Lewis Milestone (Lev Milştein)… basarabeanul care a obţinut două premii Oscar.
Iurie Colesnic
Iurie Colesnic
Simplitatea? Este arta artei, gloria expresiei şi strălucirea literelor.Walt Whitînan
Scriam într-un număr anterior al Basarabiei necunoscute, că Basarabia, în fond, este un pământ al făgăduinţei.
Pe aici au trecut în toate timpurile mari personalităţi, începând cu mărturia lui Herodot despre Hercule şi terminând cu figuri mari ca Lev Tolstoi, Mihai Eminescu ş. a. Şi tot de aici şi-a luat zborul figuri care au devenit celebre în lumea întreagă. O Lidia Lipkovski, Maria Cebotari şi acest personaj Leo Milştein, care a obţinut pentru creaţia sa două premii Oscar. Dintre care unul pentru filmul Doi cavaleri arabi (1927), a fost un film de comedie, care a primit Oscarul la prima gală din 1929 şi, în istoria Oscarurilor este unicul film de comedie, performanţă nedăpăşită nici până astăzi.
Născut la 30 septembrie 1895 la Chişinău, în familia unui evreu înstărit, fiind unicul băiat într-o familie, unde erau încă trei surori, a fost un răsfăţat şi, la o vârstă fragedă, şi-a demonstrat caracterul. Adică, a comis o spargere a unei farmacii de pe str. Aleksandrovskaia, colţ cu strada Armeană, pe locul unde astăzi se află magazinul Franzeluţa. Părinţii n-au avut de ales şi, ca să-l scape de puşcărie, l-au ajutat să fugă în America. Multă vreme despre acest fost elev al Liceului Real nr. 3 nu s-a ştiut nimic.
America, înainte de primul război mondial, era un furnicar al emigranţilor. De aceea, pentru a supravieţui, era nevoit să se apuce de orice muncă plătită: salahor, fotograf, electrician. Destinul, însă, l-a împins treptat spre nişte studiouri de cinema în viitorul Hollywood. Omul este o jucărie în mâinile destinului, nu este o noutate.
Când a început primul război mondial, americanii au luat decizia să trimită armatele în Europa. Printre cei mobilizaţi e pomenit şi Leo Milştein. Mai târziu el avea să-şi amintească cum s-a făcut alegerea celor care aveau să plece în Europa. Au fost anunţate două liste. Cei care doreau să lupte se înscriau într-o listă, cei care doreau să rămână acasă se înscriau în a doua listă. Soluţia a fost pur americană. Cei care doreau să rămână acasă au fost trimişi pe front, iar cei care vroiau să lupte au rămas acasă. Milştein era înscris pe lista celor ce voiau să lupte.
Ca să ne imaginăm clar ce însemna cinematografia la început de secol, ne este aproape imposibil. Atunci toate se făceau pentru prima dată. Toţi erau pionieri. Aviatorii doreau să cucerească înălţimile, şoferii promovau fascinaţia automobilului, iar arta cinematografică părea să aducă o vrajă nemaipomenită în arealul culturii. Actorii de cinema, regizorii, aveau gloria unor semizei. Un spirit întreprinzător ca a lui Leo Milştein a întrezărit o faţetă şi mai importantă. Această artă va aduce nu numai glorie, dar şi foarte mari bani. Şi n-a greşit. De aceea a suportat cu stoicism toate încercările destinului. A fost meşter pentru decoruri, a fost operator secund, adică a umblat cu camera în urma operatorului de bază, a fost administrator, adică responsabil de recuzite şi de grupul de creaţie, a fost regizor secund, ca într-o bună zi să i se ofere şansa să facă un film. Şi el această şansă n-a ratat-o.
Ca orice evreu basarabean avea în sânge spiritul umorului. Nu însuşit din manuale, ci împrumutat din viaţa cotidiană, care la noi este o amestecătură a unor popoare care s-au obişnuit să glumească pe cont propriu.
