25 MAI — Chișinăul de azi

Dosoftei, 1985, tapiserie, 118×100.
Aut. Elena ROTARU.

S-au născut:

1936 Pavel Rivilis, interpret de muzică clasică, redactor muzical la editura „Cartea Moldovenească”, profesor de compoziție și orhestrație la Institutul de Arte „G. Musicescu” (în prezent Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) (d. 11 marie 2014).
1938 Elena Rotaru, pictoriță, crează tapiserii, goblenuri și covoare. Este autoarea unor tapiserii dedicate lui Varlaam și Dosoftei (d. 11.12.2018).
1939 Dan Cioca, pictor, scenograf, desenator, grafician și arhitect, născut la Chișinău, ulterior stabilit în SUA.
1940 Elena Curicheru-Vatamanu, scriitoare, traducătoare.
1945 Liuba-Drăgostița Bujor, interpretă de muzică populară, de muzică vocală clasică și de cor, compozitoare, poetă, prozatoare, eseistă.
1949 Iurii Cuzimenco, actor, regizor, scenarist, angajat al teatrului-studio al Actorilor de Cinema de pe lîngă Studioul cinematografic „Moldova-film”.
1950Nicolae Bejan, specialist în domeniul semiconductoarelor, doctor în fizică și matematică, conferențiar universitar.
1950 Valeriu Doga, economist, doctor habilitat în științe economice, profesor universitar.
1962 Mircea Bernic, inginer, specialist în utilaj tehnologic industrial, doctor în ştiinţe tehnice, profesor universitar, cercetător ştiinţific (d. 9 aprilie 2021).

Vlad Bogos

Au decedat:

1950 Vlad Bogos, publicist și politician, membru al Sfatului Țării (n. 1 aprilie 1893).

Leave a comment