ÎNFIINŢAREA EPARHIEI CHIŞINĂULUI ŞI HOTINULUI

Deşi tema respectivă şi-a găsit reflectare în istoriografie graţie studiilor semnate de Axentie Stadniţchi, Nicolae Popovschi, Mircea Păcurariu, ea totuşi necesită o reabordare în lumina documentelor de epocă, o bună parte dintre care au fost publicate de Constantin N. Tomescu. În studiile autorilor enumeraţi, bazate, preponderent, pe aceleaşi surse documentare, nu şi-au găsit reflectare unele aspecte ce pot completa tabloul general al acestei probleme. In plus, tema propusă pentru examinare este actuală.

În timpul războiului ruso-turc din 1787-1791 se constată o primă ingerinţă a autorităţilor ruseşti de ocupaţie în problemele bisericii din Moldova. Instaurînd în Principatele Române o administraţie civilă după bunul plac, comandamentul rus a intervenit ilegal, totodată, şi în treburile bisericeşti. La scurtă vreme după intrarea armatei ruse în Moldova, feldmareşalul P.A. Rumeanţev a obligat autoritatea bisericească locală să-l numească egumen al mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi pe arhimandritul Zaharie, grec de origine, care anterior „servise la o flotă rusească”, deşi nu era „agreat de români”.

Aceeaşi politică de amestec în viaţa bisericii a promovat-o şi feldmareşalul G.A. Potiomkin, devenit în curînd comandant-şef al trupelor ruse aflate în principate. Obţinînd asentimentul împărătesei Ecaterina II de a pune „în fruntea administraţiei ecleziastice din Moldova, pe timpul ocupaţiei militare, un arhiereu rus”, în locul mitropolitului Leon, decedat în 1788, el l-a adus în Moldova pe arhiepiscopul Ambrozie Serebrenikov al Ekaterinoslavului, care, pentru a-i fi de ajutor, l-a luat cu sine pe arhimandritul Gavriil Bănulescu-Bodoni, român de obîrşie, rector al Seminarului Teologic din Poltava. Decretul privind desemnarea lui a fost emis de către Sinodul rus la 29 decembrie 1789. Arhiepiscopul Ambrozie a deţinut înalta demnitate de mitropolit pînă la încheierea Tratatului de Pace de la Iaşi, adică pînă la 29 decembrie 1791.

Amestecul Rusiei în activitatea clericală din Principatele Dunărene s-a repetat în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. La 27 martie 1808, printr-un decret al împăratului Rusiei Alexandru I, Gavriil Bănulescu-Bodoni este „numit membru al Sinodului rus şi exarhial acestuia în Moldova, Valahia şi Basarabia”. În baza acestui decret imperial, Sinodul rus i-a ordonat proaspătului exarh să adreseze Sinodului rus, pentru soluţionare, toate acele chestiuni, „privitor la care fostul mitropolit al Moldo-Vlahiei apela la patriarhul de la Constantinopol”. Prin urmare, constata Axentie Stadniţchi, din acest moment „Biserica moldo-valahă a fost subordonată Sf. Sinod şi exarhului său”, subordonare care a durat pînă în septembrie 1812. Această dependenţă, evident, a fost impusă prin forţa împrejurărilor (prezenţa armatei ruse în Ţările Române), prin dominaţia celui puternic asupra celui slab, săvîrşindu-se, astfel, un act antiuman şi anticanonic.

La 6 august 1812, Gavriil Bănulescu-Bodoni îi comunica amiralului P.V. Ciceagov, comandant-şef al armatei dunărene, şef suprem al flotei ruse de la Marea Neagră şi guvernator general al Moldovei şi Valahiei, că pe cînd se afla la Sankt Petersburg, după ce a fost primită ştirea despre încheierea păcii cu Poarta Otomană, Sfîntul Sinod al Bisericii ruse şi oberprocurorul sinodal discutau problema înfiinţării în provincia dintre Prut şi Nistru a unei noi eparhii. Necesitatea noii structuri ecleziastice în spaţiul basarabean era motivată atît de numărul mare de biserici, de depărtarea acestui pămînt de alte eparhii ruseşti, cît şi de existenţa deosebirilor de limbă şi obiceiuri ale popoarelor care locuiau aici. Se presupunea ca Gavriil Bănulescu-Bodoni, împreună cu episcopul vicar şi întregul personal eparhial, să se mute în această eparhie.

