Strada Sfîntul Ilie

Strada Sfîntul Ilie (fosta Ильинская)

Sfîntul Ilie s-a născut spre sfîrşitul secolului al X-lea î.C., şi cea mai mare parte a activităţii sale s-a desfăşurat sub domnia timidului Achab (873-854), ajuns un instrument docil în mîinile soţiei sale Izabela, de origine feniciană, şi care de la început a favorizat cultul lui Baal, pe care apoi l-a impus întregului popor.
Potrivit tradiţiei populare, oamenilor nu le este frică de nici o sărbătoare ca de cea a Sfîntului Ilie, surugiul lui Dumnezeu. Se spune că în ziua sa de hram se deschide cerul, iar sfîntul apare într-un car de foc. Ilie a fost un băiat sărac, dar milostiv, şi tare aprig la mînie. Cînd a trecut la cele sfinte, Dumnezeu l-a luat lîngă el, cu căruţă şi cai, şi i-a dat în putere şapte tunuri, din care se pot slobozi ploaia, seceta, foametea, holera, bolile, moartea şi bătăliile. Dumnezeu i-a dat tunuri sfîntului ca să trăsnească după diavol. De aceea, de ziua lui, cerul e brăzdat de fulgere şi slobozeşte tunete.
Str. Sf. Ilie(pînă în 1991– str. Ильинская; între 1924–1944– str. Sf. Ilie). Se află în sectorul Rîşcani, în partea centrală a oraşlui. Este o stradă scurtă a oraşului vechi , care începe azi de la str. Anton Pann şi continuă pînă la str. Alexandru cel Bun.

Leave a comment