana Drăgescu, Virginia Duţescu şi Virginia Thomas, inclusiv militarii răniţi, fiind opera ei.

În plus, aidoma ziaristului Acsinteanu, dar mai ales a piloţilor Ion Profir, Sorin Tulea, Ioan Dobran, Dan Stoian şi alţii ca ei, Nadia Russo a scris şi o carte memorialistică numită, nu mai puţin poetic, În goana aripilor albe, care ar fi trebuit să apară în 1944. Implicată într-un scandal cu iz de spionaj, va fi arestată în 1951 şi condamnată la şapte ani de închisoare, după care va primi domiciliu obligatoriu în Bărăgan, la Lăteşti. Se va recăsători târziu cu un alt bătut de soartă, Guy Bossy, va trăi de azi pe mâine (la un moment dat ca simplă muncitoare la o fabrică de lădiţe pentru fructe), se va îmbolnăvi grav şi, într-o zi de iarnă, la 19 ianuarie 1988, se va ridica la cer pentru totdeauna. Zburase per total circa 1.500 de ore pentru România.

---

Dan Gîju