„Potrivit ştirilor locale pe care le aveam din această provincie, menţiona în continuare G. Bănulescu-Bodoni, am raportat că pentru catedra arhierească cel mai potrivit dintre toate locurile este oraşul Chişinău, din cauza situării lui în mijlocul provinciei, prezenţei unei populaţii numeroase şi avantajelor ce le are în ceea ce priveşte asigurarea cu lemn şi alte rezerve vitale. Şi pentru a avea în această nouă eparhie unele cîştiguri intermediare, fără a împovăra haznaua cu noi cheltuieli, eu am propus:
1. Mănăstirea Căpriana, situată la o distanţă de 25 de verste de oraşul Chişinău şi închinată mănăstirii Zograf de la Muntele Athos, să fie declarată drept casă arhierească în afara oraşului, expediindu-se, totodată, mănăstirii de la Athos embaticul, care se trimitea, de obicei, pînă acum. 
2. Mănăstirea Sf. Arhangheli din Chişinău, împreună cu veniturile ce le are, să fie desemnată ca reşedinţă a episcopului vicar, de asemenea expunîndu-se embaticul pentru pristolul patriarhului din Ierusalim, căruia această mănăstire este închinată. 
Aceste păreri ale mele au fost acceptate de către domnul oberprocuror, principele Aleksandr Nikolaevici Goliţîn, şi mi s-a dat însărcinarea ca, venind în Moldova, să pregăteasc în această privinţă o dispoziţie amănunţită, însoţită de un raport adresat Sf. Sinod, pe care s-o prezint Alteţei Sale pentru a o aduce la cunoştinţă. Astfel, după ce ober-procurorul sinodal mi-a comunicat, la 7 iunie, voinţa împărătească, am revenit la turma mea".

În adresa sa mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni mai solicita deschiderea pe lîngă casa arhierească a unui seminar, pentru care Sf. Sinod a trimis din Rusia doi profesori, precum şi alocarea de bani din veniturile provinciei pentru întreţinerea personalului arhieresc.

După cum reiese din conţinutul acestei adrese, ideea înfiinţării unei eparhii, în spaţiul dintre Prut şi Nistru, a aparţinut Sinodului rus. Prin urmare, precum a observat şi N. Popovschi, ea nu a fost concepută de mitropolitul G. Bănulescu-Bodoni, deşi proiectul acestei eparhii a fost elaborat de el.

La 19 august 1812, amiralul Ciceagov a dat ordin lui Scarlat Sturza, guvernatorul civil al Basarabiei, să-i acorde mitropolitului Gavriil sprijinul solicitat prin adresa din 6 august 1812. Mai cu seamă i-a cerut să-i acorde ajutor în ceea ce priveşte deschiderea Seminarului Teologic. În aceeaşi zi, comunicîndu-i mitropolitului despre dispoziţia dată lui Scarlat Sturza, P. V. Ciceagov îl înştiinţa pe G. Bănulescu-Bodoni că el i-a cerut senatorului Krasno-Milaşevici, preşedintele Divanurilor din Principatele Moldova şi Ţara Românească, să-l anunţe pe episcopul Meletie al Huşilor că „ţinuturile din stînga Prutului, ce făceau parte din eparhia lui, nu-i mai sînt subordonate sub raport bisericesc”.

Conform unui tablou al Dicasteriei exarhiceşti a Moldovei, alcătuit în luna iulie 1810, Principatul Moldovei, din punct de vedere administrativ bisericesc, era divizat în trei subdiviziuni: Mitropolia cu centrul la Iaşi, Episcopia Romanului şi Episcopia Huşilor. Eparhia Mitropoliei Iaşi cuprindea ţinuturile: Cîrligătura, Botoşani, Herţa, Hîrlău, Dorohoi, Orhei, Neamţ, Suceava, Hotin, oblastia Basarabiei (adică provincia din sudestul Moldovei, revenită de curînd la trupul ţării după evacuarea, în 1807, a tătarilor, numită şi Bugeac). Din componenţa eparhiei Huşilor făceau parte ţinuturile: Fălciu, Soroca, Lăpuşna, Greceni, Codru şi Hotărniceni.

