În fond, toate ideile sunt absurde şi false; nu rămân decât oamenii, aşa cum sunt ei, indiferent de origine şi credinţe. În această privinţă, m-am schimbat mult. Cred că niciodată nu voi mai îmbrăţişa nici o ideologie.

Emil Cioran

O naţie care îşi are conştiinţa drepturilor sale trebuie să aibă şi curajul de ase apăra, numai atunci ea este respectată.

Mihail Kogălniceanu

Despre Vasile Chiparis n-a scris nimeni până acum. Lucrările lui, pânzele făcute la comanda chişinăuienilor, se păstrează prin casele vechi, trec moştenire de la o generaţie la alta, dar lumea, în graba ei, nu mai vrea să-şi oprească atenţia asupra unui individ, în momentul când se produc atâtea evenimente, cataclisme şi oamenii mor cu miile. Nici cronicile de artă din perioada interbelică nu-i reţin numele, precum nu l-am găsit nici în registrele şi cataloagele expoziţiilor. Dar absolventul Şcolii de Pictură din Chişinău a fost locţiitor al şefului unui atelier de pictură din capitala Basarabiei, şi în toate chestionarele, când ajungea să menţioneze profesiunea, scria — pictor.

Ultimul chestionar completat de el este cel din 24 aprilie 1941, când a fost arestat de N.K.V.D.-ul din Chişinău şi a fost deschis ultimul lui dosar cu numărul 2489.

Decizia de a-l aresta fusese luată încă la 9 aprilie 1941. Motivele pentru care securiştii hotărâseră să-l izoleze erau două, ambele foarte importante. Făcând eforturi să prevină orice umbră de rezistenţă, ei lucrau la depistarea fostelor organizaţii de partid. Garda de Fier era urmărită îndeosebi deoarece, fiind în mare parte o mişcare a tineretului, creată din intenţii ultrapatriotice şi fiind în stare să se opună armat oricărui regim, cum a demonstrat-o în mai multe rânduri în România, ea era extrem de periculoasă pentru puterea sovietică.

Al doilea motiv era şi mai grav. Vasile Chiparis era membru al grupului morţii. În interiorul mişcării, activau grupe speciale care executau cele mai dificile misiuni de luptă. Din faptul că el fusese arestat de administraţia românească în 1933, 1934 şi 1939 ca membru al Gărzii de Fier, putem presupune că, direct sau indirect, se implicase în atentatul din 1933 împotriva premierului României I.G. Duca, şi în atentatul din 1939 împotriva lui Armand Călinescu.

Vasile Chiparis s-a născut în 1911, în satul Cara-Ahmet, Ismail. De naţionalitate, era ucrainean. Avea studii medii, făcuse patru clase de gimnaziu şi o şcoală de pictură. Părinţii erau mijlocaşi, posedau 18 hectare de pământ. Tatăl lui, Vasile şi el, în 1941, împlinise 58 de ani şi locuia în Cara-Ahmet împreună cu soţia sa Matriona.

Vasile Vasile Chiparis avea mai mulţi fraţi şi surori, care au fost trecuţi pe listele anchetatorilor. Astfel, Doroftei Chiparis, în etate de 29 de ani, era plugar la Cara-Ahmet, sora Ana era căsătorită tot acolo după unul Nikolaenko. Altă soră, Agafia, era căsătorită în satul de baştină cu Zencenko, sora Maria locuia în sat, căsătorită cu un oarecare Grecikosei.

În momentul arestării, Vasile Chiparis era căsătorit cu Evelina Brauer, casnică din Chişinău, în vârstă de 35 de ani.

Organele sovietice reuşiseră să-i elibereze lui Vasile Vasile Chiparis un buletin de identitate la 25 .XII.1940.

La momentul începerii anchetei, ei dispuneau de informaţii că este membru al Gărzii de Fier.

Dovezile trebuiau culese pe parcursul anchetei. La 25 aprilie 1941, are loc o percheziţie la domiciliu şi anchetatorul Terebilo lansează întrebările primului interogatoriu:

„Î: - Cine v-a racolat în Partidul Garda de Fier?
R: - Am fost atras în rândurile Partidului Garda de Fier în 1933 de către studentul Facultăţii de Teologie, mai târziu preot — Gheorghe Tudorachi.
Î: - Cât timp v-aţi aflat în rândurile acestui partid?
R: - ... până în 1938, când m-am convins că partidul are o orientare burgheză”.

Pe măsură ce se acumulează mai multă informaţie, creşte şi curiozitatea anchetatorului. La interogatoriul de la 3 mai 1941, întrebările devin mai concrete:

„Î: - Cum se manifesta activitatea dumitale nemijlocită în cadrul Organizaţiei Garda de Fier ?
R: - Din 1933 până în 1936, în diferite momente, eu, împreună cu studenţi sosiţi din Bucureşti, ca membru al organizaţiei Garda de Fier plecam prin satele din Basarabia: Teleşeu, Ciocâlteni, Teleneşti ş.a. unde făceam agitaţie pentru partidul nostru.
Î: - Aţi fost membru al "grupului morţii” din Garda de Fier?
R: - Nu, dar ştiam de existenţa unui asemenea grup.”

