(Texte reproduse din revista Ginta Latină, Iaşi, nr. 1, 2003)

În Istoria deschisă a literaturii basarabene (Chişinău, 2004), criticul Mihai Cimpoi îl defineşte, comentându-i opera prin prisma bibliografiei:
„C. A. Munteanu este un poet polemic situat faţă de poeticile moderne şi faţă de poeţii noi („Schiloade versuri, haimanale / Turnate-n forme necioplite…”), dar deschis în chip romantic spre miracolele naturii, aripând între pământ şi cer şi sfidând materialitatea grea şi declarându-se – esenţial – „vagabond al zărilor albastre” sau la modul expresionist spre „o lume nouă-albă”, pe care o suprapune „lumii de luptători, de voievozi şi ţărani a trecutului pe care-o proiectează retoric-clamoros cu ajutorul inventarului toponimic („La Lipnic, Criuleni, şi la Soroca, / la Akerman, la Bender şi la Hotin, / Azi sunt străin. / Îs morţi arcaşii din Orhei…” – Scrisoare din februarie 1941). „O spectrală umbră, Mai costelivă, sură – / Ca ţeava morţii”, o fantasmă de demon orb coborând în miez de nopţi, străbate un spaţiu de simboliste tăceri adânci, de melancolii de amurguri cernite şi clipe demult pierite („Curge, vânăt, cerul prin podgorii. / Şerpii suferinţelor tumult, / Glas întind, din rănile lor, smult. / Ţipă, pribegind de plumb, cocorii”.
Doar cărţile pe care le-a donat Bibliotecii Academiei Române, cu identificarea proprie a numeroaselor pseudonime, permit întocmirea unei bibliografii exhaustive.
Constantin A. Munteanu. Volume de poezii: Decebal la Vadul lui Vodă, semnat: (A.-Diana Cortes), Chişinău, Tiparul Moldovenesc, 1940; Porunci Domneşti… (semnat: A.-Diana Cortes), Iaşi, tipografia Ligii culturale, 1941; Ţară de Martiri şi Profeţi (semnat: C. A. Munteanu), Chişinău, 1942; Buciumă sângele, (semnat: С. A. .Munteanu), Chişinău, 1942; Caravana luminilor (Flori basarabene, semnat C. A. Munteanu), Iaşi, aceeaşi tipografie [1943], anul intrării exemplarului legal în BASR; Meleag străbun (semnat: A.-Diana Cortes, Iaşi), aceeaşi tipografie, 1943; Protiv Verboten (semnat: Antim-Basarab Cortes), Focşani (imprimeria Chişinău), 1943; Deocheatul (semnat A.-Diana Cortes) [tip. Gh.Ţăran], Lugoj, 1944; Ereditate (semnat: C. A. Munteanu), Lugoj, aceeaşi tipografie, 1944; Vestala Neagră (semnat: C. A. Munteanu), Lugoj, aceeaşi tipografie, 1945; Nu-s drumuri înapoi? (semnat: Agal Camun), Lugoj, aceeaşi tip., 1946; Potirul profanat (semnat: C. A. Munteanu), Lugoj, aceeaşi tip., 1946; În Cumpăna de fiecare seară, (semnat: Tytan de Kamuty), Găvojdia, 1947; Spre Oază în Marmora neagră, poeme, Găvojdia, 1947; Rodia de aur (semnat: C. A. Munteanu), Bucureşti, 1973; Ghicitori, Bucureşti, 1954; Scrisoare către Moş Gerilă, Bucureşti, 1966 şi Stele mari pentru pitici, Bucureşti, 1968, toate semnate C. A. Munteanu; în colaborare cu Şt. Fătulescu şi V. Nicolescu: Ghicitori, Bucureşti, 1962.”
S-ar cuveni să scriem despre două fiinţe îngemănate – un poet şi un eseist. Poetul metaforic, uşor abstractizându-şi sentimentele şi dorind cu tot dinadinsul o infiltrare a realităţii. O codificare secretă pe bază de sentiment. De aici şi profilul poetic foarte specific, cu acorduri lirice profunde şi personale. Nu se teme să fie catalogat ca tradiţionalist, căci în esenţă este un adept convins al mesajului poetic. De aici şi dragostea pentru eseu, din necesitatea de a se exprima, de a transmite nişte mesaje, iniţial numai de el percepute şi descifrate. Bibliografiile atestă nişte fapte care nu pot fi contestate. Ele, însă, există dincolo de spaţiul comentariului fiind doar o statistică necesară.
Lista bibliografică oferită ceva mai sus nu este completă. Dispunând de prima sursă, adică de arhiva scriitorului reproduc aici o fişă bibliografică întocmită de însuşi C. A. Munteanu:

„FIŞA BIOBIBLIOGRAFICĂ C. A. Munteanu (n. 19.01.1919 – Munceşti, România.)

