Evenimente:

1839 — Chişinăul are ca oaspete pe Mihail Kogălniceanu, atunci căpitan în oastea Moldovei.
1917 — Soseşte de la Odessa la Chişinău Anton Crihan, unul din iniţiatorii cohortelor moldovene. El ia parte la organizarea Comitetului Central al Ostaşilor Moldoveni de la Chişinău.
1998 — A fost adoptat Imnul municipiului Chişinău – o operă muzical-poetică, alcătuită în baza cântecului „Oraşul meu”, muzică – Eugen Doga, versuri – Gheorghe Vodă.
S-au născut:
1854 — Maria Baltaga-Savițki, prima femeie-medic originară din Basarabia. A lucrat ca medic la Spitalul de copii al Societății Feminine de Binefacere chiar din anul deschiderii ei (1884), concomitent ca medic și profesoară de igienă la Gimnaziul de zemstvă pentru fete (Liceul de fete nr. 1) – din 1888. A fost înmormîntată la Chișinău de Zemstvă la Cimitirul Central (d. 28 aprilie 1904).
1922 — Alexandr Maiko, sculptor, profesor la Școala de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău (în prezent Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”), coautor al bustului lui Costache Negruzzi, instalat în 1957 pe Aleea Clasicilor din Chișinău (d. 1980).
1929 — Ana Bobrâşeva, fiziciană, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice (1985), profesoară, cercetător ştiinţific.
1930 — Alexandru Donos, cercetător literar, jurnalist, publicist și autor al unor cărți pentru copii, „Om Emerit”, deținător al „Ordinului de Onoare”, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (d. 9 ianuarie 2023).
1933 — Teodor Șișianu, doctor habilitat în științe fizico-matematice, membru corespondent al AȘM, profesor universitar, unul din fondatorii Universităţii Tehnice a Moldovei (d. 2 aprilie 2014).

1937 — Ecaterina Malcoci, actriță de teatru și film; actriță la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău și la studioul „Moldova-Film”, Artistă Emerită (1971), Artistă a Poporului (1991) (d. 26 mai 2002).
1956 — Vladimir Valica, farmacist, doctor habilitat în ştiinţe farmaceutice, cercetător ştiinţific, inventator şi profesor universitar.
Au decedat:
2024 — Ion Virschi, artist plastic, membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova (n. 1 septembrie 1942).