Gavriil Bănulescu-Bodoni soseşte la Chişinău împreună cu personalul său „în ultimele zile ale lunii septembrie 1912″. La 30 septembrie 1812 mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni semnează următoarea dispoziţie:

„Cu ocazia anexării la Imperiul Rus a regiunii Moldovei situate între Prut şi Nistru, în care Sf. Sinod a proiectat înfiinţarea unei eparhii noi, încredinţîndu-ne nouă conducerea ei, decidem:
1. Pentru soluţionarea problemelor duhovniceşti să fie instituită Dicasteria, numită, pînă cînd puterea supremă va aproba în mod special, Dicasteria Exarhală din Chişinău, în care sunt desemnaţi ca membri protopopul Petru Kuniţki, protopopul Gheorghe Rodostat, protopopul Stavarachi Costin şi protopopul Gheorghe Batcu, în calitate de secretar - funcţionarul de clasa a Xl-a Pavel Jadanov, ajutor de secretar - funcţionarul de clasa a XII-a Ivan Mizeţki, căruia i se repartizează, fiind şef de birou, jumătate din judeţele eparhiei, cel de-al doilea şef de birou - funcţionarul de clasa a XII-a Piotr Ghetopanov, contabil - funcţionarul de clasa a XlV-a Gheorghe Hrisostrat, ca ajutori de şef de birou - funcţionarii de clasa a XlV-a Srebescul şi Florov, în calitate de copişti de limbă rusă - Zarudniţki şi Leuşiţki, iar de limbă moldovenească - Manuil Costin şi Grigore Fiodorov".

În continuare sînt enumerate feţele bisericeşti numite la catedrala Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Chişinău: protopop al catedralei – protopopul Petru Kuniţki, responsabil de veşmîntărie (ключарь) – protopopul Rodostat, preot-prim – protopopul Aleksei Gubski, preot secund – preotul Ilie Goriţîn, protodiacon – diaconul Moisei Cerneavski, diacon-Ioan Mişceakovski, dascăli – Simion Pisarevski, Afanasie Volohov, Ivan Olşevski şi Simion Buhanevici. Dirijor al corului – funcţionarul de clasa a XII-a Ghetopanov. Rector al Seminarului Teologic – protopopul P. Kuniţki, prefect al seminarului – profesorul Ivan Nesterovici. „În cadrul seminarului ce urmează a fi deschis vor fi predate limbile: latină, rusă, greacă şi moldovenească”. Restul obiectelor – ca şi în alte seminare teologice din Rusia. „La început să fie deschise două clase: pregătitoare şi gramaticală, cu predarea tuturor limbilor.” Profesor în clasa pregătitoare – Gherbanovski, iar în cea gramaticală – Nesterovici. Urma să fie angajaţi şi alţi profesori, inclusiv „de limbă greacă şi valahă”.

Cel de-al şaselea articol (ultimul) al dispoziţiei prevedea: „Încasările în cadrul eparhiei pentru întreţinerea Mitropoliei şi a seminarului să fie aceleaşi ca şi în eparhiile Moldovei, încă cu unele reduceri, şi anume: în loc de 10 lei anual, ploconul, să se strîngă cîte 7, pentru şcoală cîte 4, iar în loc de 5 lei pentru chitanţe de cununie să se perceapă cîte 3 lei. Protopopii urmau să rămînă aceiaşi, pînă la o nouă dispoziţie. Dicasteria, se spune în partea finală a actului, urma să fie instituită imediat. Despre înfiinţarea eparhiei şi a Dicasteriei urmau să fie anunţaţi toţi protopopii, poruncindu-li-se ca în toate bisericile, după pomenirea familiei imperiale şi a Sf. Sinod, să fie pomenit în timpul slujbelor, unde se cuvine, mitropolitul şi exarhul Gavriil, atît în cele ce au fost în cadrul eparhiei mitropolitane şi a Basarabiei (adică, a Bugeacului – D.P), cît şi în cele trecute din componenţa episcopiei Huşilor, în care episcopul de Huşi să nu mai fie pomenit, iar în Basarabia, după exarh, să fie pomenit episcopul Dimitrie.