Debut publicistic, 1929;
Debut editorial, 1940;
Decebal la Vadul lui Vodă, (versuri, semnat A.-Diana Cortes), 32 p., Chişinău, 1940;
Caravana luminilor, (poezii), 90 p., Iaşi, 1941;
Porunci Domneşti, (versuri, semnat A.-Diana Cortes), 8 p., Iaşi, 1941;
Ţară de Martiri şi de Profeţi, (versuri), 16 p., Chişinău, 1942;
Buciumă sângele, (versuri), 64 p., Chişinău, 1942;
Meleag străbun, (versuri, semnat A.-Diana Cortes), 12 p., Iaşi, 1943;
Protiv Verboten, (versuri, semnat A.B. Cortes), 32 p., Focşani, 1943;
Tâlcuri noi în Pravila Universului, (proză, semnat Teofil Cristian), 32 p., Iaşi, 1943;
Deocheatul, (proză, semnat A.-Diana Cortes), 8 p., Lugoj, 1944;
Ereditate, (stihuri), 84 p., Lugoj, 1944;
Vestala Neagră, (stihuri), 160 p.- Lugoj, 1945;
Între prieteni, singur, (proză, semnat Aman Ţepuşă), 16 p., Lugoj, 1945;
Munceşti? Interzis!, (versuri, semnat A.-Diana Cortes), 12 p., Lugoj, 1945;
Potirul profanat, (stihuri), 132 p., Găvojdia-Lugoj, 1946;
Iartă-mă, Doamne, de prieteni, (proză), 40 p., Găvojdia, f.a.;
Nu-s drumuri înapoi ? (versuri, semnat Agal Kamun), 8 p., Lugoj, 1946;
Cocorii lui Ibykus, (proză, semnat A.-Diana Cortes), 16 p., Lugoj, f.a.;
În Cumpăna de fiecare seară, (proză, semnat Tytan de Kamuty), 154 p., Găvojdia, 1947;
Spre Oază în Marmura Neagră, (poeme), 160 p., Găvojdia, 1947;
Ghicitori, (versuri), 48 p., Buc, 1954;
Ghicitori, (versuri, volum colectiv), 40 p., Buc, 1961;
Scrisoare către Moş Crăciun, (versuri), 32 p., Buc, 1964;
Stele mici pentru pitici, (versuri), 56 p., Buc, 1968;
Ghidul elevului 1969/1970, (versuri, volum colectiv), 104 p., Buc, 1969;
Poezii şi ghicitori pentru preşcolari, (versuri), 140 p., Buc, 1971;
Rodia de aur, (versuri), 76 p., Buc, 1973;
Cântece pentru copii, compozitor Dan Voiculescu (volum colectiv), 40 p., Buc, 1976;
Ghicitori, (versuri), 32 p., Craiova, 1978;
Ghicitori – Jocuri muzicale pentru copii, (versuri), 54 p., compozitor Liviu Comes, Buc, 1979.
Buc, 19. IV. 1979.
C. A. Munteanu”

Mărturisesc sincer că despre C. A. Munteanu am avut multă vreme o închipuire foarte vagă. Informaţia primară despre existenţa unui poet cu acest nume am primit-o indirect, printr-un volum de poezie cu autograful autorului, volum pe care mi l-a dăruit părintele Dimitrie Balaur. A doua sursă a fost un alt scriitor basarabean, Mihai Spiridonică, care mi-a trimis câteva răvaşe ce se păstrau în arhiva personală. Dar omul, care m-a făcut să scriu despre C. A. Munteanu, a fost doctorul Vlad Bejan de la Iaşi, care a fost prieten cu C. A. Munteanu:
„Iaşi, 10.XII.2002

Stimate şi dragă domnule Iurie Colesnic
Chişinău

Ce faptă lăudabilă faci prin descoperirea, evocarea şi publicarea necunoscutului, dar marelui poet Constantin A. Munteanul Atunci când se va cunoaşte întreaga sa operă, o să vedeţi, va fi considerat unul din marii poeţi ai românilor care a ilustrat cel mai veridic, dar şi cu o înaltă artă, un segment dramatic al istoriei neamului nostru. La percepţia mea a artei literare apreciez că metafora lui Constantin A. Munteanu este neegalată. Sper ca în 2 luni să reuşesc să apară o Antologie a operei lui.
Deocamdată îţi trimit:
1. Menţiuni şi extrase de pe scrisorile primite;
2. Autografe de pe cărţile donate;
3. Xerografiat informaţiile lui A. Zaruba, cumnatul său, privind data şi locul morţii;
4. Portretul în ulei. (Trei fotografii s-au pierdut, dar sper să le recuperez);
5. Fişa bibliografică întocmită de C. A. M.

Ne-am cunoscut în anul 1942 în luna martie, când mi-a adus spre publicare în revista şcolară Licurici a Liceului B. P. Hasdeu, eu fiind redactorul revistei, poezia întitulată început – Anul I, alegoria evului nou, declanşat la 22 iunie 1941. O seamă de şcolari şi absolvenţi grupaţi în jurul revistei Licurici, actori (elevi şi ei) din trupa Teatrului Popular Muncă şi Lumină, mulţi neavând unde să se întoarcă acasă, formase o boemă adăpostită la un pavilion al CFR pe malul unui lac de la periferia Chişinăului. Aici şi-au încercat talentele literare Vornic Basarabeanu (Vasile Cârlou), Sencine Puşcaşu, Sandu Popescu, Leonid Luicau, I. Jemăneanu, cântăreţii Misail Chiriţă, Petrică Spoială, apoi „actorii” A. Zaruba, Serebrean, criticii de artă Igor Creţu, Th. Bebea, C. A. Munteanu, V. Bejan. Pe С A. Munteanu l-am vizitat acasă, aşezată pe un dâmb de lângă şoseaua Munceşti – casă de ţară cu două încăperi, pridvor şi curte mare de ţară cu o palmă de loc de livadă şi vie. Ne-a primit bătrâna sa mamă care, judecând după bundiţă şi vorbă, părea a fi bucovineancă. Din spatele casei se vedea panorama Chişinăului, iar Titus cu zâmbetul ce-l caracteriza se mândrea că Munceştii îs o localitate în vecinătatea căreia se află Chişinăul.
Ne-am reîntâlnit în toamna anului 1944, la Bucureşti, apoi la spitalul militar de la Craiova, unde se afla şi el în trecere ca militar. Ne-am scris şi ne-am mai întâlnit, dar după 1948 nu am mai ştiut de el până în 1968, când ne-am revăzut la parastasul comemorativ al Pr. Alecu Mateevici la Bucureşti. O ducea greu. Am înţeles că i s-a impus, după o arestare, să înceteze să mai scrie în felul cunoscut. S-a dedicat poeziei pentru copii, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor, devenise salariat, a primit un premiu, i s-a dat o locuinţă la Bucureşti.
După 1973, s-a îmbolnăvit. A fost de trei ori la Iaşi, ne-am revăzut la Bucureşti şi am purtat o corespondenţă, aş spune, regulată. Nu lipsea de la reuniunile basarabenilor, dar păstra o oarecare rezervă, pe care o justifica cu acelaşi zâmbet dintotdeauna. Reamintindu-mi necazurile lui cu boala şi poate şi altele, de care nu mi-a vorbit, am regretul că eu, ca medic, nu l-am ajutat pe cât ar fi avut nevoie.
Dragă domnule Iurie Colesnic, despre biografia lui mai multe îţi vor spune extrasele din scrisorile pe care le alăturez.
Încă o dată, faci un lucru minunat, aducându-l la cunoştinţa marelui public cu talentul şi preţiosul meşteşug scriitoricesc cu care te-a înzestrat Cel de Sus.
Multă sănătate,
Vlad Bejan”

