Poetul Trofim Suruceanu poate fi considerat poetul pătimirii naţionale, un Goga al meleagurilor basarabene.

Dr. Valeriu S. Neaga

Cine are cel mai mult ?
Cel ce doreşte mai puţin.

Syrus

Fiecare zi este interesantă din cauză că ascunde o surpriză. O veste bună sau rea îţi schimbă dispoziţia, dar fiinţa omenească rămâne în aşteptarea zilei de mâine. În orice speranţă se ascunde sâmburele unei veşti bune. În luna ianuarie a acestui an, am primit o scrisoare minunată de la unul dintre acei basarabeni de viţă care, având o biografie deosebită, continuă să creadă că sunt alte personalităţi cu mai multe şi mai mari merite, şi anume lor trebuie să le acordăm toată atenţia. Pentru mine, aceşti oameni care şi-au înfrânt orgoliul sunt nespus de dragi şi anume pe ei merită să-i cunoaştem. Valeriu S.Neaga îmi comunică:
„Îmi permit să vă trimit un material biografic privind pe Trofim Suruceanu, preot, poet, pictor şi muzician cu rugămintea de a selecţiona datele ce vă pot fi utile pentru un articol într-o viitoare ediţie (număr) a lucrării Basarabia necunoscută.

Preotul Suruceanu a fost consătean, prieten de copilărie, coleg de seminar şi facultate cu tatăl meu — preotul Simion Gh.Neaga, care – înainte de refugiu (1944) – a fost preot la Biserica Ciufli din Chişinău, protopop, consilier la Mitropolie şi iniţiatorul construcţiei unei Catedrale a Unirii la Chişinău.”
Păstram în arhiva mea articolul publicat în Literatura şi arta( 17. VIII.1995, nr.33) şi eram familiarizat cu numele acestui poet şi din motivul că, în primăvara anului 1989, scriitorul Chirii Aldea-Cuţarov m-a chemat la el acasă, str.Columna, intersecţie cu str.Hânceşti ca să-mi arate o plachetă de versuri a lui Trofim Suruceanu, pe care el îl cunoscuse în perioada formării Societăţii Scriitorilor din Basarabia. Am făcut nişte extrase din acea carte, căci conţinea versuri care, şi peste 50 de ani de la apariţie, îţi provocau emoţii:

…Şi dacă plânge frunza-n plopi
Şi-amurgul lacrimi varsă,
E ca în sufletu-mi să-ngropi
O zi din viaţă ştearsă… 
Numai o clipă-ai rătăcit
Pe-al vieţii drum cu gândul
Şi totuşi pare c-ai trăit
Atâtea vieţi de -a rândul.
Ce e-nceput şi ce-i sfârşit?
Probleme curioase,
Tu însă -noţi nedumerit
Prin valuri furtunoase…
Te-ntrebi tu poate, adeseori,
Cum mulţi se întrebară:
De ce te naşti, trăieşti şi mori
Ca o-amintire-amară ?..
Însă rămâi dezorientat
În cugete şi visuri,
Ca o cârpală aruncat
Tot între două-abisuri…
Şi dacă plânge frunza-n plopi
Şi-amurgul lacrimi varsă,
E ca în sufletu-mi să-ngropi
Din vieţi o viaţă ştearsă…
(Cugetări)

Versuri de inspiraţie eminesciană, cu ritm eminescian nedeghizat, după modelul poeziei Şi dacă…, cu subtile conotaţii simboliste, reliefând o sensibilitate personală impresionantă. Dincolo de poezie, acest autor este la sigur şi un muzician, frământat de melodii interioare, este un artist plastic, fiindcă imaginea poetică are modulul preluat din artele plastice:

Cortina nopţii cade, umilă şi cernită,
Şi-o pătură de aer greoi şi umed lasă
Pe fruntea celor palizi, pe fruntea
chinuită
A celor ce duc lumea pe spatele osoasă.
Pleoapele cad moarte şi membrele se
strâng…
Lăsaţi-i s-odihnească!. .Le-a fost prea grea
povara…
Un cimitir în jur , în el doar greieri plâng
Şi şoarecii de noapte, tăcuţi, în cruce
zboară.
Sărmanii!.. Las-să doarmă, pe-o clipă
duşi din viaţă,
Căci mâine-n zorii zilei se-ncepe munca
iară,
De-i ploaie sau furtună, de e senin sau
ceaţă,
Căci altfel, lumea-ntreagă de foame va să
piară.
Cortina nopţii cade şi-ascunde-o tragedie
(O, murmură pământu-n durerea lui cumplit!)
Ci-n dosu-i se-nscenează o tragicomedie
Cu râs de nebunie, cu hohot de smintit…
Aici e altă lume… în trista-i nepăsare
Nici semn de-ngrijorare, pe faţa tuturora
Tresaltă voluptatea bolnavă-n aiurare…
Şi cu succes se joacă Sodoma şi Gomora.
În roze-artificiale se scaldă măşti hidoase,
Răsună bani şi sticle şi glasuri din infern…
În van vă-ngrijoraseţi… căci lumea e voioasă,
Ea nu piere de foame, trăieşte în etern!..
Cortina se ridică, şi-n sânge aurora
Iar îşi salută gloata de chin şi luptă-amară…
Încet, încet cu paşii… Sodoma şi Gomora
Să odihnească-n pace, căci grea le-a fost povara.
(Pe scena vieţii)

Impresionează mult faptul că Trofim Suruceanu a scris o poezie angajată, patriotică, modulând sentimente fireşti, omeneşti, accesibile fiecărui cetăţean. Alexandru Darie, lansând în 1994 antologia de lirică basarabeană din anii 1936-1944, a găsit de cuviinţă să-şi intituleze lucrarea după o poezie din creaţia lui Trofim N.Suruceanu — Mireasa de peste Prut.

Angajarea lui artistică îşi găseşte explicaţia în opera fostului său profesor Ioan Savin care în lucrarea Apărarea credinţei (Ed. Anastasia, 1996) consemnează:

„Arta are la bază inspiraţia, ceea ce o apropie de religie.
De aceea a şi concrescut cu ea şi la origine a avut ca izvor inspiraţia religioasă. Cântec, joc, dramă, pictură sau sculptură s-au născut ca forme de exprimare sensibilă a sentimentului religios, ca forme de cult. Cântecul şi dansul sacru, drama religioasă, chipul zgâriat în piatră sau cioplit în lemn al zeului au fost primele manifestări ale artei. Ea a apărut ca o manifestare religioasă şi s-a dezvoltat sub imperiul şi cerinţele religiei. Adevărata artă caută să realizeze perfecţiunea, care este unul din atributele divinităţii. Iar perfecţiunea fizică, unită cu perfecţiunea morală, e cea mai desăvârşită expresie a frumosului. Aşa l-au conceput în vechime grecii, aşa l-a desăvârşit arta creştină. Arta creştină nu este contra frumosului, ci contra denaturării lui. Arta independentă de religie se denaturează. Arta nu e o copie a lucrurilor, şi nici o reproducere brutală a lor, [ci] o idealizare, o prelucrare, o nouă creaţie a lumii sensibile, prin ce are aceasta etern şi perfect în ea. De aceea, nici imoralul, şi nici urâtul nu pot fi ridicate la rangul de frumos estetic.”

Obârşia lui este răzeşească. În familie mai erau patru surori şi un frate. Faptul că după terminarea cursurilor primare el şi-a continuat studiile se datorează mamei, care l-a susţinut. Ea a dorit ca Trofim Suruceanu să ajungă preot. Nu i-a fost uşor. În primii ani de studii la seminar, a rămas orfan de tată şi numai sârguinţa l-a făcut să beneficieze de bursă şi să-şi continue studiile.

După absolvirea seminarului, s-a căsătorit cu Maria Artynov din Tighina, s-a hirotonit şi a fost repartizat ca preot la Malovata, jud. Orhei. Aici, şi-a demonstrat pentru prima dată capacităţile organizatorice, reuşind să pună la cale construirea unui dispensar şi a unei şcoli pentru sat.