Deoarece în noua eparhie a fost instituită funcţia de episcop-vicar, cu titulatura al Benderului şi Akkermanului, Dicasteria duhovnicească era obligată să execute şi rezoluţiile episcopului-vicar”. Astfel, noua eparhie în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi organul ei de conducere – Dicasteria – au fost înfiinţate, la etapa iniţială, prin ordinul emis la 30 septembrie 1812 de către Gavriil Bănulescu-Bodoni. Cu toate acestea, statutul mitropolitului, la momentul sosirii sale la Chişinău, nu era clar, el aflîndu-se aici o perioadă de timp, după cum s-a exprimat cercetătorul rus VI. Jmakin, „în afara legii”. Însuşi mitropolitul, în raportul său din 4 noiembrie 1812 înaintat Sinodului rus, declara că trimite spre examinare proiectul privind înfiinţarea noii eparhii şi aşteaptă să fie emis în această privinţă un decret, iar „pînă atunci socoate de datoria sa de a conduce clerul din această provincie ca facînd parte din fosta lui stăpînire, conform dispoziţiilor date lui ca un arhiereu eparhial”.

Lipsit de finanţare, Bănulescu-Bodoni s-a întreţinut un timp pe cont propriu. Iniţial, titulatura mitropolitului nu conţinea denumirea eparhiei nou-înfiinţate dar deocamdată neoficializată, pe care, practic, o conducea deja, el semnînd actele astfel: „Gavriil, mitropolit şi exarh”.

Prin raportul din 4 octombrie 1812, înaintat lui Bănulescu-Bodoni, Dicasteria cerea să fie revăzută prevederea din ordinul mitropolitului din 30 septembrie, potrivit căreia protopopii aveau să rămînă aceiaşi, pînă la o nouă dispoziţie. S-a constatat însă că protopopii ţinuturilor Codru şi Greceni, subordonaţi anterior episcopiei Huşilor, au rămas pe malul drept al Prutului, iar posturile lor s-au dovedit a fi vacante, din care cauză Dicasteria recomanda următoarele: deoarece în ţinutul Codru erau doar 17 biserici, în ţinutul Greceni – 11, iar în ţinutul Lăpuşna şi Hotărniceni – 80, sub administrarea a patru protopopi (Gheorghe, Ioan, Onofrei şi Isai), s-a considerat raţional, fără a majora numărul protopopilor, ca ţinutul Lăpuşna, cu 59 de biserici, să fie divizat în două protopopii, cu excepţia oraşului Chişinău, subordonat direct Dicasteriei, o protopopie încredinţîndu-i-se protopopului Gheorghe, iar cealaltă-protopopului Ioan. Ţinutul Hotărniceni, cu 21 de biserici, să fie condus sub raport bisericesc de protopopul Onufrie. Pe cînd activitatea celor 28 de biserici din ţinuturile Codru şi Greceni să fie supravegheată de protopopul Isai, care rămînea în continuare şi paroh al bisericii din satul Lăpuşna, unde locuia. Dicasteria a mai propus, totodată, ca bisericile din ţinutul Iaşi, situate de partea stingă a Prutului, diriguite anterior de protopopul Nicolae din Iaşi, să fie subordonate protopopului Constantin din Făleşti.

Dicasteria, abia la 22 octombrie 1812, a emis un decret prin care aducea la cunoştinţa protopopilor faptul înfiinţării eparhiei pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, sub conducerea lui Bănulescu-Bodoni, avîndu-l în ajutor pe episcopul-vicar Dimitrie Sulima.

 Dicasteria, numită Dicasteria Duhovnicească Exarhală din Chişinău, ca organ de conducere bisericească, a fost inaugurată la 2 octombrie 1812, în prezenţa lui Gavriil Bănulescu-Bodoni şi a lui Dimitrie Sulima.

Decretul în cauză a fost expediat protoiereului Basarabiei Fiodor Maleavinski, protopopului ţinutului Hotin (partea superioară) Antonie Ivanov, protoiereului ţinutului Hotin (partea inferioară) Gheorghe Rodostat, protopopilor ţinutului Orhei Stavarachi Costin şi Ioan Harea, protopopilor ţinutului Soroca Ioan, Alexandru şi Teodor, protopopilor ţinutului Lăpuşna Ioan şi Gheorghe Batcu, protopopului ţinutului Făleşti Constantin, protopopului ţinutului Hotărniceni Onufrie Baltag şi protopopului ţinuturilor Codru şi Greceni Isai.