Drept dovadă este celebra-i expresie pe care el a rostit-o în faţa fostului său diriginte de clasă Nicolae Popovschi în 1938, când a vizitat Chişinăul, şi întâlnindu-se cu fostul său profesor i-a dăruit o sută de dolari, o sumă enormă pentru acea vreme, şi i-a spus: „Numai dumneata, domnule profesor, ai înţeles că menirea mea nu a fost să fiu un tocilar conştiincios care îşi roade turul pantalonilor de băncile şcolii”.
Pentru Nicolae Poposchi, Lev Milştein a fost a doua persoană care a obţinut celebritatea în lumea artelor, primul său discipol fiind Samuil Marşak.
Cariera artistică a lui Lewis Milestone, poreclit la Hollywood ca Miile, după primul succes a venit cu încă un Oscar pentru filmul Pe frontul de Vest nici o schimbare (1930) după celebrul roman al scriitorului german Erich Maria Remarque, iar următorul film Prima pagină i-a adus nominalizarea la Oscar. A fost nominalizat şi în 1940 pentru filmul Despre şoareci şi oameni.
Filmografia lui Lewis Milestone se comune din filme pentru cinematografe şi filme pentru televiziune, adică seriale. Lista este impunătoare şi toate acestea merită să fie cunoscute:
Arrest and Trial (television) series; Monity on the Bounty; Ocean’s Eleven; Pork Chop Hill; Have Gon, Will Travel (television) series; La Vedovax; They who Dare (Cei care îndrăznesc); Melbr; Kangaroo (Cangurul); Les Miserables (1952) (Mizerabilii); Hallsof Montezuma; The Red Pony (Pony roşu); No Minor Vices; Archot Triumph (Arcul de triumf); Strange Love of Marthr Ivers; A Wrik in the Sun (Plimbare sub soare); The Purple House; The North Star (Steaua de nord); Edge of Darkness (Limita întunericului); My life with Caroline (Viaţa mea cu Caroline); LockyPartners (Parteneri norocoşi); The Night of Knights (Noaptea cavalerilor); Of Mice and Men (Despre şoareci şi oameni); The General Died at Dawn (Generalul a murit la asfinţit); Any thing Goes; Paris in Spring (Parisul Primăvara); The Capitan Hates the sea (Căpitanul urăşte marea); Hallelujah, I’т a Bum; Rain (Ploaia); The Front Page (Prima pagină); All Quiet on the Western Front (Tăcere pe frontul de Vest); Betrayal (Trădare); New York Nights (Nopţile la New York); The Rockett (R-cheta); Tempest; The Garden of Eden (Grădina Edenului); Two Arabian Knights (Doi cavaleri Arabi); The Kid Brother; Fine Manners (Maniere Fine); The New Klondike; The cave man (Omul din peşteră); Seven Sinners; Pit to Win; Positive (Pozitiv); Posture; The Tooth brush (Periuţa de dinţi).
Să nu uităm că a avut curajul să se producă ca regizor de teatru, montând spectacole pe Broadway în perioada 1937-1939. Dar viaţa teatrală i s-a părut prea monotonă, prea lentă în comparaţie cu dinamica filmului, cu posibilităţile pe care le oferea această artă. De aceea toată atenţia lui s-a concentrat asupra filmului.
În America, numele lui figurează în toate ediţiile legate de istoria Hollywood-ului sau a cinematografiei americane, pe noi ne interesează nişte detalii, care l-ar rupe din contextul american şi l-ar aduce mai aproape de noi. Ilia Ehrenbourg în volumul II al lucrării sale memorialistice Liudi, godî, jizni (Moscova, 1990), chiar în primul capitol, descrie întâlnirea sa cu Lev Milştein, care a vizitat URSS-ul şi declara peste tot că nu este Lewis Milestone, ci este Leova Milştein din Chişinău şi cu plăcere bea câte o sută de grame, cu scrumbie şi pâine neagră ca un veritabil basarabean. Era foarte jovial şi la înălţimea lui de 1 şi 71, amintea mult după felul de a fi de scriitorul Isaak Baabel.
