Teatrul Dramatic "A. P. Cehov" din Chişinău

A fost înfiinţat la 5 noiembrie 1934, la Tiraspol. Primul spectacol a fost montat în 1934: Ura de S. Ialţev, urmat de Liubov Iarovaia de K. Treniov (1936, 1947); Platon Krecet de A. Korneiciuk (1937); Aşa s-a călit oţelul după romanul lui N. Ostrovski.

În 1940 teatrul a fost transferat la Chişinău, unde în acelaşi an a prezentat spectacolul Descătuşarea de B. Lavreniov. În timpul războiului teatrul a fost evacuat în or. Marî (RSS Turkmenă), unde a montat spectacolul Oamenii ruşi de K. Simonov; Partizanii în stepele Ucrainei de A. Korneiciuk; Maşenka de A. Afinogenov; Vinovaţi fără vină de A. Ostrovski. Reîntors la Chişinău (1944), montează spectacolele după piese în vogă în tot URSS: Pentru cei de pe mare de B. Lavreniov (1947); Chestiunea rusă de K. Simonov (1948, 1984); Melodia varşoviană de L. Zorin (1967); Tihnites zorile pe aici… de B. Vasiliev; Cinci seri de A. Volodin (1971); Astă vară la Ciulimsk (1975); Bun rămas în iunie de A. Vampilov (1977); Donul liniştit de M. Şolohov (1980); Zinulea de A. Ghelman (1985) etc, precum şi creaţii de referinţă din dramaturgia clasică rusă: Unchiul Vanea; Livada de vişini; Pescăruşul de A. Cehov; Învierea; Anna Karenina după L. Tolstoi; Lupii şi oile, Ultima jertfă, Pădurea de A. Ostrovski; Micile tragedii de A. Puşkin; Căsătoria de N. Gogol etc. Au văzut lumina rampei piesele lui W. Shakespeare Furtuna; J. Moliere Şcoala femeilor; Th. Williams Pisica pe acoperişul fierbinte etc.
Din dramaturgia autohtonă Teatrul a montat piesele: Anul morţiu anul nemuririi, Cervus divinus de Ion Druţă; Badea Cosma de Gheorghe Malarciuc; Şi sub cerul acela… de A. Busuioc; Când se coace poama de P. Darienco etc.
În diferite perioade de timp la teatru au activat regizorii: P. Grigorean, K. Vedernikov; E. Vengre, N. Basin, M. Abramov ş.a. Pe scena teatrului au montat spectacole circa 80 de regizori din întreg spaţiul sovietic, precum şi regizori din Moldova: Ilie Todorov, Victor Ignat, Gh. Macarescu. Au activat pictorul-scenograf K. Lodzeiski, actorii N. Masalskaia, artistă a poporului din URSS; V. Belov; V. Burhart, D. Lîsenko, L. Şutova, artişti ai poporului din RSSM. Pe scena teatrului au evoluat nume de seamă ale teatrului din Moldova M. Babkina, V. Izmailov, N. Kameneva, I. Sokolov, artişti ai poporului din RSSM; A. Vasiliev, V. Kruglov, V. Levinzon, S. Tirahin, A. Umrihin, L. Hromova, artişti emeriţi din RSSM, P. Kirilova, artistă emerită din RSFSR. Regizor-şef al teatrului din 1985 a fost Veniamin Apostol, maestru emerit al artei din RSSM. În prezent, regizor-şef este Alexandru Vasilache. Teatrul a întreprins numeroase turnee prin ţară şi peste hotare: Rusia, Ucraina, Letonia, Bielorusia, România etc.

Calendar Naţional 2009, P. 253-254.

Leave a comment