100 ani de la naştere – Scoaterea Mariei Cebotari din anonimat

Reeditarea romanului „Recviem pentru Maria” – o ajustare la adevărul istoric

Pe 10 februarie 1910, se naşte la Chişinău una dintre cele mai mari soprane, solistă de operă – Maria Cebotari. La numai 14 ani, Maria câştigă concursul anunţat de conservatorul „Unirea” din Chişinău şi devine studentă. La 15 aprilie 1931, debutează în rolul Mimi din „Boema” lui Puccini. A evoluat la Londra, Viena, Paris, Praga, Riga, Roma, Milano, Bucureşti, Copenhaga, Florenţa, Stockholm, Bruxelles, Amsterdam, Geneva, Berlin, Zurich. A jucat în opt filme turnate în Germania sau Austria, alături de vedete ale cinematografiei de atunci. Pe 9 iunie 1949, Maria Cebotari se stinge din viaţă, la numai 39 de ani. Corpul neînsufleţit, purtat pe umeri, a făcut înconjurul Teatrului de Operă de la Viena, după care mulţimea de oameni a condus-o până la Cimitirul Döbling, unde, alături de soţul ei, actorul Gustav Diessl, îşi doarme somnul de veci…

„Până pe la finele anilor 80 ai secolului trecut, acest nume, Maria Cebotari, şi vocea ei de soprană fără seamăn erau prezente numai în cercul melomanilor din Occident. Deşi, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, erau în viaţă încă mulţi dintre cei care o cunoscuseră “pe bune”, o auziseră şi o admiraseră “pe viu”. Numai de aceea pentru că ea cântase în faimoasele săli ale unor teatre de operă frecventate la timpul lor şi de căpeteniile naziste şi jucase în filme care plăceau şi acestor căpetenii, inclusiv în pelicula „Odesa în flăcări”, considerată o creaţie profund antisovietică”.

Vlad Pohilă

Referindu-se la cenzura din acei ani, V. Pohilă ne mărturiseşte că:

„în dicţionarele de specialitate de la Bucureşti numele Mariei Cebotari a fost totuşi inclus şi în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai timid, punându-se preponderent accentul pe talentul muzical de excepţie al Mariei Cebotari, s-a scris şi la Chişinău, începând cu anii 70. Muzicologul Radion Arabagi a publicat mai întâi câteva articole, apoi şi o monografie despre cântăreaţa Maria Cebotari. Pentru prima oară, la 1986, scriitoarea Vera Malev şi-a asumat riscul şi curajul de a însăila o biografie romanţată având-o ca protagonistă pe Maria Cebotari. În culoare se discuta, totuşi, că romanul plăteşte tribut unor calapoade ideologice: Maria era prezentată excesiv de filorusă şi chiar… cu viziuni de stânga!”.

Ideea unei reeditări a volumului cu revizuirea unor momente biografice din roman, prin ajustarea lor la adevărul istoric, o avea chiar autoarea. Moartea prematură, însă, a împiedicat-o să facă acest lucru. Ce nu a izbutit să facă scriitoarea, a făcut sora ei, radiojurnalista Nadejda Malev. Redactorul ediţiei revizuite, Vlad Pohilă, ne mărturiseşte:

„M-am bucurat sincer că mi-a încredinţat mie acest lucru. Cartea mă impresionase în genere la prima lectură, după lansarea ediţiei din 1986. În acei ani scriitoarea trebuia “să spele” astfel imaginea Mariei Cebotari, încât să fie acceptată şi de vechilii ideologici de la Chişinău. Nu putea Vera Malev să redea în roman, de exemplu, o bine cunoscută declaraţie a Mariei: “Sunt româncă, iar faptul că mă revendică ruşii, italienii, nemţii, mă flatează, dar rămân ceea ce sunt: româncă…”

Filmul „Aria” de Vlad Druc, într-o nouă redacţie

Scoaterea din anonimat a personalităţii Mariei Cebotari o datorăm şi regizorului Vlad Druc, cel care, în 2004, ne-a invitat la premiera filmului documentar „Aria” , despre viata şi activitatea Mariei Cebotari, Primadona Operelor din Dresda, Berlin şi Viena. Un film de 82 de minute, în regia lui Vlad Druc, după scenariul lui Dumitru Olărescu.

Potrivit regizorului, pentru prima oară a citit despre ea în revista „Muzikalnaia Jizni” din anii ‘70, pe când era student la Moscova. Atunci, Uniunea Compozitorilor de la Chişinău a reacţionat prompt la acel articol din revista rusească, atenţionând Moscova că despre Maria Cebotari nu trebuia să se scrie, deoarece ea activase în Germania nazistă. În istoria culturii mulţi artişti au creat pe timpul tiranilor şi regimurilor ostile umanităţii. Dar regimurile se perindă, tiranii mor şi asta nu înseamnă că în aceste perioade artiştii nu ar trebui să creeze. Arta este veşnică, celelalte sunt trecătoare.

Tentat de fabuloasa biografie a interpretei, Vlad Druc a călătorit în mai multe oraşe din Europa, a cercetat arhive şi a creat filmul „Aria”. În această lucrare cinematografică Maria Cebotari apare în toată splendoarea şi dramatismul vieţii sale, spectatorul având rara ocazie de a o vedea pe juna Marie cântând cu evlavie în corul bisericii, căsătorită doar 17 ani cu un bărbat ce avea peste 50 de ani, mai apoi studentă la Conservatorul din Chisinău. În film, urmărim activitatea ei în trupa lui Virubov la Paris (1927), iar mai apoi la Berlin şi la Dresda (1931).

Solicitat de reporterul „Capitala” pentru a ne spune care a fost soarta „Ariei ”după premieră, Vlad Druc ne-a mărturisit că filmul a stat pe raft:

„Începând cu 2004 şi până la plecarea comuniştilor, era imposibil să proiectezi în cinematografele noastre sau la Televiziune un asemenea film. În acest an, la a 100-a aniversare de la naşterea Mariei Cebotari, vom prezenta premiera unei alte redacţii a „Ariei”. Am mai scurtat dinfilm vreo 15 minute care erau mai puţin relevante.”

Premiera filmului va avea loc la Cinematograful „Odeon” pe 10 februarie curent”, a mai precizat regizorul Vlad Druc.

---

Tamara GORINCIOI