Proiectul privind înfiinţarea noii eparhii, elaborat de Gavriil Bănulescu-Bodoni şi expediat Sinodului rus pentru raportul său din 4 noiembrie 1812, consta din următoarele articole al căror conţinut îl redăm succint:

„1. Deoarece pe teritoriul dintre Prut şi Nistru există 749 de biserici parohiale, cu excepţia mănăstirilor şi schiturilor, acest teritoriu fiind situat departe de alte eparhii, dar, mai cu seamă, populaţia
şi clerul de aici deosebindu-se prin limbă, moravuri şi datini, este necesar de a întemeia o eparhie aparte, care se va numi a Chişinăului şi Hotinului, din motivul că în Chişinău îşi are reşedinţă guvernul, iar Hotinul a servit odinioară drept sediu episcopal. Noii eparhii să i se acorde titlul de mitropolie şi exarhie. 
2. Deşi după ce am fost mitropolit al Kievului şi în prezent am titlul de exarh, această eparhie, potrivit părerii unora, nu poate fi clasată, eu însă, obişnuit să consider că este o datorie de a munci orişiunde, spre binele bisericii şi al patriei, sînt de acord s-o organizez şi s-o conduc, avîndu-l ca ajutor pe preasfinţia sa Dimitrie, episcopul-vicar de Bender şi Akkerman. Clasa ce urmează a i se acorda acestei eparhii rămîne la discreţia Sf. Sinod. Anexez desenul pecetei eparhiale. Să se permită ca eparhia să fie administrată corespunzător obiceiurilor locale, respectîndu-se legea. Aceasta este necesar pentru a aduce calmul în rîndul populaţiei de aici, atît din motivul că acest teritoriu este încorporat în Imperiul Rus, cît şi de aceea că sub aspect civil au fost lăsate în vigoare legile moldoveneşti. Însuşi P. V. Ciceagov „m-a rugat să păstrez" şi sub aspect bisericesc, pe cît e posibil, tradiţiile populaţiei de aici. 
3. Este necesar de a deschide un seminar teologic, în care să fie preluate toate disciplinele incluse în programul de studiu al celorlalte seminare. În ceea ce priveşte limbile se va învăţa cu precădere şi neapărat limba rusă, întrucît ea domină; limba naţională, moldovenească, pentru ca cei care o învăţă să poată, în această limbă, propăvădui poporului cuvîntul Domnului şi morala cea bună; limba latină, întrucît de la aceasta provine şi se poate îmbogăţi limba naţională; limba greacă, deoarece în ea s-au scris în original dogmele şi învăţătura creştină, iar alte limbi - după voinţă. 
4. Deoarece, începînd cu 1 octombrie 1812 Divanurile Moldovei şi Valahiei au încetat să plătească leafa mitropolitului şi statelor sale, iar de veniturile Mitropoliei Moldovei nu se mai poate dispune, există următoarele mijloace de a cîştiga bani pentru întreţinerea eparhiei: mănăstirea Căpriana, cu moşiile ei Purcari şi Răscăieţi, să treacă în subordinea casei arhiereşti, căreia să i se mai dea în proprietate 7 desetine din viile de lîngă Akkerman, stăpînite anterior de turci. Mitropolitului să i se repartizeze 80 de scutelnici, iar episcopului - 40. Clerul să fie scutit de orice corvoadă şi de a încartirui, privilegiu de care se bucură clerul rus, la fel să fie apăraţi de asuprirea concesionarilor, care percep de la slujitorii bisericii desetina în aceeaşi mărime ca şi de la ţărani, facîndu-se abuzuri în această privinţă. Este dificilă reducerea numărului de preoţi săteşti, ca să corespundă statutului de funcţii prevăzut în guberniile ruseşti. Aici se consideră o abatere dacă în parohie nu sunt doi preoţi, ca în caz de necesitate să se înlocuiască unul pe altul, din care motiv rog Sf. Sinod să dea dovadă în această privinţă de o atitudine îngăduitoare".

De menţionat că proiectul elaborat de mitropolit a fost publicat în Colecţia completă de legi ale Imperiului Rus, dar textul din această publicaţie diferă de orginal: proiectul este prezentat într-o formă concisă şi divizat în 10 articole, conţinînd doar ideile principale formulate de Bănulescu-Bodoni.

