Evenimente:
1877 — Inaugurarea Bibliotecii Publice a Orașului Chişinău, actualmente Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.
S-au născut:
1906 — Ana Baranovici, pictoriţă, elevă a lui Alexandru Plămădeală, a pictat Lacul din Valea Morilor şi Chişinăul în anul 1944 (d. 14 mai 2002).
1931 — Nelly Kameneva, actriţă, a jucat pe scena Teatrului Dramatic Rus „A. Cehov” din Chişinău, conducătorul artistic al aceluiaşi teatru (d. 18 februarie 2007).
1932 — Tamara Isac, bibliograf, bibliotecară, șef de secție de literatură și bibliografie națională la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, pedagog la Facultatea de Biblioteconomie și bibliografie a Universității de Stat din Moldova (d. 6 iunie 2004).
1942 — Vasile Marin, interpret de muzică populară, solist în Orchestra de muzică populară „Fluieraş” (d. 26 septembrie 2012).
1947 — Victor Pavliuc, publicist, şef de secţie la redacţia ziarului Tinerimea Moldovei. A colaborat în calitate de scenarist cu redacţia revistei satirice Usturici a Studioului „Moldova-Film”, membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova.
1947 — Mihail Prepelița, poet, prozator, dramaturg, publicist, critic literar, pictor, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Teatrale din Federaţia Rusă (1972) şi al Uniunii Teatrale din România (1995).
1947 — Eugenia Ostapciuc, președinte al Parlamentului Republicii Moldova (2001-2005), Cavaler al Ordinului Republicii.
1948 — Valeriu Jereghi, regizor de film, scenarist, director artistic al studioului Prim-Plan Studio, Cavaler al Ordinului Republicii. A activat la studioul „Moldova-Film”, la cele din Iugoslavia, România, Austria, Ungaria, Germania, Franţa, etc. Membru al Uniunii Cineaştilor din 1978. Este autorul cărţilor „Nuvele cinematografice” și „Amore in guera”. A fost distins cu titlurile onorifice ”Maestru în artă” și ”Artist al Poporului”. Este laureat al multor premii internaționale.
1949 — Ion Enache, compozitor, Maestru Emerit în Artă (d. 23 februarie 2021).
1951 — Anatol Țăranu, istoric, diplomat, analist politic, dr. în istorie, Cavaler al Ordinului Republicii.
Au decedat:
1961 — Mihail Sadoveanu, scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român, a vizitat Chișinăul (n. 5 noiembrie 1880).
1984 — Vasile Coroban, istoric, critic literar, doctor în filologie, promotor al valorificării moștenirii literare clasice pe teritoriul Basarabiei (n. 14 februarie 1910).