Apropierea lui Ehrenbourg de Milştein s-a făcut tot pe tărâmul filmului, când regizorul american s-a decis să ecranizeze romanul acestuia – Viaţa şi moartea lui Nicolae Kurbov, povestea unui comunist romantic, care n-a suportat reînvierea NEP-ului (noii politici economice). Lui Ehrenbourg îi părea stranie această alegere, dar americanilor probabil le era interesant să vadă o secvenţă din viaţa sovietică. Scrierea acestui scenariu s-a făcut într-un sanatoriu din Anglia, unde Lev Milştein trecea o cură de slăbire şi în doi cu Ehrenbourg aranjau episoadele viitorului film.
Ehrenbourg avea experienţa unui scenarist şi de aceea scria foarte repede fiecare scenă, însă ceea ce 1-a uimit era simţul detaliului, pe care îl avea regizorul. El ştia cu un detaliu să facă pauză în scenă, să schimbe atmosfera şi în felul acesta scenariul părea că prinde viaţă.
Căutările lor au mers până la angajarea lui Nathan Altman în calitate de pictor-scenograf, dar filmul aşa şi n-a ajuns pe platouri. Producătorul studioului Columbia, Con, a declarat că scenariul are prea mult social şi prea puţin sexual, din care cauză nu va fi acceptat de spectatorii americani. Şi aici iarăşi un detaliu care îl caracterizează plenar pe Lev Milştein. El l-a obligat pe producător să achite onorarul pentru scenariu şi pentru scenografie. Era un om al cuvântului, care ştia să pună onoarea înaintea banului. Ehrenbourg îşi aminteşte că nu cu mult timp înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, Lev Milştein, vizitând Parisul, a dorit să se întâlnească cu el. Părea îngrijorat, învins de îndoială, de teama că în scurtă vreme va izbucni un război. Şi ceea ce avea să se întâmple s-a şi întâmplat.
Şi aripa războiului a trecut peste familia lui. Sora sa din Chişinău, căsătorită Moscu, a murit în Ghetoul din Transnistria, iar pe nepotul lui, Iulian Moscu, l-a salvat din Ghetou un funcţionar de la primăria Chişinău, Andrei Sârbu, care a reuşit să-l ducă la Bucureşti, de acolo, ajutându-l să ajungă în Palestina. Ajuns în Palestina, adolescentul salvat a declarat că este nepotul lui Lewis Milestone. Nimeni nu l-a crezut. Şi numai o discuţie telefonică cu regizorul şi contul bancar, care a achitat toate cheltuielile de a ajunge în America, au fost argumentele cele mai convingătoare. Iulian Moscu a ajuns la Hollywood, a absolvit facultatea de medicină şi a deschis o clinică, desigur că pe banii unchiului-regizor, chiar în Hollywood, ajungând medicul preferat al starurilor americane.
Istoria lui Iulian Moscu poate fi citită în cartea mult regretatului meu prieten Dumitru Crihan Invitaţie în iad (Chişinău, 1998).
Lewis Milestone a simpatizat sincer URSS-ul. În timpul războiului, împreună cu Y.Ivens, a montat, în 1942, filmul Frontul nostru rusesc, utilizând materialele cronicii de cinema sovietice. Iar în 1943 a turnat filmul Steaua nordului. Evident că după război numărul de filme produse la Hollywood a sporit, deoarece sosise o armată întreagă de tineri, care au schimbat accentele. În cinematografia americană, s-a trecut, ulterior, la filmele Western, la filmele de groază şi stilul lui Milştein a început să pară uşor depăşit.
În 1978, i-a murit soţia, Kendall Lee (1937-1978) şi peste doi ani, la 25 septembrie 1980, la Los Angeles, s-a stins din viaţă şi regizorul Lewis Milestone.
Despre el aproape că nu s-a scris în Basarabia şi numai apariţia Enciclopediei Chişinău (1997) ne-a permis să inserăm un articol dedicat acestei mari personalităţi artistice. La scrierea materialului ne-am inspirat din volumul Figuri contemporane din Basarabia (Chişinău, 1939), care, de fapt, conţine o biografie romanţată şi e foarte departe de adevărul enciclopedic. Dar ca primă sursă ea ne-a fost de mare folos.
Nu cunoaştem ce simt alte popoare în materie de cinematografie, noi, însă, avem certitudinea că basarabenii au stat la leagănul apariţiei acestei arte, obţinând chiar primul premiu Oscar.