La interogatoriul din 5 mai 1941, anchetatorul este curios să afle de ce membrul unei organizaţii fasciste este arestat într-o Românie burgheză. Conform logicii luptei de clasă, asemenea situaţii sunt inadmisibile, dar în realitate orice regim vrea să scape de problemele pe care i le creează un partid sau o mişcare de extremă:

„Î: - De ce v-a arestat poliţia în 1939?
R: - În 1939, după omorârea ministrului român Călinescu, poliţia din Chişinău m-a arestat, ţinându-mă în detenţie timp de două luni, eliberându-mă fără să mă ancheteze.
Î: - Pentru ce aţi fost arestat în 1933 ?
R: - După asasinarea ministrului român Duca, am fost arestat la Chişinău şi ţinut în închisoare timp de o lună şi 17 zile, după care am fost eliberat fără să fiu interogat. . .”

Cele mai grele zile au început atunci când anchetatorul s-a apucat să “smulgă” numele membrilor organizaţiei. Era evident că fiecare nume de familie rostit înseamnă încă un om arestat şi condamnat. Dar, paralel cu structura organizaţiei, ancheta dorea să afle detalii despre “grupul morţii” şi, în interogatoriul din 13 mai 1941, concretizează:

„Î: - Cine din membrii Gărzii de Fier din Chişinău făcea parte din "grupul morţii”?
R:- In structura organizaţiei Garda de Fier din Bucureşti exista un grup terorist, aşa numit „grup al morţii”, dar era un grup secret şi despre el ştiau doar conducătorii, de aceea eu nu ştiu nimic despre existenţa unui asemenea grup la Chişinău.
Î: - Ancheta dispune de informaţii că aţi făcut parte din „grupul morţii” din Chişinău.
R: - Nimeni dintre conducătorii Gărzii de Fier nu m-a numit în „grupul morţii” şi de aceea eu n-am fost membru al acestui grup."

La 16 mai 1941, este chemat la interogatoriu – de la ora 20 până la ora 24. Ancheta, adunând mai multe informaţii de la martori, trece de la liniile de contur la nuanţări:

„Î: - La interogatoriile anterioare aţi ascuns faptul că, începând cu anul 1933, aţi fost unul dintre conducătorii activi ai Gărzii de Fier?
R: - Eu n-am mărturisit anchetei că, începând cu anul 1933... Florescu m-a numit conducătorul unei celule a organizaţiei, dar eu n-am reuşit să o conduc, fiindcă peste două săptămâni am plecat la baştină, în judeţul Ismail...”

Treptat, dosarul lui Vasile Chiparis se completează cu depoziţiile martorilor. La 3 august 1940, este audiat preotul Gheorghe Tudorache care, nu se ştie din ce motive, nu s-a refugiat peste Prut. La 17 august 1940, este audiat Rodion Mantea din Buicani. La 20 septembrie 1940, este audiată Alexandra Russo-Juriari.

Dar începutul războiului a stricat planurile anchetatorilor. Vasile Chiparis n-a fost lichidat, ci trimis în închisoarea din Cistopol unde, la 23 februarie 1942, au fost reluate interogatoriile, dar de acum cu alte echipe de anchetatori.

Ritmurile de anchetare cresc odată cu înaintarea nemţilor pe frontul rusesc. La 24 februarie, este scris procesul-verbal despre încheierea anchetei şi se precizează conform căror articole va fi acuzat: 54-10, 54-11 şi 54-13 al C.P. al R.S.S.Uc.

La 8 aprilie, a fost pronunţată sentinţa – condamnat la moarte prin împuşcare.

La 19 iunie 1942, actul de acuzare este trimis la Consfătuirea Specială de pe lângă N.K.V.D. al U.R.S.S.

La 20 iunie 1942, Consfătuirea Specială a decis ca Vasile Chiparis să fie împuşcat ca membru ai unei organizaţii naţionaliste contrarevoluţionare.

În timp ce documentele circulau de la Cistopol la Moscova, Vasile Chiparis este adus la 25 aprilie 1941 la închisoarea din Kazan, iar de acolo – la cea din Cistopol. Actul medical îl găseşte bolnav de pleurită şi atât de slăbit, încât nu recomandă ca el să fie trimis cu „etapa”.

Nu ştim când a murit, colegul lui de detenţie Leon Ţurcan a fost împuşcat la 1 august 1942, şi este posibil să fi fost în acelaşi grup.

În 1955, când s-au început reabilitările, comisia, în şedinţa din 21 noiembrie, a decis să lase fără schimbări decizia Consfătuirii Speciale. Nenorocitul pictor, avântat dintr-un îndemn patriotic în politică, a rămas şi astăzi nereabilitat, cu opera artistică necunoscută. De parcă n-ar fi existat. Deşi credem că orice om are dreptul la urmă, iar cine trăieşte pentru idealuri nu poate fi uitat prea uşor…

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Chișinău, 2000. 136-139 p.