Se zice că un arhipăstor al Basarabiei s-ar fi exprimat astfel despre pr. Alexandru Baltaga: că ar fi fost în stare să conducă singur şi două eparhii.

Nicolae Popovschi

Singura cetate ce nu se poate lua cu sila e sufletul omului.

Nicolae Iorga

Alexandru Baltaga este o legendă pentru toţi basarabenii. Jertfa lui a devenit proverbială, de aceea s-a şi propus să fie canonizat.

Genealogia lui o găsim în paginile cărţii lui Gheorghe Bezviconi Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (Bucureşti, 1943):

"Baltaga, 1834, 1, acte 1746 şi 1890, III, 1880, Români, clerici, urmaşii lui Ionaşcu (după 1600, vezi P.Gore Notiţe genealogice), tatăl clucerului Costache (1669), al cărui fiu, Ştefan, căminar, a fost tatăl şătrarului Andrei. Fiii lui Andrei, preoţii: Vasile, a fost tatăl medelnicerului Constantin, al cărui fiu, ştabs-căpitanul Dimitrie, a fost înscris în cadrele nobilimii; şi Grigore, al cărui nepot, Ioan Teodor, a fost judecător de pace, consilier de stat, înscris împreună cu copiii săi în cadrele nobilimii."

Despre el s-a scris şi mult, şi… puţin. Contemporanii l-au văzut şi l-au prezentat într-o lumină, posteritatea a căutat să-i descopere chipul integral, să contureze portretul lui spiritual.

Nicolae Popovschi în lucrarea sa Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XlX-lea sub ruşi (Chişinău, 1931) scrie:

„Coborâtor dintr-o veche familie românească, ce a dat bisericii mai multe generaţii de slujitori de diferite trepte, prot. Alexandru Baltaga şi-a făcut studiile în Seminarul din Chişinău, aderând la ideile şi spiritul cultivate în această şcoală de către ocârmuirea bisericească. Abia ieşit din Seminar, a intrat în viaţa locală bisericească, hirotonindu-se preot tocmai atunci (1886) când începuse epoca Pobedonosţev, cu mari perspective de rodnică activitate pe ogorul bisericesc. Plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voinţă neînduplecată, înzestrat şi cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar şi cu deplin succes, pentru propăşirea aşezămintelor eparhiale, ţinând mult la concepţia tradiţională privitoare la rolul dominant al clerului în biserică. Curentul reformelor din 1905 nu i-a schimbat această concepţie, dimpotrivă: aducând cu el o mare reducere a rolului episcopal, acest curent l-a întărit şi mai mult pe păr. A. Baltaga în năzuinţa spre lărgirea drepturilor preoţimii în afacerile bisericeşti, şi el, în calitate de conducător al acestei afaceri, a ştiut să dea un ajutor eficace pentru atingerea acestui scop, paralizând cu multă abilitate necontenitele tendinţe centraliste ale chiriarhilor basarabeni.
Munca depusă de către pr. Alexandru Baltaga pentru interesele eparhiei a fost din cele mai variate, însă el a înfăptuit mai mult în calitate de conducător al diferitelor adunări preoţeşti. Ales preşedinte al congresului eparhial din 1903, a prezidat de atunci aproape toate congresele eparhiale ce au avut loc până la 1925; a prezidat încă douăsprezece congrese şcolare ale circumscripţiei Chişinăului; a ocupat şi alte multe servicii în eparhie, contribuind, cu autoritatea lui de conducător înţelept, la înfăptuirea celor mai importante măsuri şi la înfiinţarea celor mai însemnate instutuiţii din această perioadă. Ajuns la o vârstă înaintată, pr. A. Baltaga urmăreşte şi acuma, de aproape, mersul vieţii bisericeşti-eparhiale, neîncetând a munci unde este chemat de împrejurări şi serviciu.”

Dispunând de o bogată informaţie documentară, am utilizat pentru portretizarea lui un procedeu mai puţin obişnuit. Am apelat la diverse materiale, toate având la bază o sursă unică – cea autobiografică.