Sursa: Colescnic, Iurie. Basarabia Necunoscută. – Chişinău, 2007. – Vol. 7. – P. 356-359.
Pe aici au trecut în toate timpurile mari personalităţi, începând cu mărturia lui Herodot despre Hercule şi terminând cu figuri mari ca Lev Tolstoi, Mihai Eminescu ş. a. Şi tot de aici şi-a luat zborul figuri care au devenit celebre în lumea întreagă. O Lidia Lipkovski, Maria Cebotari şi acest personaj Leo Milştein, care a obţinut pentru creaţia sa două premii Oscar. Dintre care unul pentru filmul Doi cavaleri arabi (1927), a fost un film de comedie, care a primit Oscarul la prima gală din 1929 şi, în istoria Oscarurilor este unicul film de comedie, performanţă nedăpăşită nici până astăzi.
Născut la 30 septembrie 1895 la Chişinău, în familia unui evreu înstărit, fiind unicul băiat într-o familie, unde erau încă trei surori, a fost un răsfăţat şi, la o vârstă fragedă, şi-a demonstrat caracterul. Adică, a comis o spargere a unei farmacii de pe str. Aleksandrovskaia, colţ cu strada Armeană, pe locul unde astăzi se află magazinul Franzeluţa. Părinţii n-au avut de ales şi, ca să-l scape de puşcărie, l-au ajutat să fugă în America. Multă vreme despre acest fost elev al Liceului Real nr. 3 nu s-a ştiut nimic.
America, înainte de primul război mondial, era un furnicar al emigranţilor. De aceea, pentru a supravieţui, era nevoit să se apuce de orice muncă plătită: salahor, fotograf, electrician. Destinul, însă, l-a împins treptat spre nişte studiouri de cinema în viitorul Hollywood. Omul este o jucărie în mâinile destinului, nu este o noutate.
Când a început primul război mondial, americanii au luat decizia să trimită armatele în Europa. Printre cei mobilizaţi e pomenit şi Leo Milştein. Mai târziu el avea să-şi amintească cum s-a făcut alegerea celor care aveau să plece în Europa. Au fost anunţate două liste. Cei care doreau să lupte se înscriau într-o listă, cei care doreau să rămână acasă se înscriau în a doua listă. Soluţia a fost pur americană. Cei care doreau să rămână acasă au fost trimişi pe front, iar cei care vroiau să lupte au rămas acasă. Milştein era înscris pe lista celor ce voiau să lupte.
Ca să ne imaginăm clar ce însemna cinematografia la început de secol, ne este aproape imposibil. Atunci toate se făceau pentru prima dată. Toţi erau pionieri. Aviatorii doreau să cucerească înălţimile, şoferii promovau fascinaţia automobilului, iar arta cinematografică părea să aducă o vrajă nemaipomenită în arealul culturii. Actorii de cinema, regizorii, aveau gloria unor semizei. Un spirit întreprinzător ca a lui Leo Milştein a întrezărit o faţetă şi mai importantă. Această artă va aduce nu numai glorie, dar şi foarte mari bani. Şi n-a greşit. De aceea a suportat cu stoicism toate încercările destinului. A fost meşter pentru decoruri, a fost operator secund, adică a umblat cu camera în urma operatorului de bază, a fost administrator, adică responsabil de recuzite şi de grupul de creaţie, a fost regizor secund, ca într-o bună zi să i se ofere şansa să facă un film. Şi el această şansă n-a ratat-o.
Ca orice evreu basarabean avea în sânge spiritul umorului. Nu însuşit din manuale, ci împrumutat din viaţa cotidiană, care la noi este o amestecătură a unor popoare care s-au obişnuit să glumească pe cont propriu.
Drept dovadă este celebra-i expresie pe care el a rostit-o în faţa fostului său diriginte de clasă Nicolae Popovschi în 1938, când a vizitat Chişinăul, şi întâlnindu-se cu fostul său profesor i-a dăruit o sută de dolari, o sumă enormă pentru acea vreme, şi i-a spus: „Numai dumneata, domnule profesor, ai înţeles că menirea mea nu a fost să fiu un tocilar conştiincios care îşi roade turul pantalonilor de băncile şcolii”.