La 4 decembrie 1812, proiectul a fost înaintat de către Sinod împăratului, care, luînd cunoştinţă de el, a dispus oberprocurorului Goliţîn să-l expedieze guvernatorului civil al Basarabiei pentru a se pronunţa în privinţa lui. Actul ce conţine opiniile exprimate de Scarlat Sturza este datat cu 14 ianuarie 1813, ele constînd în următoarele:

„1. Conform obiceiului existent în Moldova, mitropolitul şi episcopul au dreptul să dispună de numărul respectiv de scutelnici. 
2. Deoarece în oraşul Chişinău nu este pămînt ce aparţine coroanei, iar proprietari ai acestui loc sunt două mănăstiri situate în limitele Imperiului Otoman, mitropolitului îi rămîne să stabilească legătura cu împuterniciţii acestor mănăstiri şi să discute problema privind construcţia în Chişinău a casei arhiereşti. 
3. Mitropoliei i se va repartiza un teren din viile de la Akkerman, care aparţin coroanei, însă după ce acestea vor fi inventariate. 
4. Se cuvine ca toate feţele bisericeşti să fie scutite de orice impozit şi prestaţie către stat, presupunînd că pe lîngă fiece biserică sînt, cu excepţia preoţilor şi diaconilor, într-un număr de pînă la doi dascăli şi cîte un paracliser. De acest drept se bucură pe viaţă şi văduvile clericilor. 
5. O parte din protopopi şi preoţi plătesc cu unele reduceri vădrăritul, goştina şi alte dări. 
6. Moşierii sunt obligaţi să dea pămînt, cu anumite condiţii, preoţilor şi diaconilor care slujesc în bisericile din satele situate pe moşiile lor. 
7. Moşierii nu se supun ordinelor date de autoritatea bisericească. 
8. Bisericile din satele cu un număr de pînă la 70 de curţi creştineşti urmează să aibă cîte un preot, unul sau doi dascăli şi un paracliser, cele din satele cu un număr de la 70 şi pînă la 100 de curţi - doi preoţi, iar la cele din satele cu un număr de 100 şi mai multe curţi se adaugă, pe lîngă cei doi preoţi, şi un diacon. În cazul dacă numărul preoţilor şi al diaconilor este mai mare, atunci faţa bisericească în plus, încheind cu moşierul un contract, se angajează să respecte anumite condiţii".

Declarînd în raportul său din 21 ianuarie 1813, înaintat Sinodului, că este de acord cu opiniile expuse de Scarlat Sturza, pe care le expediază, fiind anexate la acest raport, mitropolitul Bănulescu-Bodoni a rugat înaltul for bisericesc al Rusiei să intervină pe lîngă împărat în vederea aprobării proiectului prezentat.

În Colecţia completă de legi ale Imperiului Rus se menţionează că mitropolitul a mai solicitat, pe lîngă propunerile formulate în varianta iniţială a proiectului, de a include în componenţa noii eparhii şi teritoriul dintre Nistru şi Bug, cu oraşele Dubăsari, Tiraspol, Ovidiopol, Odesa şi Oceakov, aflat sub jurisdicţia eparhiei Ekaterinoslavului, unde erau nu mai mult de 100 de biserici. Integrarea acestui teritoriu, susţinea Bănulescu-Bodoni, „nu numai că va desăvîrşi noua eparhie, dar va servi şi ca prilej de bucurie pentru popoarele care locuiesc aici, deoarece stepa Oceakovului, asemeni Basarabiei, este populată de valahi, greci, bulgari şi diferite naţii colonizatoare, pe cînd ruşi sunt foarte puţini”.

Referatul cu propunerile formulate de Bănulescu-Bodoni, opiniile lui Scarlat Sturza, observaţiile ober-procurorului şi ale sale proprii, datat cu 4 iunie 1813, Sinodul 1-a prezentat împăratului Alexandru I, care l-a aprobat pe data de 21 august 1813, în timp ce se afla în oraşul Teplice.

În baza acestei aprobări, Sinodul a dispus la 25 septembrie 1813:

1. Referatul să fie tipărit în imprimeria sinodală într-un număr suficient de exemplare pentru a fi distribuit diferitelor instituţii spre a se înştiinţa despre înfiinţarea unei noi eparhii în cadrul Imperiului Rus.

2. Arhiepiscopului Ekaterinoslavului să i se dea dispoziţie în vederea iniţierii procedurii de trecere a teritoriului dintre Nistru şi Bug în subordinea Dicasteriei Exarhale din Chişinău.