În Sfatul Ţării (Enciclopedie.- Chişinău, 1998) am scris următoarele:

„Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918.
La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
Studii: şcoala primară din satul natal, Seminarul Teologic din Chişinău. În 1896, a fost hirotonit preot în Călăraşi, unde a slujit până la pensionare. În anii 1903—1925, este preşedinte al Congreselor Eparhiale. În 1922-1930 – preşedinte al Consiliului Clericilor Ortodocşi din Basarabia. Din 1908, va colabora la revista moldovenească Luminătorul, susţinută şi prin eforturile sale de a redeschide Tipografia Eparhială.
În perioada anterioară Unirii, atitudinea ostilă a arhiereilor ruşi (Pavel, Serafim ş.a.) faţă de problemele cu care se confrunta preoţimea basarabeană, inclusiv interzicerea oficierii serviciilor divine în limba română, nu puteau să nu trezească nemulţumirea clerului local faţă de biserica rusă şi, în general, faţă de Rusia. În situaţia când Basarabia, ca şi întreaga Rusie, era cuprinsă de revoluţie, cunoscându-se atitudinea bolşevicilor faţă de religie şi biserică, preoţimea basarabeană a intuit soluţia salvatoare: Unirea Basarabiei cu România.
În momentul arestării, la 31 august 1940, împlinise vârsta de 79 de ani. În timpul percheziţiei i-au fost confiscate 11 ordine şi medalii: Crucea de Aur a Sfântului Sinod, Sfânta Ana, Sfântul Vladimir, Steaua României, Coroana României, Regele Ferdinand I ş.a.
A decedat la 7.VIII.1941, în spitalul regional din Kazan, în urma terorii N.K.V.D-iste.
I-au rămas în Chişinău soţia Elena şi doi copii înfiaţi: Vsevolod, profesor de liceu, şi Margareta. Ulterior, aceştia au reuşit să se refugieze în România. Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei din octombrie 1995 a propus cercetarea vieţii sale pentru canonizare.

CHESTIONAR
(Completat în l.rusă)

1. Baltaga
2. Alexandr
3. Stefanovici
4. 50 ani
5. Moldovean
6. s.Lozova, jud.Chişinău
7. Student la Seminarul Teologic
8. Preot (Protoiereu)
9. Social-Democrat (menşevic)
10. Blocul Moldovenesc
11. Preoţimea ortodoxă moldovenească din Basarabia
12. Din partea Preoţimii Ortodoxe din Basarabia
13. Sadovaia colţ cu Mihailovskaia nr.17
14. Localitatea Călăraşi, Basarabia
15. Prot. (Indescifrabil) Data: 16.V.1918″

Informaţiile sunt culese din dosarele Sfatului Ţării, păstrate la A.N.M.(f. 727, inv. 2, dos. 37, p. 23.)

Un formular original mi-a fost transmis de cercetătoarea Elena Postică de la Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău. Datele pe care le conţine sunt extrem de preţioase şi ne apropie de anul 1940:

„BALTAGA, Alexandru (14.IV.1861, comuna Lozova, judeţul Lăpuşna – ?), preot, în rang de iconom mitrofor.
Studii: absolvent de gradul întâi al Seminarului Teologic din Chişinău, promoţia 1883, lansată la 15 iunie.
De la 30 septembrie 1883 până la 3 decembrie 1885, a fost pedagog în Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău.
La 3 decembrie 1883, este numit paroh la biserica cu hramul Sf.Aleksandru Nevski din comuna Călăraşi-Sat. Hirotonit diacon la 26 ianuarie 1886, iar preot – la 2 februarie 1886.
Preşedinte al epitropiei şi al sfatului parohial — Călăraşi-Sat, din 1899 până în 1929.
Învăţător al şcolii primare din Călăraşi-Sat, din 1899 până în 1918.
Cercetător de instrucţie în protopopia cercului 5 – jud.Orhei, în anii 1890-1905.
Preşedintele congreselor şcolare – Chişinău, în anii: 1893, 1894, 1895, 1898, 1902, 1919, 1920, 1921, 1922, 1923, 1924 şi 1925.
Preşedinte al congreselor eparhiale generale, în anii: 1903, 1904, 1906, 1907, 1908, 1909, 1910, 1911, 1912, 1913, 1914, 1915, 1916, 1917, 1918, 1920, 1921, 1922, 1923, 1924 şi 1925.
Membru al Direcţiunii Pedagogice a Seminarului Teologic din Chişinău, din 1904 până în 1922.
Preşedinte al comitetului de revizie de pe lângă Fabrica de Lumânări Bisericeşti din Chişinău, din anul 1904 până în 1922.
Protopop al cercului 5 —jud.Orhei, de la 8 martie 1905 până la 1 decembrie 1926.
Membru al Sfatului Frăţimii Naşterii lui Hristos, din anul 1906 până în 1917.
Membru al Comitetului Tipografiei Eparhiale, din 1906 până în 1917.
Membru al Sfatului Eparhial — Misionar din Chişinău, din anul 1909 până în 1916.
Conducător al şcolii bisericeşti cu şase clase din Călăraşi-Târg, din 1911 până în 1918.
Reprezentant al Bisericii Basarabene în Sfatul Ţării — la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România — şi Membru al Comitetului de Unificare a Bisericilor din întreaga Românie, din anul 1916 până în 1919 (presupun că anul 1916 este indicat greşit – Iu.C).
Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918.
La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
Preşedinte al administraţiei magazinului de obiecte bisericeşti, a Orfelinatului Preoţimii din Basarabia şi a Vinăriei Eparhiale-Bisericeşti, în anii 1917—1925.
Preşedinte al Comitetului Eparhial — 1918-1925.
Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia 1922-1935.
Protopop al cercului 3, judeţ Lăpuşna, 18 septembrie 1928-iulie 1935.
Din anul 1926 şi până în prezent — delegat al protopopiei (Orhei-Lăpuşna) la adunările eparhiale-Chişinău şi preşedinte al Comisiunii de Control pe lângă secţia economică a Consiliului Eparhial Chişinău.
Din anul 1932 şi până în prezent — delegat al Arhiepiscopiei Chişinăului la congresele generale naţionale bisericeşti-române.
În parohia bisericii din comuna Călăraşi-Sat, judeţul Lăpuşna, se află în serviciu de paroh-preot din anul 1885-1886.
Prin ordinul Consililui Eparhial Chişinău, nr. 4509/1935, scos din oficiu la pensie pe ziua de 1 iulie 1935. Prin deciziunea Onor. Ministru de Instrucţiuni, Culte şi Arte, nr. 217653/24570, din 17 decembrie an.1935, în vederea meritelor lui deosebite în viaţa Bisericească Naţională din Basarabia, cum şi pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România, este lăsat a servi şi mai departe la biserica aceasta din comuna Călăraşi-Sat – Lăpuşna, unde se află, ca pensionar, fără a se numi alt preot în locul lui.
Prin Hotărârea Sfântului Sinod, din ziua 1 mai an. 1936, este aprobat ca paroh la parohia Călăraşi-Sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chişinăului, în mod excepţional, până la moarte (ord. arhiepiscopului Chişinăului, nr. 4868/1936).
A fost arestat la 31 august 1940. A decedat în spitalul regional din Kazan, fiind terorizat de organele N.K.V.D.
A înfiat doi copii: Vsevolod, care a absolvit Academia Teologică din Petersburg şi ulterior a fost profesor de liceu, şi Margareta. Soţia Elena şi copiii au reuşit să se refugieze în România.
Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei, în şedinţa din luna octombrie 1995, a propus ca viaţa lui să fie cercetată pentru canonizare.
Opera:
Situaţia catastrofală a băncii clerului ortodox din Basarabia. – Chişinău, 1926.
Distincţii:
Nabederniţă (gratificat la 16 februarie 1895), Scufie Sinodală (22 aprilie 1895), Camilafcă Sinodală (9 aprilie 1899), Biblic – gratificat de Sfântul Sinod pentru munca lui ca catihet în şcolile primare, Crucea Aurită (18 aprilie 1903), Sf.Ana, de gradul III, în aur (6 mai 1907), Sf.Ana, de gradul II, în aur (6 mai 1912), medalia de bronz pentru munca în organizarea înaltei festivităţi a centenarului de război 1812-1912 (29 mai 1914), Sf.Vladimir, de gradul IV, în aur (6 mai 1915), Paliţa (31 decembrie 1917), prohirisit în rangul de iconom stavrofor (27 ianuarie 1919), prohirisit în rangul de iconom mitrofor (30 august 1920), Steaua României în grad de Ofiţer (Decret regal nr.29990 din 31 mai 1923), Coroana României în grad de Comandor (Decret regal nr.1641 din 13 iunie 1928), Ordinul Ferdinand I în grad de Cavaler (Decret regal nr.1556 din 8 iunie 1935).
Medalii: Alexandru III, de argint, Recensământul populaţiei din an. 1897, din bronz, A şcoalelor bisericeşti, în argint, Domnia de 300 de ani a Casei Împărăteşti Romanov, în argint, Încoronarea M.S. Regelui Ferdinand I al României, din bronz (1923), M.S. Regele Carol al 11-lea al României, în bronz (1933).”