Pentru Nicolae Poposchi, Lev Milştein a fost a doua persoană care a obţinut celebritatea în lumea artelor, primul său discipol fiind Samuil Marşak.
Cariera artistică a lui Lewis Milestone, poreclit la Hollywood ca Miile, după primul succes a venit cu încă un Oscar pentru filmul Pe frontul de Vest nici o schimbare (1930) după celebrul roman al scriitorului german Erich Maria Remarque, iar următorul film Prima pagină i-a adus nominalizarea la Oscar. A fost nominalizat şi în 1940 pentru filmul Despre şoareci şi oameni.
Filmografia lui Lewis Milestone se comune din filme pentru cinematografe şi filme pentru televiziune, adică seriale. Lista este impunătoare şi toate acestea merită să fie cunoscute:
Arrest and Trial (television) series; Monity on the Bounty; Ocean’s Eleven; Pork Chop Hill; Have Gon, Will Travel (television) series; La Vedovax; They who Dare (Cei care îndrăznesc); Melbr; Kangaroo (Cangurul); Les Miserables (1952) (Mizerabilii); Hallsof Montezuma; The Red Pony (Pony roşu); No Minor Vices; Archot Triumph (Arcul de triumf); Strange Love of Marthr Ivers; A Wrik in the Sun (Plimbare sub soare); The Purple House; The North Star (Steaua de nord); Edge of Darkness (Limita întunericului); My life with Caroline (Viaţa mea cu Caroline); LockyPartners (Parteneri norocoşi); The Night of Knights (Noaptea cavalerilor); Of Mice and Men (Despre şoareci şi oameni); The General Died at Dawn (Generalul a murit la asfinţit); Any thing Goes; Paris in Spring (Parisul Primăvara); The Capitan Hates the sea (Căpitanul urăşte marea); Hallelujah, I’т a Bum; Rain (Ploaia); The Front Page (Prima pagină); All Quiet on the Western Front (Tăcere pe frontul de Vest); Betrayal (Trădare); New York Nights (Nopţile la New York); The Rockett (R-cheta); Tempest; The Garden of Eden (Grădina Edenului); Two Arabian Knights (Doi cavaleri Arabi); The Kid Brother; Fine Manners (Maniere Fine); The New Klondike; The cave man (Omul din peşteră); Seven Sinners; Pit to Win; Positive (Pozitiv); Posture; The Tooth brush (Periuţa de dinţi).
Să nu uităm că a avut curajul să se producă ca regizor de teatru, montând spectacole pe Broadway în perioada 1937-1939. Dar viaţa teatrală i s-a părut prea monotonă, prea lentă în comparaţie cu dinamica filmului, cu posibilităţile pe care le oferea această artă. De aceea toată atenţia lui s-a concentrat asupra filmului.
În America, numele lui figurează în toate ediţiile legate de istoria Hollywood-ului sau a cinematografiei americane, pe noi ne interesează nişte detalii, care l-ar rupe din contextul american şi l-ar aduce mai aproape de noi. Ilia Ehrenbourg în volumul II al lucrării sale memorialistice Liudi, godî, jizni (Moscova, 1990), chiar în primul capitol, descrie întâlnirea sa cu Lev Milştein, care a vizitat URSS-ul şi declara peste tot că nu este Lewis Milestone, ci este Leova Milştein din Chişinău şi cu plăcere bea câte o sută de grame, cu scrumbie şi pâine neagră ca un veritabil basarabean. Era foarte jovial şi la înălţimea lui de 1 şi 71, amintea mult după felul de a fi de scriitorul Isaak Baabel.
Apropierea lui Ehrenbourg de Milştein s-a făcut tot pe tărâmul filmului, când regizorul american s-a decis să ecranizeze romanul acestuia – Viaţa şi moartea lui Nicolae Kurbov, povestea unui comunist romantic, care n-a suportat reînvierea NEP-ului (noii politici economice). Lui Ehrenbourg îi părea stranie această alegere, dar americanilor probabil le era interesant să vadă o secvenţă din viaţa sovietică. Scrierea acestui scenariu s-a făcut într-un sanatoriu din Anglia, unde Lev Milştein trecea o cură de slăbire şi în doi cu Ehrenbourg aranjau episoadele viitorului film.