Scrisorile sunt veritabile documente literare, ce ne permit să trecem peste vadul timpului. Cele pe care mi le-a pus la dispoziţie doctorul Vlad Bejan sunt doar nişte extrase, dar, şi în formula lor de compendiu, ele reprezintă o sursă inestimabilă pentru dezvăluirea unei personalităţi notorii. Extrasele mai au o explicaţie. Corespondenţa particulară conţine şi multe informaţii intime, care nu întotdeauna este bine ca să aibă ecouri publice. Sunt şi lucruri intime ce trebuie să rămână intacte:

„Extrase şi menţiuni din scrisorile primite de la C. A. Munteanu
Scris. 1
1971 – aug., Bucureşti
Mă va vizita la Iaşi.

Scris. 1 1.
1972, 9 apr.
Îţi scriu şi dacă nu voi putea veni, să-ţi rămână semn al trecerii batjocorite. În data de 24.XII.1971 iese din spitalul din Buc şi pe 31.XII pleacă la Constanţa, unde locuieşte fratele său, profesor de matematici. Evocă locurile natale şi dă o strofă din Neliane -Liană. Crede că poezia a fost cuprinsă în volumul Ereditate (dec. 1944).
Aminteşte de Despina. La Constanţa, vizitează pe Iura şi Zoe (Zizi) Ştefan. Se referă apoi la mine. A trimis la Iaşi, la Editura Junimea vol. Leii intră în piatră. Gh. Drăgan îi dădea speranţe de publicare. În aprilie aduna acte medicale la Spit. 9 şi Colţea în vederea pensionării.
E vorba ca în cursul acestui an să apară Rodia de Aur. Edit. Ion Creangă, 50 de poezii.
Este, de asemenea, bucuros că zilele următoare va intra în librării – vinovat pe aceste cuvinte de Andrei Ciurunga: „Socotesc apariţia cărţii ca pe un succes propriu al nostru”.

Scris. 2
Buc. 1972, 4.06
Iese de la spit. central. S-a internat în aug. 1971.
În 22.08.71 este operat de urgenţă la coloana vertebrală. Diagnosticul cunoscut lui ependinosu gigant al cozii de col. (glumeşte că nu era coadă de măgar sau catâr sau altă jivină bătută de Dumnezeu). Urmează 4 serii a câte 20 şedinţe, 200 pe şedinţă. „A fost a dracului. Va trebui, ca revanşă, să trăiesc în plus vreo câteva veacuri. Ceea ce, înţelegi, nu-mi prea surâde”. A fost operat de d-na Sofia Ionescu, medic primar neurochirurg. „Am avut un foarte mare noroc”. Mă informează că, dând urmare sugestiilor lui Gh. Drăgan (de la Junimea – Iaşi), a restructurat volumul pe care îl trimite din Constanţa în ziua de 3.04.72. A primit confirmare. Ultima sa întrevedere a fost în noiembrie 1971 şi i s-a promis publicarea în 1973. Titlul volumului Leii intră în piatră. Mă întreabă dacă nu am o veste bună – ar fi psihoterapic. Trimite salutări Doiniţei, soţiei şi celor doi fraţi.
N. B. Nu-mi trimite copia manuscrisului Leii intră în piatră ca să-mi facă surpriză.
A vorbit despre mine cu Pan Halippa, P. S. Antonie Ploişteanu, A. Ciurunga (? atunci nu mă cunoştea) N. Moroşanu, Gh. Ştefan.
P.S. Mă anunţă că a apărut cartea lui Ciurunga. Îşi cere scuze că scrie prost. „Îmi vibrează peniţa” zice el cu umor în nenorocirea sa.
Mă roagă din nou să vorbesc cu Gh. Drăgan.

Scris. 3
1975 – 9 mai
Ar fi trebuit să apară la Bucureşti Grădina Lacului, iar Leii intră în piatră … „nu prea bucură pe ieşeni”. Îmi cere să-i trimit 10 ilustrate cu chipul „nemuritorului Alex. I. I Cuza al cărui duh veghează în veac suflarea Moldovei întregi şi a plaiurilor româneşti de pretutindeni”. În Bucureşti nu se găseşte. Spune că vrea să-mi trimită bani! Îşi dă noua adresă.
P.S. Cu sănătatea „tot nu stau prea strălucit” şi se va interna din nou la neurochirurgie. Crede că nu prea e posibil să se mai facă ceva bun. „Stau să definitivez un volum de proză” Scrisul îi este alterat. Cuvinte care se descifrează greu.