Primind la 25 octombrie 1813 decretul sinodal, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a poruncit Dicasteriei exarhale, la 28 octombrie 1813, să ia măsurile de rigoare în legătură cu înfiinţarea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, anexînd la ordinul emis decretul Sfîntului Sinod din 25 septembrie 1813 cu privire la întemeierea noii eparhii şi 100 de exemplare ale referatului sinodal tipărit. Ordinul stipula că:

1. Dicasteria Exarhală din Chişinău, instituită deja, va acţiona în conformitate cu pravilele sfinţilor părinţi ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit, regulamentul duho vnicesc din Rusia, ordinele Sinodului şi „dispoziţiile şi rezoluţiile noastre”.

2. Despre aprobarea imperială a referatului sinodal referitor la înfiinţarea noii eparhii să se facă cunoscut clerului din întreaga Basarabie, protopopilor trimiţînduli-se cîte un exemplar al referatului tipărit.

De asemenea, să fie înştiinţat generalul-maior I.M. Harting, guvernator civil interimar şi militar al Basarabiei, care era rugat să informeze în acest sens militarii, administraţia civilă provincială şi cele ţinutale. În toate bisericile să se înalţe „tendeumuri de mulţumire către Dumnezeu, care a mişcat inima evlaviosului monarh spre a întări propunerea bună şi folositoare pentru biserica locală şi slujitorii ei”. La sfîrşitul ordinului emitentul şi-a indicat noua sa titulatură: Gavriil, mitropolitul Chişinăului şi Hotinului şi exarh. Concomitent, a fost transpusă în viaţă şi indicaţia dată de Bănulescu-Bodoni referitoare la deschiderea Seminarului Teologic. Petru Kuniţki, desemnat în funcţia de rector al viitorului seminar, prin raportul din 20 ianuarie 1813, îl punea la curent pe mitropolit că există posibilitatea de a deschide curînd cele două clase seminariale preconizate, pentru ele reuşind să găsească „două camere libere”. În calitate de profesori, a notat în continuare rectorul, urma să activeze profesorii Isidor Gherbanovski, Ivan Nesterovici, ambii de limbile rusă şi latină şi de aritmetică, Nicolae Dokimos, de limbă greacă, preotul Ioan, de limbă română.

Fiind găsit localul potrivit, ceea ce constituia o problemă dificilă în acea vreme cînd Chişinăul s-a pomenit asaltat de un număr mare de funcţionari, mitropolitul Gavriil a dispus Dicasteriei să inaugureze seminarul în ziua de 31 ianuarie 1813 şi, vestind despre aceasta în toate ţinuturile Basarabiei, să invite la învăţătură pe toţi doritorii, dar, mai cu seamă, pe copiii reprezentanţilor bisericii. Dicasteria a expediat protopopilor avize despre inaugurarea seminarului abia în zilele de 1 – 2 februarie 1813.

Astfel, Seminarul Teologic din Chişinău, precum s-a încetăţenit în istoriografie, a fost deschis la 31 ianuarie 1813. Consultînd actele vremii, Pavel Lotoţki a tras concluzia că în ziua respectivă s-a desfăşurat festivitatea de deschidere a seminarului, pe cînd studiile au început pe data de 1 februarie 1813, întrucît în lista elevilor seminarului, întocmită la 23 ianuarie 1814, figurau 53 de elevi, dintre care 10 elevi fuseseră înmatriculaţi la 1 februarie 1813, iar restul – pe parcurs.

Prin Tratatul de Pace de la Bucureşti, Imperiul Rus a scindat Principatul Moldovei nu numai din punct de vedere politic, dar şi sub raport religios, trecînd, în mod arbitrar, în supunerea Bisericii Ortodoxe Ruse, prin crearea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, un teritoriu aflat de secole sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei.

Aşadar, la 21 august 1813, uzurpînd drepturile canonice ale Mitropoliei Moldovei, Rusia expan sionistă a oficializat, pe teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru încorporat în hotarele ei, Eparhia Chişinăului şi Hotinului. Eparhia Chişinăului şi Hotinului s-a aflat în subordinea Sinodului rus pînă în 1918, cînd Basarabia, printr-un concurs de împrejurări internaţionale favorabile, s-a unit cu Patria-mamă.

---

POŞTARENCU, Dinu. Rev. Cugetul. 2003, Nr 2 (18). 6 – 12 p.