Susţinerea tezei de licenţă la Facultatea de Teologie din Chişinău, debutul literar bine primit de critică şi de publicul basarabean, autoritatea lui crescândă în rândurile enoriaşilor şi preoţilor au determinat conducerea eparhială să-l transfere ca preot la Chişinău, la Biserica Sf. Gheorghe, numindu-l şi apărător la Consistoriul Eparhial din Mitropolia Basarabiei.

Orator remarcabil, ţinea prelegeri in Sala Eparhială, bucurându-se de aprecierea mitropolitului Gurie. Paralel cu alte activităţi, era profesor de religie la Liceul Militar Regele Ferdinand din Chişinău. Colaborarea lui cu presa a fost extrem de fructuoasă. Numai prestigioasa revistă Viaţa Basarabiei l-a găzduit pe paginile sale în mai multe rânduri: Viaţa. -1940. – nr.2-3.; Primăvara. -1941. – nr.5.; Rugă pentru pământul meu basarabean. – 1941. – nr.6-7.; Fratelui meu. – 1941. – nr.8.; Mireasa de peste Prut. – 1941. – nr.8.

Şi poate că ar fi avut o biografie lipsită de dramă, dacă nu se întâmpla calvarul din anul 1940, când s-a refugiat în ţară, fiind repartizat ca preot la Biserica Neguţători din Buzău.

În 1944, la Bucureşti, în Gara de Nord, îi ard bagajele, şi odată cu ele, şi exemplarele plachetei de versuri Picături de lacrimi. A doua plachetă, Răspântie, conţinând 45 de poezii, a fost tipărită în ultimul moment înaite de refugiu la Editura Cuvânt moldovenesc.

S-a retras la Târgu Jiu, unde a fost preot la Biserica Sf.Împăraţi şi a stat departe de ochii lumii, trăind ani de zile cu teama de a se pomeni extrădat U.R.S.S. sau închis pentru activitatea lui literară.

De aceea, a schimbat pana pe penel şi pe portativ. A pictat mult, revărsându-şi sentimentele în culori, recitind natura extrem de pitorească a locurilor în care l-a aruncat destinul. Cititorii Fluxului au avut şansa, primii din Basarabia, de a cunoaşte opera plastică a lui Trofim Suruceanu. Şi cu această revenire a artistului prin opera sa poetică şi cea plastică, se împlinineşte poate cel mai sacru vis, nutrit de el până în ultima clipă a vieţii – de a ajunge Acasă, în Basarabia.

SURUCEANU, TROFIM

S-a născut la 15 aprilie 1901, într-o familie de răzeşi din comuna Suruceni, fostul judeţ Lăpuşna. A învăţat la şcoala primară din sat, apoi a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău (1927) şi Facultatea de Teologie (1931) tot acolo.

După încheierea studiilor seminariale, este hirotonit preot şi trimis în satul Malovata, jud.Orhei.
Din 1938, este preot la Biserica Sf.Gheorghe din Chişinău şi apărător la Consistoriul Eparhial al Mitropoliei Basarabiei.

În anii 1940-1941, s-a aflat în refugiu.

După 1944, s-a stabilit în România.

A debutat încă din anii de studii la seminar.

Debutează editorial cu placheta de versuri Picături de lacrimi. Chişinău, 1932, Ed. Cartea românească.
A doua plachetă de versuri, intitulată sugestiv Răspântie (Chişinău, 1944, Ed. Cuvânt moldovenesc) o editează în 1944.

A colaborat la revistele: Luminătorul, Şcoala basarabeană, Basarabia literară, la ziarul Raza.

A fost membru al Asociaţiei Scriitorilor şi Publiciştilor din Basarabia (1939).

După 1944, n-a mai scris versuri de teama represaliilor. Având aptitudini muzicale şi de artist plastic, îşi dedică timpul acestor genuri ale artei.

S-a stins din viaţă la 10 iulie 1996, la Târgu Jiu.

P. S. Aducem mulţumiri domnului Valeriu S. Neaga, care ne-a pus la dispoziţie materiale extrem de valoroase legate de destinul preotului-poet Trofim Suruceanu.

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Chișinău, 2000. 186-191 p.