Scris. 4
1975, 5.09
Bucureşti
Mulţumeşte pentru ilustrata cu Al. I. Cuza. Salutări familiei sau, după Doiniţa, fiică-mea, „demnă de a întregi galeria lui N. Gane. Al. I. Cuza a reuşit în 7 ani cât nu a reuşit dinastia Hohenzolernilor în 80 de ani”. Vorbeşte apoi despre mine.
S-a mutat în locuinţa primită prin bunăvoinţa conducerii Uniunii Scriitorilor. Încă nu are masă şi birou şi scrie pe genunchi. Adresa poştală rămâne aceeaşi.

Scris. 5
în prag de 1976
„Felicitări pentru voi şi pentru toţi câţi sunt cuprinşi de „Doina” lui M.Eminescu, vorbind înfieraţi limba vechilor Cazanii…” La Mulţi Ani!

Scris. 6
25 apr. 1976
Felicitări de Paşti.

Scris. 7
1 ian. 1977
Felicitări de Anul Nou.

Scris. 8
1978, 29-03.
Are intenţia să mă viziteze la Iaşi. Nu poate veni şi se explică încifrat: „… pentru cele câte au fost şi nu mai sunt, sau pentru cele care, deşi mai sunt, n-or să mai fie”. În continuarea explicaţiei menţionează cărţile sale din 1941, 1942, 1943, 1944, 1945, 1946, 1947 (3 vol.) „pentru toate acestea şi pentru OBÂRŞIE – n-am fost iertat”. Nu se revoltă. A găsit un echilibru. O bucurie. Şi anume: Karl Marx – însemnări despre români (1946); Relaţii internaţionale în acte şi documente (vol. II, 1976); Analele Istorice nr.6 — 1977; Magazinul istoric – în special, ultimul număr şi altele. Apoi spune: „Nefiindu-mi străin intelectualul patriot din tine, presupun că, desigur, te vor interesa asemenea pagini.11
A participat la comemorarea lui Alecu Mateevici, apoi este incitat de Pan Halippa la aniversarea împlinirii 60 de ani de la Unire. Au participat Pr. Balaur Dimitrie, Pan Halippa (95 ani), Sinicliu (83 ani).
Doreşte să mă revadă. Este spitalizat la domiciliu. Scrie la maşină, deoarece nu poate ţine tocul.
A dat un anunţ la România Liberă dacă ar putea recupera 2 publicaţii pierdute; Căsătoria perfectă (în germană) şi Meleag străbun nr.l (locul de apariţie a revistei fiind şi locul meu de naştere, rămas în amintire). Aşteaptă?? comanda articolului.

Scris. 9 1978, 23 apr.
Roagă, dacă este posibil, ca anunţul de pierdere să fie înserat la o publicaţie din Iaşi. Intenţionează să termine o lucrare: Divorţul: fenomen social – cauze -implicaţii – soluţii. Publicaţia periodică Meleag Străbun „…îmi este necesară pentru terminarea unui studiu monografic LITERATURA ŞI IDEEA DE UNITATE NAŢIONALĂ.” „Rogu-te să-mi stai în ajutor, mie, ca instrument în slujba destinului nostru naţional. Sunt sigur că vei face tot se poţi.” „Îţi răspund de aici (Constanţa) privind marea întinsă în răsărit.” Ataşează două copii din Vestitorul Român Canadian cu un articol de C. A. Munteanu despre martiri şi profeţi, apărut la Chişinău în 1942, şi un articol apărut în Romani du Canadian Herald trimis lui C. A. Munteanu de Constantin Noica, întitulat Transilvania în spiritualitatea românească.

Scris. 10
1979, 15 iunie
Aminteşte ziua apusului Luceafărului în 15 iunie, cuvinte frumoase pentru Doina, fetiţa mea. Zi mare pentru noi toţi „… care am ajuns unde suntem pe CALEA ROBILOR”.

Scris. 11
1979, 12 august, Bucureşti
Urări de bine, continuă în 14 august. În perspectiva venirii la Iaşi, sugerează o întâlnire cu scriitori (eventual), elevi sau orice altă categorie. Pentru el era ultima şansă. Nu mai avea timp de aşteptat.

Scris. 12
1979, 14.VIII, Bucureşti Trimite o ilustrată cu urări, semnat cu Derpina.

Scris. 13 1979, 23. IX
Trimite o ilustrată, de data aceasta de la Constanţa.

Scris. 14
1979, 30.X, Bucureşti
„De îndată ce îmi va fi cu putinţă îţi voi trimite şi altele, vechi, încă proaspete amintiri.” Felicită pe Anton Bejan pentru apariţia Dicţionarului de mână.

Dedicaţii pe cărţi
Porunci domneşti (1941): „Acest prea modest în lipsa unui original. A.-Diana Cortes”.
Buciumă sângele (1942) (cu trimitere): „… Dacă pădurea se scutură toamna, e pentru ca în primăvară să înfrunzească mai puternic şi mai plină de măreţie…”.
Vestala Neagră (1945): „Exemplar rar cu valoare de incunabul. Nu se înstrăinează asemenea pământului natal, cu nici un preţ”.
În cumpăna de fiecare seară, Găvojdia (1947): „Lui Vlad Bejan, speranţă a năzuinţelor de demult. Cu dragoste şi preţuire.” Tytan de Kamuty, Constanţa, 1972.
Poezii şi ghicitori pentru preşcolari (1971): „Doinei V. Bejan excepţional vlăstar care poartă în germene viitorul rod, interzis nouă – fericite împliniri.”
Ghicitori – fără dedicaţie (1972)?
Rodia de aur (07.06.1973): „Fratelui întru sentimente şi credinţă, prof. dr. Vlad Bejan şi celor dragi această rodie din „grădina înstrăinată”, rămasă aproape inimii mele, cu deosebită preţuire şi dorinţe de bine.”