Acest formular de serviciu preotul Alexandru Baltaga l-a semnat la 27 martie 1939.

În dosarul 824 din Arhiva M.S.N. al R.M., descoperim un chestionar completat la 31 august 1940, care conţine informaţii inedite:

Chestionarul arestatului:

Numele

1. Baltaga;
2. Prenumele, patronimicul Alexandru Stepanovici;
3. Anul şi locul naşterii 1861, s.Călăraşi, jud. Chişinău;
4. Locul permanent de trai s. Călăraşi;
5. Profesia iconom-mitrofor, rang superior preoţesc;
6. Ultimul loc de serviciu şi postul ocupat;
7. Apartenenţa de partid Noul Partid Liberal;
8. Naţionalitatea Moldovean;
9. Cetăţenia Din oameni ai cultului (nu este clar de ce a specificat aici acest moment – n.n.);
10. Studii Superioare;
11. Din ce grup social consideraţi că faceţi parte Slujitor al cultului;
12. Provenienţa socială Din slujitori ai cultului;
13. Proprietatea deţinută şi ocupaţia până la 1929;
14. Acelaşi lucru, până în 1917;
15. Serviciul în armata ţaristă şi gradul Nu mi-am satisfăcut serviciul militar;
16. În armata albă N-am servit în armată;
17. Categoria evidenţei militare Nu sunt la evidenţă;
18. Participarea la răscoale sau bande N-am participat;
19. Ai fost supus judecăţii Nu;
20. Ai aderat la organizaţii sau partide antisovietice Membru al Noului Partid Liberal;
21. Componenţa familiei Soţia – Elena Petrovna; copii – Vsevolod, înfiat (profesor în gimnaziu); fiica — Margareta.

Acesta a fost ultimul lui chestionar, completat într-un loc neobişnuit, în închisoarea din Chişinău. Iar necazurile lui au început la 30 august 1940, când şeful interimar al N.K.V.D.-ului din Călăraşi a aşternut pe hârtie decizia că fostul cetăţean român, moldoveanul în etate de 79 de ani, să fie luat sub strajă. Arestarea propriu-zisă s-a produs probabil mai devreme, întrucât în decizie este indicat că el va fi închis în penitenciarul din Chişinău. Articolul 54-13 din C.P. al R.S.S.Uc. era suficient pentru realizarea acestei negre intenţii.

La 31 august 1940, doi martori, Fiodor Suruceanu şi Petru Aksionov, au participat la percheziţia din casa părintelui Baltaga. Arestarea preotului s-a făcut fără mandat, căci, la acea oră, N.K.V.D.-ul din Călăraşi nu mai avea formulare şi procurorul şi-a pus rezoluţia chiar pe decizia de arest. În decizia de acuzare apar câteva argumente noi: Baltaga Alexandru Stepanovici a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a fost membru al Sfatului Ţării, a votat Unirea Basarabiei cu România, fapt pentru care a primit drept recompensă 50 ha de pământ. De aceea, în capul de acuzare au mai fost trecute trei articole: 54-4, 54-13, 54-11.

La 31 august 1940, anchetatorul de la N.K.V.D.-ul din Chişinău Cerepanov l-a chemat la primul interogatoriu:

„Î:- Sunteţi acuzat că în 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, aţi votat dezlipirea Basarabiei de Rusia şi unirea ei cu România. Recunoaşteţi acest lucru?
R: - Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost un adversar al revoluţiei şi, pentru a o evita, am votat unirea…”

În aceeaşi zi, este supus unui tir de întrebări care limpezesc multe detalii legate atât de mişcarea de eliberare naţională din anii 1917-1918, de momentele premergătoare unirii, cât şi de cele ce au urmat după unire:

„Î: - Anchetei îi este cunoscut faptul că, în 1918, fiind un lider activ al preoţimii, aţi votat dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi unirea ei cu România. Mărturisiţi, din ce motiv preoţimea şi Dumneavoastră personal aţi votat actul trădător de unire a Basarabiei cu România, ştiind că ea aparţine Rusiei?
R: - Da, în 1918, am fost ales în "S.Ţ." din partea preoţimii basarabene. Cauza era următoarea: mie - naţionalistului basarabean, mai bine ca oricui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruşi Pavel, Serafim ş.a. faţă de preoţimea basarabeană. Mari reprezentanţi ai clerului din fosta Rusie interziceau în Basarabia şcolile parohiale în limba moldovenească, slujba religioasă de asemenea eram obligaţi s-o facem în limba rusă. Toate acestea au iscat nemulţumirea faţă de biserica rusă şi de Rusia în general.
În afară de aceasta, timpul în 1916-1917 era foarte neliniştit, revoluţia învăluise toată Rusia, inclusiv Basarabia, şi trebuia de găsit o ieşire din această situaţie.
În acest timp, s-a format aşa-numitul Sfat al Ţării, care a pus problema unirii cu România, care în deplină măsură corespundea cu aspiraţiile clerului şi câştigam în acest caz dublu: în primul rând - biserica basarabeană (moldovenească) era înrudită prin limbă şi rit cu cea română. În al doilea rând, în timp ce Rusia era învăluită de revoluţie, iar clerul era împotriva revoluţiei, clerul dorea unirea Basarabiei cu România unde nu era revoluţie.”

Părintele Baltaga explică amplificarea mişcării din Basarabia prin faptul că Ion Inculeţ, sosit de la Petrograd cu misiune din partea guvernului provizoriu de a adânci revoluţia, a făcut altceva, adică a animat forţele naţionale care, în cele din urmă, au dat naştere unor comitete naţionale în unităţile militare din Iaşi, Odesa, Sevastopol, Chişinău. La insistenţa acestor comitete a şi fost convocat la Chişinău Congresul Militarilor Moldoveni, care a desemnat deputaţi pentru Sfatul Ţării. Concomitent cu Congresul Militarilor Moldoveni, la Chişinău îşi ţinea lucrările Congresul Anual al Preoţimii Basarabene, care l-a şi ales pe Alexandru Baltaga drept unic reprezentant al său în forul suprem al Basarabiei. Anchetatorul Cerepanov era curos să contureze poziţia preoţimii:

„Î: - Ce poziţie a adoptat preoţimea la congresul din 1917?
R: - Chestiunea consta în aceea că arhiereii ruşi urau slujba în limba moldovenească şi nu se sfiau să ne-o arate făţiş, în legătură cu aceasta, în mediul slujitorilor cultului în perioada „S.Ţ.” s-a acutizat dorinţa de a ne uni cu Biserica Română. Eu, ca reprezentant de frunte al preoţimii basarabene, am votat la 27 martie 1918 unirea cu România şi am îndeplinit în felul acesta doleanţele preoţimii.
Este necesar să indic că noi ştiam despre revoluţia din Rusia, ştiam că bolşevicii nu recunosc biserica şi serviciul divin şi, în legătură cu aceasta, noi explicam credincioşilor necesitatea dezlipirii Basarabiei de Rusia Sovietică şi unirea ei cu România, indicând că Guvernul Român nu prigoneşte credincioşii, ci, din contra, îi încurajează. Şi aceasta avea o mare importanţă atunci.
Î: - Aţi fost membru al Blocului Moldovenesc?
R: - Nu, dar în Sfatul Ţării am activat în diverse comisii. În particular, în cea care s-a ocupat de formarea tipografiilor, cea agricolă, unde se discuta problema pământurilor ţărăneşti.
În afară de aceasta, Congresul Preoţimii care şi-a ţinut lucrările în 1918 la Chişinău m-a ales delegat la Conferinţa de Pace de la Paris, unde se soluţiona problema unirii Basarabiei cu România. Dar la conferinţă n-am plecat.
Î: - Cum v-a răsplătit guvernul pentru faptul că aţi votat unirea Basarabiei cu România şi dezlipirea ei de la Rusia Sovietică?
R: - Din partea Guvernului Român am primit în 1928 50 ha de pământ, pe care, împreună cu cele 15 ale mele, le dădeam în arendă ori le prelucram cu ajutorul angajaţilor…
Î: - Din ce partid aţi făcut parte?
R: - Am fost membru al Partidului Liberal din 1919 până în 1925, dar n-am fost foarte activ din motiv că eram preocupat de problemele bisericii.
Î: - Ce rol aţi jucat în viaţa preoţimii pe parcursul activităţii?
R: - În mediul preoţimii, am jucat un rol important. 15 ani am fost anchetator bisericesc, adică exercitam funcţii de anchetator judecătoresc. Am avut, din 1920 până la venirea Armatei Roşii, titlul de iconom mitrofor, titlu suprem de onoare pentru un protoiereu, obţinut pentru activitate îndelungată şi devotament bisericii.
Am fost blagocin, şef al şcolii parohiale. Am participat la toate congresele bisericeşti."