Ehrenbourg avea experienţa unui scenarist şi de aceea scria foarte repede fiecare scenă, însă ceea ce 1-a uimit era simţul detaliului, pe care îl avea regizorul. El ştia cu un detaliu să facă pauză în scenă, să schimbe atmosfera şi în felul acesta scenariul părea că prinde viaţă.
Căutările lor au mers până la angajarea lui Nathan Altman în calitate de pictor-scenograf, dar filmul aşa şi n-a ajuns pe platouri. Producătorul studioului Columbia, Con, a declarat că scenariul are prea mult social şi prea puţin sexual, din care cauză nu va fi acceptat de spectatorii americani. Şi aici iarăşi un detaliu care îl caracterizează plenar pe Lev Milştein. El l-a obligat pe producător să achite onorarul pentru scenariu şi pentru scenografie. Era un om al cuvântului, care ştia să pună onoarea înaintea banului. Ehrenbourg îşi aminteşte că nu cu mult timp înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, Lev Milştein, vizitând Parisul, a dorit să se întâlnească cu el. Părea îngrijorat, învins de îndoială, de teama că în scurtă vreme va izbucni un război. Şi ceea ce avea să se întâmple s-a şi întâmplat.
Şi aripa războiului a trecut peste familia lui. Sora sa din Chişinău, căsătorită Moscu, a murit în Ghetoul din Transnistria, iar pe nepotul lui, Iulian Moscu, l-a salvat din Ghetou un funcţionar de la primăria Chişinău, Andrei Sârbu, care a reuşit să-l ducă la Bucureşti, de acolo, ajutându-l să ajungă în Palestina. Ajuns în Palestina, adolescentul salvat a declarat că este nepotul lui Lewis Milestone. Nimeni nu l-a crezut. Şi numai o discuţie telefonică cu regizorul şi contul bancar, care a achitat toate cheltuielile de a ajunge în America, au fost argumentele cele mai convingătoare. Iulian Moscu a ajuns la Hollywood, a absolvit facultatea de medicină şi a deschis o clinică, desigur că pe banii unchiului-regizor, chiar în Hollywood, ajungând medicul preferat al starurilor americane.
Istoria lui Iulian Moscu poate fi citită în cartea mult regretatului meu prieten Dumitru Crihan Invitaţie în iad (Chişinău, 1998).
Lewis Milestone a simpatizat sincer URSS-ul. În timpul războiului, împreună cu Y.Ivens, a montat, în 1942, filmul Frontul nostru rusesc, utilizând materialele cronicii de cinema sovietice. Iar în 1943 a turnat filmul Steaua nordului. Evident că după război numărul de filme produse la Hollywood a sporit, deoarece sosise o armată întreagă de tineri, care au schimbat accentele. În cinematografia americană, s-a trecut, ulterior, la filmele Western, la filmele de groază şi stilul lui Milştein a început să pară uşor depăşit.
În 1978, i-a murit soţia, Kendall Lee (1937-1978) şi peste doi ani, la 25 septembrie 1980, la Los Angeles, s-a stins din viaţă şi regizorul Lewis Milestone.
Despre el aproape că nu s-a scris în Basarabia şi numai apariţia Enciclopediei Chişinău (1997) ne-a permis să inserăm un articol dedicat acestei mari personalităţi artistice. La scrierea materialului ne-am inspirat din volumul Figuri contemporane din Basarabia (Chişinău, 1939), care, de fapt, conţine o biografie romanţată şi e foarte departe de adevărul enciclopedic. Dar ca primă sursă ea ne-a fost de mare folos.
Nu cunoaştem ce simt alte popoare în materie de cinematografie, noi, însă, avem certitudinea că basarabenii au stat la leagănul apariţiei acestei arte, obţinând chiar primul premiu Oscar.
Sursa: Colescnic, Iurie. Basarabia Necunoscută. – Chişinău, 2007. – Vol. 7. – P. 356-359.
Chișinău, orașul meu 