Scrisorile din arhiva Mihai Spiridonică vin ca o cronică paralelă. Un fel de partidă de şah la mai multe table. Dar dacă ai răbdare să pui cap la cap detaliile şi comentariile, obţii un tablou obiectiv şi zguduitor:

„Bucureşti, joi, 11.09.1975
Iubite Mihail Spridonică,
Patul 48, din Salonul 2, din clinica 2 de la neurologie — a Spitalului Gheorghe Marinescu din slăvita cetate a lui Bucur, cu toată puritatea lui albă, îmi crează o stare de satisfacţie, de saturaţie totală, sper ca zilele acestea, convingându-i pe smeii şi balaurii de aici, să prind un ceas bun şi să mă fac nevăzut (adică să mă subtilizez) şi să poposesc la reşedinţa mea (în definitiv!) din str. Luntrei nr. 6, Bloc 7 Petricani, scara 3, etaj 3, ap. 198 (sector 2), locuinţă atribuită după lungi avatarii prin Uniunea Scriitorilor, respectiv Laurenţiu Fulga şi Virgil Teodorescu etc., şi unde mă aşteaptă, în lanţuri ruginite, atâtea gânduri şi visuri vechi, şi mai vechi, şi unele noi.
Aici, îţi scriu pe genunchi. Dar cred că ştii că nici la birou nu scriu eu prea lizibil.
Dintre cei amintiţi, i-am mai întâlnit mai de mult pe unii şi pe ceilalţi. Unii dintre ei au mai apărut în vitrinele librăriilor, la radio, sau la diverse întâlniri cu cititorii.
Cei mai prezenţi, şi după părerea mea, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi contemporani, nu numai din această parte a lumii, este Andrei Ciurunga (alias Robert Cahuleanu). Are omul acesta har şi curaj civic pe măsura dioptriilor (-20). Octav Sorgeţiu a apărut parcă şi cu o pagină de poeme în România literară; I.D. Pietrari, cu volumul, idem Mirea erc.
Din cauza nesănătăţii, eu circulând relativ puţin, de văzut văd puţin (puţini şi puţine). Dar mai aud şi furnizând România literară, Contemporanul, Luceafărul etc., inima mea se bucură că ochii mei îi descoperă printre alte nume care dau valoare şi limpezime acestui sfârşit de secol al nostru, şi pe cei cunoscuţi nouă, mai de demult, de departe.
Cu editurile, relaţiile mele, atât pentru poezie cât şi pentru proză, sunt epistolare. De aici şi rezultatele bicisnice şi sporadice. Penuria de hârtie, de fonduri nescriptice, este o poveste pentru muritorii de rând şi pentru operele care, eventual, ar avea şansa să se impună Cetăţii şi Lumii. Trebuie să te zbaţi dacă poţi să contactezi, să abordezi pe vreun redactor mai inimos, căruia, plăcându-i ce scrii, să se transforme în susţinător în cadrul editurii respective.
Fiindcă, presupun, eşti în rădăcinile ultimilor zeci de ani în pământul Moldovei lui Ştefan cel Mare, poate ai găsi şanse sporite la Editura Junimea din Cetatea Moldovei (acum numit Iaşii), unde, judecând după activitatea editorială concretizată în volumele difuzate pe reţeaua unităţilor de librărie, se tipăresc lucruri interesate şi de valoare, cu nimic mai prejos decât lucrările apărute sub egida celorlalte edituri din ţară (Dacia -Cluj; Facla – Timişoara, Scrisul Românesc – Craiova şi chiar Ed. M. Eminescu şi celelalte din Bucureşti).
Stimate prietene de sentimente româneşti şi mai vechi aspiraţii de unitate şi independenţă naţională, închei aceste contorsionate şiruri de semne, aproape ilizibile în condiţii obişnuite, îmbrăţişându-te cu frăţeasca dragoste de totdeauna şi dorindu-ţi deplin succes în acţiunile pentru publicarea progeniturilor nopţilor nedormite.
C. A. Munteanu
P.S. Adresa poştală rămâne, constant, aceeaşi. Telefonul meu la actualul domiciliu.”
Timpul, în aceste răvaşe, pare a curge altfel. Cu alt ritm, cu alt înţeles. Ca morala într-o fabulă:
„Bucureşti, 22 februarie 1977
Stimate Mihai Spridonică,
Într-una din epistolele domniei tale ziceai de un răspuns care şi figura printre datornicii domniei tale.
Probabil, ai dreptate. Înseamnă că nu toate mesajele ajung în mâna destinatarilor. Soartă efemeră a tuturor câte sunt.
Dacă te referi cumva la relaţiile scriitor – editură, nici eu nu le mai ştiu prea bine. Deşi am depus câteva volume la unele dintre editurile din Bucureşti sau din ţară.
După cum mă informa Editura Junimea (exces de amabilitate colegială), conform unui HCM (10.8/1975) lor, de exemplu, „li se limitează aria editorială la zona Moldovei”.
Cunoscând acest fapt, mă gândesc că domnia ta, iubite coleg şi prieten, ai mai multe şanse adresându-te ed. Junimea din Iaşi, mai ales fiind vorba de proză.
Starea sănătăţii mele continuă să rămână precară, în ciuda faptului că eu vreau şi stărui să fiu sănătos. Îmi petrec cele mai multe ceasuri în pat. Şi aproape întreg timpul, în locuinţa pe care o ocup în exclusivitate. (Din cauza bolii, sunt singur într-o garsonieră).
Îţi doresc succes în munca literară şi în obţinerea unor rezultate concrete satisfăcătoare.
Desigur, e un motiv de întristare că un scriitor nu poate publica rodul inimii şi al nopţilor sale. Dar mai întristător găsesc faptul că atâţia din confraţi (cu sau fără ghilimele) publică tot ceea ce scriu (şi chiar ceea ce doar semnează).
Să scriem frumos şi folos! Acest lucru mi se pare cel mai important şi care, de fapt, îndreptăţeşte la titlul profesiunii de scriitor!
Cu frăţească dragoste, te îmbrăţişează prieteneşte, acelaşi călăuz al Caravanei
Luminilor.
C. A. Munteanu