Un alt interogatoriu l-a avut la 10 februarie 1941, e posibil să fi fost mai multe, dar în dosar au nimerit numai acestea.

La 13 iunie 1941, procurorul R.S.S.M. S. Bondarciuk semnează decizia de trimitere în judecată închisă a tuturor inculpaţilor care figurau în dosarul nr. 824.

Dar a început războiul, arestaţii au fost evacuaţi, şi abia în 1942, la Kazan, în R.A.S.S. Tătară, au reînceput interogatoriile şi judecăţile. Dar pentru Alexandru Baltaga toate acestea nu mai aveau nici o importanţă. La 7 august 1941, decedase în spitalul închisorii din Kazan, în urma unei inflamaţii intestinale.

La Bucureşti, am întâlnit-o pe nepoata lui Alexandru Baltaga, Mariana Lungu, care mi-a pus la dispoziţie cărticica părintelui Al.Baltaga Situaţia catastrofală a Băncii Clerului Ortodox din Basarabia (Chişinău, 1926) şi un set de fotografii. Tot ea mi-a vorbit cu multă simpatie de articolul lui Vlad Cubreacov, de colaboratoarele Muzeului Naţional de Istorie care au vizitat-o, solicitându-i materiale.

Broşura editată de preotul din Călăraşi este un strigăt de disperare, un apel către preoţi şi societate – să fie mai prudenţi cu banii publici, în momentul când ei nimeresc în mâinile afaceriştilor, se pot aduce mari pagube nu numai materiale, dar şi spirituale societăţii. Finalul cărţii conţine un apel extrem de convingător, valabil şi pentru contemporanii noştri:

„Clerul ortodox din Basarabia trebuie serios să se gândească asupra tuturor evenimentelor, care se petrec în jurul şi în mijlocul lui. Biserica ortodoxă, în urma legii de reorganizare, este foarte democratizată, şi în mijlocul valurilor sociale, clerul ortodox, ca clasă socială cu anumite privilegii, a rămas sub un mare semn de întrebare. Chemarea de „preot”, cum se vede, îşi pierde însemnătatea sa, şi la „preoţie” au început a se uita ca la o profesiune; în astfel de împrejurări, nu poate ajuta clerul nici o „demagogie”; se cere o legătură strânsă între clerici, şi această unire să fie reală, ci nu numai platonică. Drept că noi avem „Uniunea Clerului Ortodox din Basarabia”, însă această „Uniune” se rupe în diferite părţi tot de ai săi. Nu aşa de mult, acestei Uniuni îi strigau „osana”, iar în momentul de faţă mulţi strigă „să se răstignească”! Nu demult, înainte, clerul ortodox unit se manifesta ca o putere, pe care oricine o lua în seamă, reprezenta o stâncă de piatră de care se zdrobeau toate valurile nefericite şi distrugătoare ale vieţii clerului, dar în prezent în mijlocul clerului a predominat demagogia şi domneşte oligarhia care, pas cu pas, distruge tot ce a dobândit clerul în zeci de ani. Astăzi, nimeni nu mai ia în considerare glasul şi lacrimile clerului de la ţară. Uitaţi-vă ce se face în administraţia bisericii noastre; plecaţi urechile şi ascultaţi gemetul şi suspinul celor scoşi la pensie şi siliţi cu forţa să dea bisericile; îndreptaţi atenţia la arenda Tipografiei, Librăriei, la starea magazinului de obiecte bisericeşti, la tot ce s-a făcut la Tipografie şi la aceea ce în momentul de faţă se face în Bancă. Glasul şi hotărârile congreselor şi a adunării clerului din trecut nu se mai iau în considerare şi se anulează în dreapta şi în stânga. De averea clerului, creată prin munca şi sudoarea lui, dispun cei nepoftiţi.
Iată la ce ne aduc desbinarea şi demagogia. Şi toate acestea sunt numai începutul durerilor, dar ce ne aşteaptă mai înainte ştie unul Dumnezeu.”

Revenirea în atenţia opinei publice a preotului Alexandru Baltaga ni se părea firească şi chiar necesară. Evenimentele ce se produc în sânul bisericii basarabene demonstrează că ne lipseşte anume o personalitate de calibrul lui.

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Chișinău, 2000. 100-111 p.