N.B. Rogu-te, în cazul că îmi mai scrii, menţionează adresa expeditorului, pentru uşurinţa răspunsului. T. „
Tema singurătăţii în scrisori se întâlneşte frecvent. Dar pentru un poet liric această temă este un refren major. Un scriitor veritabil întotdeauna este surghiunit în Singurătate:

„Duminică, 06 mai 1979, Bucureşti.
Stimate Prietene de departe Mihail Spridonică, cu mare întârziere răspund, (în scris), şi cu toată inima convingere: ADEVĂRAT A ÎNVIAT! (oral am făcut-o îndată).
Este o stare de fapt că, cu sănătatea, nu o duc prea strălucit! Dar nici nu-mi îngădui luxul unor văicăreli. Oricât ar suferi lutul pe care trebuie să-l port până îl voi lăsa la garderoba comună, încerc să-i ignor această stare şi să-l mobilizez pentru a naviga spre ţinta propusă. Să nu intre în derivă! Nu avem acest drept, chiar dacă uneori m-am simţit şi mă simt ca o navă complexă, dar fără mijloace de comunicare cu baza. Internările, tratamentele la care am fost supus, operaţia neurochirurgicală pe care, nolens – volens, a trebuit s-o accept, nu m-au împiedicat şi nu mă împiedică să stărui. De altfel, e tot ce mai pot face în starea mea de supravieţuitor oştean dintr-o încrâncenată încleştare despre al cărei rezultat încă nu vreau să cred că este total şi definitiv pierdut. „…Dacă pădurea se scutură toamna, e pentru ca în primăvară să înfrunzească mai puternic şi mai plină de măreţie.” (Motoul de pe pagina de gardă a volumului Buciumă sângele, 1942, Chişinău.) Aşa credeam, aşa simţeam, aşa gândeam. Şi continui să rămân statornic în această atitudine, pe care nu eu am ales-o ci, se pare, ea m-a ales pe mine. Viniciu Gafiţa este un om excepţional şi un coleg loial. N-am fost niciodată „intimi”, dar îl cunosc, destul de bine, zic eu. Mai bine l-am cunoscut pe Mihai Gafiţa. Repet, cu scriitorul Viniciu Gafiţa şi cu redactorul (editorul) Viniciu Gafiţa se pot găsi, cu destulă uşurinţă, căi de apropiere şi înţelegere. Gândeşte-te dacă n-ar fi mai cu folos o contactare directă, nemijlocită. (Intermediarii, mijlocitorii, fără voia lor pot „trăda”.) (Vezi că Viniciu Gafiţa a semnat de curând o carte interesantă, chiar dacă nu este atât de completă: Viniciu Gafiţa, Bibliografie de literatură română pentru copii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1978.)
Mi se pare destul de interesant materialul din paginile cu care îşi începe lucrarea: Scurtă privire asupra evoluţiei literaturii pentru copii. Cred că se mai găseşte în librării – a apărut într-un tiraj satisfăcător: 24.000 ex., broşate, şi costă numai lei 3,50.
Iartă-mă că mă opresc aici. Sper să-ţi mai pot scrie şi, poate, cu oarecare folos. Îţi doresc sănătate şi numai bine şi pe cât mai curând o carte la nivelul aşteptărilor. Cred că ai putea folosi şi Editura Junimea. (Dacă te cunoaşte cineva de acolo.)
Îngăduie să rămân al domniei tale cu aceleaşi distinse sentimente de stimă, dintotdeauna,
C.A. Munteanu

P.S. Scrisul cu mâna este mai ilizibil. Iartă-mă că am folosit… [indescifrabil] maşinii de scris.
CA. Munteanu”

Veşnica frământare a scriitorului rămâne a fi lupta cu editorul, bătălia neîncetată pentru carte. O baricadă şi două poziţii. Doi oameni fac o carte, dar fiecare vede în ea un alt înţeles, un alt sens, un alt mesaj. Aşa a fost în toate timpurile şi probabil aşa va fi în toate timpurile:

„Bucureşti, 26.06.1979
Stimate prieten şi coleg Mihail Spridonică,
Scrisoarea (Din cauza scrisorii cu adresă incompletă; a rătăcit câteva zile până a ajuns la administrator, care, cunoscându-mă, mi-a pus-o la cutia de scrisori.) (primită cu mare întârziere) este un document de o excepţională valoare – ea venind de un om care cunoaşte şi Moldova de acum şi pe cea din amintire. M-a bucurat mult împărtăşirea atâtor impresii şi atâtor consideraţii. Mă bucur la gândul că, poate, ne vom putea întâlni cândva şi vom putea petrece pe îndelete şi nemijlocit.
Sufleteşte, am fost aproape şi am participat la sfârşitul lui Pan Halippa. Dar poate nu mi-a fost cu putinţă… Era o perioadă în care trebuia să mă împac cu patul ca mortul cu groapa. (Uneori mă bătea gândul să dau în primire, dar am prea mult de lucru şi nu mi-a fost desemnat cel căruia ar trebui să dau în primire).
Mă bucur că v-a plăcut ceva din cele scrise pentru cei mici.
Amintim că la Editura Ion Creangă – director este Tiberiu Utan – cu o temeinică pregătire de specialitate (Maramureşean (21.III.1930), absolvent al Institutului de literatură Maxim Gorki din Moscova, în 1957). – Viniciu Gafiţa este redactor – şeful secţiei – literatură pentru cei mici.
În general sunt copii buni.
Ideea de a fi însoţit de cineva care să te prezinte nu-i rea. Dar gândesc, în adevăr ar trebui să fie cineva care să se bucure de trecut.
A mea Rodia de aur a stat din 1958 până în 1973 (când a apărut) (Şi atunci…) De altfel de atunci n-am reuşit să mai editez ceva prin Ion Creangă. O lucrare în colectiv, cei prin Ed. Muzicală, ceea de la S.R. Craiova (1978) şi ultima. Ghicitori, jocuri muzicale pentru copii, în colaborare – tot la Editura Muzicală, 1979.
Nu mă simt tocmai apt să scriu. Îmi vine greu. Nu pot sta nici pe scaun. Iar în pat îmi vine tare neîndămână.
Dacă îţi vei menţine dorinţa de a scrie, de a face vreo sugestie la CC – sau ori în care altă parte, era bine să baţi textul la maşină. Să-ţi păstrez un exemplar. Cei de sus au mult de lucru şi nu au timp să-şi bunghească ochii pe hieroglifele din ideogramele noastre.
(Din acelaşi motiv s-ar fi cuvenit şi eu să procedez la fel, dar mi-a luat maşina, pentru câteva zile. Nu era a mea…)
Pentru mai mulţi sorţi de izbândă, poate ar fi bine, ca UN GREU să-ţi dea o prefaţă – ar ţine loc şi de recomandare.
Din toată inima îţi doresc, cu frăţească dragoste, mult succes!

Dacă pe viitor vei dori să-mi scrii la domiciliu – iată adresa exactă.
C.A. Munteanu – str. Luntrei 6; bloc 7, sc. 3, et. 3, ap. 198, sector 2 – cod 72256, Bucureşti (telefon: 87-43-79)
Mai potrivit îmi poate scrie pe adresa poştală:
CA. Munteanu – Cp. 9-33; 721000 – Bucureşti, 9.
Adresă scurtă, concisă şi nu rătăceşte prin diverse vămi de curioşi. Şi [indescifrabil] ar fi fost mare păcat să nu ajungă în mâinile destinatarului. N-ar fi rău să fie pusă şi adresa expeditorului; pentru orice eventualitate.
La căsuţa poştală: 9-33, 72100 Bucureşti – primesc din toată lumea. Repet, din toată lumea, de pe toate continentele.
CA. Munteanu
Evadarea din singurătate se face tot prin intermediul scrisorilor. Omul chiar şi închis între cei patru pereţi ai garsonierei sau ai salonului de spital, liber rămâne, căci gândul unui poet nu ştie limite în dorinţa de a descoperi nemărginirea. Asta, de fapt, şi este arma secretă a scriitorului. Libertatea interioară, spaţiul care nu poate fi controlat nici cenzurat de nimeni, afară de propria conştiinţă:

„Bucureşti, joi 26 iulie 1979
Stimate Prieten şi Coleg,
Iată că au trecut destule zile de când am primit rândurile d-tale la care mi-am îngăduit doar – câteva rânduri quassi telegrafice. Nu aveam şi încă nu am voie să părăsesc locuinţa! Implicaţii agravante ale şedinţelor de radioterapie postoperatorii. Deşi sunt, în august, opt ani de la operaţie – au izbucnit acut şi supărător impunând un tratament sever. Ce să-i fac?! Nu toţi pot beneficia de asemenea binefaceri şi favoruri zeieşti.
De îndată ce voi putea îmbrăca veşmintele necesare, voi căuta să iau nemijlocit legătura cu Viniciu Gafiţa, şi sper să vă pot comunica un cuvânt de bine.
Singurul îndemn pe care vi-l pot aduce, cer să luaţi cu patimă şi… [indescifrabil] ostenind fără răgaz să daţi la iveală lucruri nemaivăzute şi nemaiauzite.
Rămân la intima convingere că nu cantitatea de maculatură tipărită ne ajută să ne distingem şi să marcăm epoca noastră!
Stăruiţi, Stimate Prieten şi Coleg, şi sunt sigur că veţi reuşi întrecându-i chiar pe acei care ostenesc de mult, numai de dragul de a se afla în treabă.
Creatorii de frumos – nu există creatori tineri sau bătrâni, mari sau mici – se desting prin personalitate şi individualitate, prin lumina şi armonia pe care o răspândesc în jur. Prin omenie! Prin aspiraţie spre desăvârşire!…
Vă îmbrăţişezi cu frăţească dragoste al Dv. îndatorat.
A. Munteanu”
Boala e apăsătoare, mistuitoare. O problemă însă bate mai puternic la uşa conştiinţei. Problema generaţiilor. Se mai trece în timp un val de scriitori, vine altul mai tânăr, mai viguros, poate chiar mai nemilos în dorinţa lui de afirmare. Va şterge totul în calea sa ori poate va păstra câteva repere pe care şi le-a fixat generaţia precedentă. Întrebări care şi le pune fiecare autor când ajunge la o anumită vârstă, dar aceste chinuitoare examene, adesea, nu dau nici un rezultat. Nu generaţiile decid, marele judecător a fosr şi rămâne timpul. El mişcă autorii după bunul lui plac, ba îi onorează cu celebritatea, ba îi ascunde în anonimat:

„Bucureşti, 9 septembrie 1980

Mult stimate prietene şi coleg, faptul că încă ai apetit pentru lectură este îmbucurător şi dovedeşte sete de cunoaştere, ceea ce mi se pare ar corespunde vârstei tinere. Şi nu-i puţin lucru, având în vedere ce multe ne-au mai rămas de făcut şi împlinit. Pofta de scris, doară ştii tot aşa de bine ca şi subsemnatul că este una la sută inspiraţie şi 99% transpiraţie. În privinţa aceasta sunt liniştit, relativ, aducându-mi aminte de vorba confratelui plecat la culcare şi odihnă Gogu Topârceanu care spune convins că în cine a intrat virusul scrisului nu-l mai iartă. Ori îl omoară, ori îl face statuie. Cum morţi, se pare, încă nu suntem, şi nici statui, urmează să ne continuăm drumul spre împlinirea destinului. Generoasa ta scrisoare este de natură să mă emoţioneze. Şi în acelaşi timp să mă îndatoreze. Numai că, iar trebuie să îmi aduc aminte că, tare îmi sunt mărginite puterile şi sănătatea. Poate de aici şi oricare stare de euforie, pentru a respinge asediul stărilor depresive care, probabil, îşi fac iluzia că m-ar putea dărâma. Dar cum eu, asemenea tuturor acelora ca mine, mă socotesc un oştean în slujba demnităţii naţionale, nu am dreptul să abandonez lupta, indiferent de starea sănătăţii ori de numărul rănilor care mi-ar orna sufletul şi trupul, fără a fi socotit trădător şi judecat ca atare. Dacă nu de semeni şi compatrioţi, atunci, în primul rând, de mine. Şi dacă de alţii aş mai reuşi să mă apăr cumva, de mine nu văd unde m-aş putea ascunde.
Cu privire la cele ce spui ai aflat de la Ilie I. Mirea. Nu mă surprinde. Dar, din păcate, trebuie să te cunoască pentru a accepta „ciubucul” sau cota parte. Eu n-am putut oferi nimănui nimic, dar poate de aceea nici nu prea public. (Aş fi bucuros dacă s-ar găsi cineva care, pentru a nu mă împiedica, să accepte o cotă parte. Dar, se vede că, ştiu eu… (La Junimea la Iaşi trebuia să purceadă în lume cartea Leul iese din piatră, şi n-a mai ieşit. (Motivarea scrisă: nu aş fi moldovean.) La Editura Cartea Românească, cartea Cântece sub tâmpla ţării, definitivată fiind, a trecut pe linie moartă. Argumentul comunicat oral: referatul negativ. Dar nu mi s-a îngăduit să-l văd. Conducerea editurii s-a mărturisit că le e ruşine să-mi prezinte un astfel de referat infect. Editura Ion Creangă că a…
Stimate prietene şi coleg, am citit şi P.S.- ul.
Iartă-mă, te rog, dar fii cât se poate, clar. Unde, ce şi cum să trimit? După ce voi afla adresa exactă şi ce anume crezi potrivit să trimit, voi fi bucuros să expediez materialele solicitate cu prima poştă. Eventual, din acele publicaţii din care nu mai am originalele, aş putea să trimit un exemplar xerografiat?
Muzeul pe care l-au înfiinţat sau pe care intenţionează să-l înfiinţeze, e ceva serios? Oficial? E recunoscut? Au aprobare? E o simplă iniţiativă particulară?…
Te întreb, pentru că, conform legislaţiei în vigoare, lucrările tipărite mai demult, au regim special, şi după câte ştiu, numai instituţiile sunt acelea care pot să le colecţioneze etc.
Te rog să fii până la capăt îndatoritor şi să mă informezi. Repet, mă voi executa. Fără întârziere şi cu toată dragostea. Îi voi trimite unele publicaţii personale, original sau xerografii; Fişă bibliografică; o fotografie. Voi face-o bucuros.
(Aceasta e adresa?: Gh. C. Irinei, com. Mirosloveşti, judeţul Iaşi, cod. 5737.)
Te rog să-mi ierţi întârzierea. Cauza, tot starea de nesănătate. Tot supărătoare. Chiar mai supărătoare decât îşi poate un fel de cronică: imagina cineva.
Te rog să transmiţi Doamnei tale, familiei, tuturor celor dragi, multă sănătate şi fericite împliniri!
Rămân cu frăţească dragoste, acelaşi dintotdeauna,
C.A. Munteanu

N.B. Iartă-mi o rugăminte: fă bine, atunci când îmi scrii, pune clară şi exactă şi adresa expeditorului. Mă scuteşti de pierdere de vreme şi îmi uşurezi expedierea răspunsului mai neîntârziat. Plus şi faptul că dacă, dintr-o cauză sau alta nu mi-ar putea fi înmânată, s-ar întoarce la expeditor. Mulţumesc!”

C. A. Munteanu n-a lăsat averi, nici testamente literare. Toată averea lui de om sărac au fost volumele scrise. Dacă vom reuşi să le adunăm la un loc, vom fi mai bogaţi. Căci pentru asta s-a şi exilat poetul în Singurătate
Poetul C. A. Munteanu s-a stins din viaţă la 3 martie 1981.
Şi aici este momentul potrivit să facem apel la extrasele din scrisorile doctorului Vlad Bejan care, în felul lor, sunt un fel de cronică:

Scris. 15
1992, 5 ianuarie
Scrisoare de la Anatol Zaruba care îmi răspunde că nu a aflat date nici de la alţi basarabeni cu privire la C. A. Munteanu.

Scris. 16
1992, 23.XII, Bucureşti
Pe o felicitare de Crăciun prietenul Anatol Zaruba completează demersurile anterioare cu următoarele date referitoare la С A. Munteanu. „A murit după cele scrise în România Literară nr. 11315 din 6.03.1981, la 3.03.1981, în vârstă de 62 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Andronache – Bucureşti, la 6.03.1981. I-am găsit mormântul, dar nu are pe el nici o menţiune, în afară de nume. În ziar se mai menţionează că a publicat 2 volume de versuri.”

Alte comentarii sunt de prisos sau cum zic englezii — No Comment…

Sursa: Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută. – Chişinău, 2007. – Vol. 7. – P. 230-245.